Dumitru Borțun

Dumitru Borțun
8 ARTICOLE 0 COMENTARII
Dumitru Borțun, doctor în Filosofie al Universității din București, este profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și președintele Juriului de Onoare al Asociației Române de Relații Publice. A publicat peste 100 de lucrări, în domeniile: epistemologie, semiotică, etică, relații publice, comunicare politică și responsabilitate socială corporativă.

COVID-19: Distanţare socială, sau distanţare sufletească? Analiza unei neînţelegeri

Ni se tot spune să ne distanţăm social, ca și când socialul ar fi ceva exterior fiinţei umane, parcă nu ar fi elementul ei constitutiv. Pentru a ne proteja unii pe alţii, mai bine să ne distanţăm acum social, pentru a salva apropierea sufletească. Altfel spus, să sacrificăm exteriorul de dragul interiorului și prezentul de...

COVID-19: Cum ne apărăm de pseudo-știri și de panică

Lupta cu noul coronavirus este însoţită de mai multe „lupte paralele”, printre care și lupta cu frica oamenilor, care se poate transforma în panică – unul dintre cele mai periculoase fenomene sociale.

Cauza discutabilă. Corelaţia nu înseamnă cauzalitate

Cauza discutabilă, cu varianta latinească cum hoc ergo propter hoc, vizează eroarea prin care cineva consideră că un anumit fenomen este cauza producerii altuia numai pentru că s-a produs împreună sau în același timp cu acesta și, eventual, pentru că simultaneitatea celor două s-a repetat atât cât să se suspecteze că este vorba de o...

Eșantionul părtinitor. Nu se face știinţă pe prieteni

Eșantionul părtinitor este și el un eșantion nereprezentativ, fie din raţiuni cantitative, ca în cazul eșantionului insuficient, fie din raţiuni calitative: structura lui nu reprezintă structura populaţiei reale, care face obiectul cunoașterii noastre. Atunci când cercetătorii nu aplică tehnici și procedee probabilistice pentru a construi un eșantion aleatoriu, există riscul ca sentimentele și așteptările lor,...

Eșantionul insuficient, sau majoritatea prea mică

În cercetarea știinţifică, eșantionarea este principala metodă pentru cunoașterea realităţilor pe care cercetătorii nu le pot accesa la scara 1/1. Se presupune că proprietăţile descoperite la nivelul eșantionului (origine, evoluţie, structură, funcţii sau comportament) sunt valabile la nivelul realităţii studiate. Adesea, această realitate este o mulţime de elemente; atunci când elementele sunt indivizi vii, oameni...

Apelul la noutate. Cum poate fi greșit dacă lucește?

A argumenta făcând apel la noutatea unei idei, la ceea ce ea inovează într-un domeniu nu este neapărat greșit. Gânditorul vizionar Alvin Toffler a lansat frumoasa expresie „nostalgia viitorului”, ce arăta preţuirea sa pentru aventura pe care ne-o promite viitorul, pentru năzuinţa unora dintre noi de contopire cu timpul nou, in statu nascendi.

Când faţa lumii se schimbă. Semnificaţia epistemologică a Reformei Protestante

După Iisus, adică în epoca numită „după Hristos - d.Hr.”, istoria omenirii nu s-a confundat cu istoria creştinismului şi, după cum se ştie, nu a fost istoria unui marş triumfal al creştinismului spre universalizarea sa şi unificarea genului uman. Dimpotrivă, această istorie poate fi caracterizată mai degrabă ca o manifestare a „marii lupte” (the great...

Depresia ca boală a civilizaţiei

În urmă cu cinci decenii, când s-a înfiinţat Organizaţia Mondială de Psihiatrie Socială, mulţi au luat-o ca pe o glumă proastă, iar alţii, mai analitici, au încercat să demonstreze că bolile psihice nu pot fi decât individuale.