Fără „vindecători”! Englezii refuză viza unui predicator

Todd Bentley (36 ani) este un predicator controversat, a cărui principală regiune de activitate o reprezintă Statele Unite. El trebuia să susţină o serie de întruniri evanghelistice în Anglia, Țara Galilor și în Irlanda de Nord, în următoarele săptămâni. Însă Biroul pentru Imigrări (Home Office) din Marea Britanie a decis să...

Pași de copil pe drumul spre iesle

În timp ce Moș Crăciun, renii lui și diferitele povești menite să amplifice magia sărbătorii acaparează ușor imaginaţia copiilor, s-ar putea să descoperim că este de departe mai dificil să îi familiarizăm cu povestea adevărată a nașterii lui Iisus. Sau, cel puţin, că nu suntem siguri cum să prezentăm o istorie reală într-un ambalaj la...

Dubai: Reclamă la sfârşitul lumii provoacă panică

O grupare creştină fundamentalistă din SUA a postat în Dubai panouri publicitare care anunţă sfârşitul lumii în data de 21 mai. Autorităţile au decis să desfiinţeze aceste panouri, după ce au primit plângeri de la persoane şocate sau speriate din cauza mesajului.

Noua strategie a secularilor în războiul contra religiilor organizate

Religia organizată se stinge încet dar sigur în SUA, urmând un tipar deja observat în Europa, susţine Huffington Post, în baza rezultatelor unui sondaj recent realizat de Pew Forum. Și tendinţa e cu atât mai accentuată cu cât secularii par dispuși să renunţe la vechea lor strategie, îmbrăţișând o nouă abordare în războiul contra religiilor...

Românii nu vor Biserica în politică

Peste 70% dintre români au încredere „multă sau foarte multă" în Biserică şi 82% dintre români cred că Biserica nu trebuie să se amestece în politică. Peste 80% dintre cetăţenii României cred că preoţii nu trebuie să îi sfătuiască pe oameni cu cine să voteze.

De ce se discută despre religie la forumul economic de la Davos?

Anul acesta, în afară de problemele economice obişnuite de pe agenda discuţiilor de la Forumul Economic de la Davos, liderii lumii discută şi despre o serie de probleme controversate şi ţinuse secret de zeci de ani, numite „factorii X". Între aceste subiecte se află îmbunătăţirea capacităţilor cognitive, speranţa de viaţă prelungită a oamenilor, întâlnirea formelor...

3 adevăruri cheie care i-au adus în consens pe catolici şi baptişti

Cu toate că diferenţele teologice se păstrează, un sinod ecumenic la care au participat episcopi catolici şi pastori baptişti s-a finalizat cu trei adevăruri cu care au fost de acord reprezentanţii ambelor confesiuni religioase. Demersul este o dovadă a unei deschideri neaşteptate a Bisericii Catolice.

Biblia va fi tradusă în două limbi nescrise, vorbite de membrii unor comunităţi din Ciad

Dorothea Reuter și Maria Gustafsson sunt doi lingviști care au demarat deja procesul de traducere a Bibliei pentru două comunităţi din Ciad, Mulgi și Gula Iro, care nu vorbesc limbile oficiale ale ţării.

Vaticanul cere pace între hinduşi şi creştini

Vaticanul a lansat un apel către hinduşii din India, cerând încetarea propagandei care incită la ură împotriva creştinilor. Apelul a fost lansat chiar înainte de importantul festival hindus, Diwali, un festival dedicat luminii.

Top 15 ţări unde abuzul libertăţii religioase e „strigător la cer”

Comisia americană privind Libertatea Religioasă la nivel Mondial (USCIRF) a realizat, în cadrul raportului său anual, o listă a celor 15 naţiuni unde abuzul libertăţii religioase e „sistematic, strigător la cer și continuu", scrie Religion News.

Conversaţii dificile. Cum vorbim cu copiii despre moarte?

Să vorbești cu cel mic despre moarte poate fi un act de iubire. Nu îi poţi lua durerea cu o simplă discuţie, însă îi poţi oferi ceva în egală măsură important: adevărul îmbrăcat în blândeţe, siguranţa și liniștea pe care i le dă faptul că nu este singur în durerea lui și chiar speranţa care...

Frumuseţea din cenuşă: mii de sirieni vin la Christos

A asculta, a consola, a educa, a mângâia. Nu doar cuvinte, ci verbe puternice pe care misionarii aflaţi în zone de risc maxim de pe glob le practică în fiecare oră a fiecărei zile, pentru a fi de un real ajutor pentru cei în nevoie. Iar modelul lor pare să dea rezultate bune şi să...

Cele mai recente avertismente de Apocalipsă vin de la … Banca Mondială

Un raport realizat de Banca Mondială, intitulat „Turn down the heat" (Reduceţi căldura) şi publicat zilele acestea avertizează că Pământul se află pe o traiectorie distructivă şi că Pământul se va confrunta cu un val de dezastre fără precedent, dacă guvernele lumii nu iau măsuri urgente în privinţa încălzirii globale.

Cântăreţ creștin de heavy metal, arestat pentru angajarea unui asasin care să-i ucidă soţia

Tim Lambesis, co-fondator și solist al formaţiei de heavy metal As I Lay Dying, a fost arestat marţi, sub acuzaţia că a angajat un asasin care să-i ucidă soţia, scrie Christian Post.

Biserica Catolică din Slovenia plătește păcatele unui preot

Biserica Romano-Catolică din Slovenia a fost obligată de Curtea de Justiţie din districtul Maribor să plătească 50.000 de euro unei femei care, în urmă cu 20 de ani, a fost abuzată sexual de un preot catolic.

O zi pe terenul de golf și efectele nebănuite ale unei traume

Doug Jacobs a fost martor nedorit la un incident armat care i-a schimbat perspectiva asupra vieţii și a morţii. Acum, el povestește lecţiile învăţate.

Cui se închină milionarii români

Ziarul Capital a realizat o sinteză despre convingerile religioase ale milionarilor ţării.

7 remarci frecvente ale necredincioșilor despre creștini

O sinteză a celor mai frecvente remarci pe care persoanele fără religie le fac despre credincioșii creștini l-a condus pe editorialistul Steve Drake, de la LifeWay.com să concluzioneze că ne-creștinii vor să interacţioneze cu creștinii, însă vor și ca faptele acestora din urmă să coincidă cu credinţa lor.

2/3 bucureşteni susţin construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului este susţinută de două treimi dintre bucureşteni, conform unui raport dat publicităţii de GeoPOL în februarie 2012.

Documentarul „Adventiştii 2” va fi lansat în această toamnă

Casa de producţie Journey Films, care a realizat peste 30 de filme documentare pe teme de religie, credinţă şi spiritualitate, a anunţat lansarea, în această toamnă, a documentarului „Adventiştii 2" la postul public de televiziune PBS.

De ce mă lupt să am credinţă | Recenzie de carte

Cartea lui Nathan Brown, „De ce mă lupt să am credinţă“ este un exerciţiu de „apologetică personală“, un drum pe care să îl parcurgi cu gândul la tine și la propriile credinţe și îndoieli.