Povestea adopţiei a 76 de copii de către membrii unei biserici baptiste
O biserică baptistă micuţă din Texas, SUA, a schimbat decisiv viaţa a 76 de băieţi şi fete de la orfelinatele din regiune, adoptându-i şi oferindu-le toate condiţiile pentru a creşte şi a se dezvolta armonios, relatează Christian Post.
2013, Anul laicităţii în Biserica Adventistă din America Centrală
În cadrul unei întâlniri clericale şi laice ce a avut loc săptămâna trecută, liderii Bisericii Adventiste din Diviziunea Inter-Americană (zona aferentă Americii Centrale) au decis ca anul 2013 să fie „Anul Laicităţii".
Timpul, una din comorile purtate în vase de lut
Ceea ce facem în timpul liber este de o importanţă vitală pentru viaţa noastră, dar și pentru a altora. Putem construi sau putem risipi o avere; ne putem clădi caracterul sau îl putem distruge. În esenţă, modul în care petrecem timpul liber exprimă filozofia noastră de viaţă.
Conferinţa Transilvania de Sud a B. Adventiste are un nou preşedinte
Joi, 18 aprilie 2013, la Târgu Mureş a avut loc Adunarea Generală Electivă din regiunea Transilvania de Sud a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Noul preşedinte al conferinţei este pastorul Szász Ernest.
„Daţi dispăruţi” – un proiect american pentru revigorarea bisericii
Cunoscutul predicator baptist dr. Charles Stanley, pastor al comunităţii First Baptist Church of Atlanta, a lansat campania „Proiectul Daţi Dispăruţi", pentru a-i încuraja pe membrii comunităţilor locale să „recunoască și să-i primească înapoi pe membrii pe care biserica lor i-a uitat”.
Patriarhul rus: Persecutarea creştinilor, o normă în toată lumea
Creştinii din întreaga lume devin în fiecare zi victime ale discriminării religioase din partea extremiştilor, a avertizat zilele trecute patriarhul Rusiei, Chiril, cu ocazia unei recepţii la Ministerul rus de Externe.
Chemare urgentă la o zi de rugăciune împotriva pornografiei
Activiştii americani împotriva pornografiei au solicitat ca ziua de 10 decembrie să fie declarată ziua naţională împotriva pornografiei, un flagel care afectează tot ai mulţi copii şi tineri în propriile case. Cel mai recent caz care a şocat lumea este cel al unui băieţel de 13 ani care a recunoscut că pornografia l-a determinat să...
Prinţul Charles pledează pentru creștinii martiri din Orient
Relaţiile dintre creștini și musulmani în Orientul Mijlociu au ajuns la un punct critic, este părerea prinţului Charles, care s-a declarat „profund îngrijorat" de lupta creștinilor din regiune.
Europenii sunt contra vălului burka, americanii sunt pro
Cei mai mulţi francezi s-au exprimat în favoarea interzicerii vălului musulman buka sau niqab, cel care acoperă în întregime faţa. Aceeaşi părere o împărtăşesc şi cei mai mulţi englezi, germani şi spanioli. În schimb, americanii sunt de părere că vălul nu ar trebui interzis. Aceste statistici au rezultat în urma uui sondaj efectuat de Pew...
Scandal diplomatic între Egipt şi Vatican
Vaticanul a fost implicat într-un scandal diplomatic, după ce Egiptul l-a chemat înapoi pe ambasadorul său la Vatican. Gestul a venit ca o formă de protest vizavi de apelul Papei Benedict al XVI-lea pentru ca autorităţile guvernamentale din Orientul Mijlociu să se implice mai mult în protejarea minorităţii creştine din ţările lor.
Independenţa Sudanului de Sud, „profetizată în Biblie”
Pentru unii dintre creștinii sudanezi, oportunitatea de a vota pentru obţinerea independenţei faţă de nordul musulman este mai mult decât o condiţie a acordului de pace pentru încheierea unui război civil de douăzeci de ani, este voinţa lui Dumnezeu.
După un secol, Turcia construiește prima biserică creștină
La început de an 2015, premierul Turciei a anunţat o mare surpriză: guvernul islamic al ţării va construi o nouă biserică creștină, prima de la înfiinţarea republicii moderne, în 1923.
Când libertăţii i se pun cătușe
Libertatea este un concept care pare să fie greu de pus în practică. Teoria poate fi atractivă, însă diversitatea de opinie cu privire la definirea termenului creează dificultăţi de implementare a acestuia.
Video: Cum poate fi ucis sufletul unui copil
The Middle East Media Research Institute a postat recent un videoclip care te lasă fără cuvinte. Faptul că un șeic predică radicalismul islamic nu este chiar o mare surpriză. Însă, atunci când o face în faţa unor copii, în prezenţa forţelor de securitate, chiar pe străzile Ierusalimului, întrebările abundă, iar explicaţiile vin cu dificultate. Ceea...
Statul american dă în judecată un spital, într-un caz centrat pe Sabat
Autorităţile din SUA au dat în judecată un spital american care a refuzat să-i creeze unei asistente adventiste condiţiile pentru a-şi respecta religia, după ce aceasta a solicitat să aibă liberă ziua de Sabat (de vineri seară până sâmbătă seară).
Discuţie la Vatican despre identitatea antichristului
Timp de secole, protestanţii au susţinut că oficiul papal întrunește caracteristicile biblice ale antichristului. O tendinţă nouă pare însă a se înfiripa în mediul protestant, iar declaraţiile făcute la cel mai recent Conciliu Mondial al Bisericii Catolice de către Thomas Schirrmacher, președintele celei mai mari alianţe evanghelice la nivel mondial, expert și prieten al Bisericii...
Reverend chinez, arestat pentru că s-a opus demolării crucilor de pe biserici
Unul dintre cei mai populari pastori creștini protestanţi din China a fost arestat după ce s-a declarat împotriva înlăturării crucilor de pe biserici, la iniţiativa statului comunist.
Musulmani consiliaţi după un eveniment organizat de creştini
Autorităţile islamice vor oferi consiliere spirituală mai multor musulmani din Malaysia care au participat la o reuniune în interesul comunităţii găzduită de o biserică metodistă. Anunţul a fost făcut de un sultan regal, informează AP. Participarea musulmană la cina organizată de nemusulmani, în cadrul bisericii metodiste, a stârnit îngrijorarea oficialilor...
Omagiu lui Obama, în bradul de la Capitoliu
Un ornament pe care scrie „I love President Obama" stă la baza bradului de Crăciun din faţa Capitoliului, exact la nivelul la care cade privirea prima dată. În schimb, în întreg bradul de 19 metri, nu există nici măcar un singur ornament care să se refere la Iisus sau la Crăciun, se plâng ziarele americane.
Facebook și Google ajută tot mai mult Bisericile
Dezvoltarea tehnologiei a contribuit substanţial la efortul bisericilor de a transmite mesajul despre Christos oamenilor aflaţi pe întreaga suprafaţă a pământului. Prin infinitele oportunităţi oferite de tehnologie, „oamenii pot să se întâlnească cu Dumnezeu pe căi unice," spune John Mark Reynolds, directorul unui institut de la Universitatea Biola, o școală evanghelică...
Pussy Riot, vinovate de crimă?
Se pare că nu trece nicio zi fără ca numele Pussy Riot să apară în presă, dar nu oricum, ci în ipostaze din cele mai şocante. Cea mai recentă ştire leagă numele formaţiei de o dublă crimă, pe care propaganda moscovită o colorează în nuaţe sumbre, deşi susţinătorii fetelor neagă orice legătură.
















