Creștini uitaţi de lume
Persecuţia religioasă este în creștere în Africa și în Orientul Mijlociu, forţând milioane de creștini să își părăsească locuinţele pentru a se refugia în tabere supraaglomerate, potrivit unui raport recent dat publicităţii de The Guardian.
Ben Carson își pierde electoratul. De ce?
Anul 2016 se anunţă un an greu pentru Ben Carson, nu doar în perspectiva apropiatelor alegeri electorale, ci și cea a problemelor care se înteţesc în urma declaraţiilor sale. Aproape fiecare convingere pe care și-a expus-o public a generat reacţii în presă, iar în final se pare că fostul neurochirurg a început să scadă în...
Principalele 10 probleme ale Barnevernet
Despre Barnevernet, sistemul social de protecţie a copilului din Norvegia, s-au spus multe lucruri în ultimele săptămâni. „Un sistem sinistru de demolare a instituţiilor și valorilor creștine”, „o fabrică de acaparare a copiilor”, „o afacere foarte profitabilă”, „o conspiraţie de proporţii”, „un laborator de experimente”, „unealta prin care Suedia ar încerca să controleze Norvegia”, „mafia...
Biserica Adventistă își exprimă poziţia faţă de cazul Bodnariu
Cazul familiei Bodnariu a generat în ultima vreme multe discuţii, nemulţumiri și luări de poziţie în media online, în presă, dar și la nivel diplomatic.
15 lucruri esenţiale de știut despre Barnevernet
Înainte să cunoască situaţia familiei Bodnariu, aproape niciun român nu auzise de Barnevernet, serviciul social de protecţie a copilului din Norvegia. Iar tăcerea instituţiei norvegiene, după ce familia Bodnariu și-a formulat acuzaţiile, le-a oferit celor mai mulţi dovada suficientă pentru a tranșa cazul.
În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem
În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem, susţine un studiu realizat de Ipsos Mori.
Bodnariu vs Barnevernet: inconsecvenţele unei dispute dramatice (I)
Se spune că, într-un război, prima victimă este adevărul. Iar războiul pentru custodia copiilor familiei Bodnariu nu face excepţie de la regulă. Dacă părinţii sunt nevinovaţi, iar Barnevernet are câștig de cauză, o familie perfect normală este distrusă absurd și abuziv. Dacă însă Barnevernet are motive întemeiate să protejeze copiii, atunci a da câștig de...
Apocalipsa în Orientul Mijlociu
Anul în care aşa-zisul Stat Islamic a pătruns în mentalul colectiv a fost 2014. Dar 2015 a fost anul în care Stat Islamic a început să transforme în realitate cele mai cumplite temeri şi să contureze politica internaţională.
Biblia îmbrăcată în hainele Coranului
Liderii musulmani fac eforturi insistente pentru a schimba percepţia opiniei publice cu privire la esenţa islamului. „Nu este o religie violentă”, auzim cel mai adesea. Totuși, Coranul conţine suficiente texte agresive care par să îi contrazică pe imami. Problema este că nici Biblia nu duce lipsă de ele. Astfel, s-ar putea concluziona că cele două...
Un nou demers, marca Vatican: „Ofertă” specială pentru evrei?
Un nou document recent al Vaticanului își propune să atenueze o problemă istorică în relaţia dintre creștini și evrei. Reflecţiile prezentate aici sunt suficient de provocatoare prin maniera în care se expun chestiuni destul de sensibile.
Studiu: Evanghelicii văd în violenţele din Orientul Mijlociu un semn al sfârșitului
Majoritatea evanghelicilor din Statele Unite se declară încredinţaţi că violenţele din Orientul Mijlociu reprezintă un semn al încheierii istoriei lumii și al revenirii lui Iisus Christos, relevă un studiu american.
Zero pentru Mântuirea Neamului? Magia banilor care (nu) mai vin
Primită de unii cu multă satisfacţie, de alţii cu îngrijorare sau chiar cu indignare, decizia noului guvern de a nu mai aloca bani pentru construcţia Catedralei Neamului (dincolo de controversele pe care le va genera mult timp de aici înainte) ar putea plasa pe noi baze nu doar relaţia bisericii cu statul, ci și cu...
Contracepţia: soluţia ideală sau masca perfectă?
Un jurnalist l-a provocat pe suveranul pontif, la finalul periplului său african, cu o problemă sensibilă. Ar putea prezervativele să prevină răspândirea HIV? În opinia jurnalistului, acestea ar putea constitui „o parte importantă a răspunsului”. În consecinţă, biserica nu poate și nu ar trebui să mai ignore la nesfârșit această chestiune. Problema însă nu pare...
Discuţie la Vatican despre identitatea antichristului
Timp de secole, protestanţii au susţinut că oficiul papal întrunește caracteristicile biblice ale antichristului. O tendinţă nouă pare însă a se înfiripa în mediul protestant, iar declaraţiile făcute la cel mai recent Conciliu Mondial al Bisericii Catolice de către Thomas Schirrmacher, președintele celei mai mari alianţe evanghelice la nivel mondial, expert și prieten al Bisericii...
Catedrala necesară neamului
Patriarhia Română a emis un comunicat de presă în care subliniază necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, în ciuda acuzaţiilor că proiectul a înghiţit mulţi bani și urmează să absoarbă noi fonduri uriașe, care ar fi putut fi investite în alte priorităţi.
Un studiu cu surprize: ateii, cei mai altruiști?
De regulă, se consideră că în familiile religioase copiii sunt mai altruiști. Așa cred și părinţii, dar și societatea, în genere. Însă această idee este posibil să nu fie tocmai conformă cu realitatea. De aici derivă provocările și controversa unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Chicago.
Dumnezeu, „invitat de onoare” în jocul politic
Dumnezeu a fost transformat într-un partener fidel al politicienilor. În special, campaniile electorale fac deliciul publicului prin maniera în care candidaţii se întrec pentru a convinge cât de mult sau de puţin sunt interesaţi de problema spirituală.
Verdictul știinţei: Creaţie!
În săptămâna 9-15 noiembrie, televiziunea creștină Alfa Omega TV provoacă știinţa să răspundă la întrebarea „De unde venim?”
Atacul lui Dawkins: Ben Carson, „o rușine”
Richard Dawkins s-a poziţionat extrem de critic faţă de candidaţii conservatori la președinţia SUA, acuzându-i pentru poziţia lor antievoluţionistă. Ben Carson, care se bucură în prezent de o creștere în sondaje, a fost „beneficiarul” principal al înţepăturilor lui Dawkins, bine-cunoscutul om de știinţă etichetându-l ca o „rușine”.
Studiu: Numărul adventiștilor din SUA crește constant, deși numărul creștinilor scade
Biserica Adventistă este mică, diversificată, dar cu o creștere constantă, conform unui studiu al PEW Research Center.
Ecouri din Colectiv: „Rușine guvernelor și bisericilor!”
„Ar trebui să ne fie rușine”, a declarat arhiepiscopul catolic Ioan Robu. Cine va plăti pentru tragedia de la Colectiv? Nu este exclusă varianta identificării câtorva vinovaţi din eșalonul secund, oferiţi ca ţapi ispășitori pentru o ţară însetată de dreptate. Degetele încep să se îndrepte tot mai insistent și mai ameninţător spre partea de sus...

























