Mersul la biserică îi determină pe liceeni să dea admitere la facultate

Frecventarea cu regularitate a serviciilor religioase joacă un rol important în decizia elevilor de liceu de a urma studii superioare, relevă un nou studiu publicat în Jurnalul pentru Studiul Ştiinţific al Religiei.

10 voluntari medicali creştini ucişi de talibani

A recitat versete islamice, implorând mila atacatorilor şi a scăpat cu viaţă din mâinile celor care au împuşcat şi ucis zece voluntari creştini, stabiliţi temporar în Afganistan pentru a oferi asistenţă medicală gratuită nevoiaşilor. Potrivit Associated Press, singurul supravieţuitor al atacului, şoferul grupului, a fost cruţat datorită religiei sale musulmane.

Părinţi riscă viaţa bebelușului lor „din motive religioase”

Un băieţel de 5 luni se află într-o situaţie dramatică, viaţa lui fiind în mâinile părinţilor. „Este strigător la cer”, a declarat medicul specialist, referitor la refuzul acestora de a-și trimite copilașul pentru o intervenţie pe cord. Părinţii au invocat motive religioase, considerând că bebelușul va fi salvat dacă Dumnezeu va dori aceasta.

Ucraina: televiziunea adventistă, prima ce poate emite programe religioase

Săptămâna trecută, televiziunea adventistă Hope Channel din Ucraina a devenit prima televiziune creştină care a obţinut licenţă audiovizuală în Ucraina.

„Muzeul Crucii”: O expoziţie inedită de Paște în București

În Săptămâna Mare va avea loc la Universitatea Populară Dalles o expoziţie inedită, intitulată „Muzeul Crucii", ce le va oferi bucureștenilor posibilitatea de a vizualiza scenele finale ale vieţii Mântuitorului, Învierea și Marea Trimitere.

Administraţia Trump susţine școlile religioase

Departamentul American al Educaţiei și-a exprimat intenţia de a reevalua restricţiile legale care se impun în prezent colegiilor religioase, în scopul de a le deschide calea pentru absorbţia mai multor fonduri federale.

Opt condamnaţi la moarte pentru filmul antiislam

Un tribunal din Cairo a condamnat la moarte în contumacie șapte creștini copţi egipteni și un pastor american extremist, care s-au implicat în realizarea filmului islamofob care a generat proteste violente în lumea musulmană, în urmă cu două luni.

CS Lewis va avea un loc în Colţul Poeţilor din Westminster Abbey

Apologetul creştin CS Lewis va fi onorat anul viitor prin plasarea unei pietre comemorative în catedrala londoneză Westminster.

Un ateu premiat cu 1,6 mil$ de o fundaţie creștină

Un astrofizician de origine britanică, apreciat pentru teoriile sale privind originea și viitorul universului a fost premiat cu una dintre cele mai bogate distincţii oferite de o organizaţie religioasă.

Mii de oameni acceptă să citească Biblia în 40 de zile

Mai mult de 3.300 de oameni au acceptat o provocare din partea liderilor unei biserici din New Jersey să citească Noul Testament în decurs de doar 40 de zile.

Ateii americani se reorientează spre evrei şi musulmani

„Ateii americani", una dintre cele mai mari organizaţii ateiste din Statele Unite, a realizat 2 panouri publicitare în limba ivrit şi în arabă, cu scopul de a-i îndemna pe evrei şi pe musulmani să-şi reevalueze credinţa.

Esenţiale azi, 27 iunie

România dată în judecată de UE din cauza poluării

Proiect jurnalistic independent: Ce este Dumnezeu?

Casa Jurnalistului a lansat un proiect jurnalistic despre diversitatea religioasă din România, alcătuit din reportaje despre peste 30 de culte religioase care activează în ţara noastră.

Reclamă cu Iisus și Obama cenzurată de FoxTV

Reţeaua americană de televiziune Fox a respins de la difuzare o reclamă în care apăreau Iisus Christos și Barack Obama. Deși propusă ca un spot comercial comic, reclama avea mesajul „Iisus îl urăște pe Obama".

Budişti şi creştini s-au rugat pentru libertate religioasă

Sute de lideri religioşi budişti, creştini şi hinduşi s-au rugat împreună pentru pace şi pentru libertatea religioasă de care ar trebui să beneficieze minorităţile religioase.

Cruzimea Frăţiei – „creştinii sunt crucificaţi”

Noua conducere islamică a Egiptului persecută deschis minoritatea creștină a ţării, susţin câteva rapoarte date publicităţii de agenţii de ştiri din Orientul Mijlociu, citate de Christian Post.

Cutremur în România lui 2010 și epoca de aur de după 2012

„Vă spun clar că în 2010 va fi un cutremur şi în România. Va fi mult mai mare decât cel din 1977, deşi nu vor fi mai mulţi morţi şi răniţi ca atunci, de asta vă asigur." Predicţia vine din partea celei mai cunoscute prezicătoare de origine română de peste ocean, Carmen...

Biserică ameninţată pentru găzduirea unui consiliu musulman

Pentru prima dată de la înfiinţare, Consiliul Musulman al Afacerilor Publice (MPAC)va ţine întrunirea sa anuală într-o biserică creştină. Din această cauză gazda, Biserica Tuturor Sfinţilor din Pasadena, California, trebuie să înfrunte furia adepţilor.

Patriarhul Chiril: În premieră, păcatul este justificat prin lege

Patriarhul Chiril al Rusiei, una dintre ţările în care opoziţia faţă de homosexualitate este cea mai puternică, a declarat recent că, pentru prima dată în istoria umanităţii, păcatul este justificat prin lege, prin legalizarea căsătoriilor gay şi adopţiilor în cuplurile homosexuale.

Creștinarea „noii lumi” digitale (prin invazie sau prin mesaj?)

„Social media se dovedesc a fi o forţă pe care trebuie să o luăm serios în consideraţie. Altfel, Biserica s-ar putea confrunta cu o provocare de dimensiunea Reformei protestante.”

Papa îşi păstrează imunitatea împotriva acuzaţiilor de abuz sexual

Decizia Papei Benedict al XVI-lea de a rămâne la Vatican chiar şi după data de 28 februarie, când îşi încheie pontificatul, îi oferă nu doar intimitate şi siguranţă, dar şi imunitate împotriva oricărei încercări de a fi acuzat de tăinuirea cazurilor de abuz asupra minorilor din mai multe ţări catolice.