Singapore a parcurs spectaculos drumul de la o ţară cu forţă de muncă analfabetă, necalificată, la una cu o economie de top, în care o gospodărie din 6 are o avere în numerar de cel puţin 1 milion de dolari. Investiţia în sistemul de educaţie a fost unul dintre factorii-cheie ai acestei tranziţii.

Fostă colonie engleză, Singapore și-a câștigat suveranitatea în 1965. Fiind un port britanic important înainte de al Doilea Război Mondial, situaţia economică a ţării a devenit precară atunci când Marea Britanie și-a închis baza din Singapore.

Însă Singapore a pariat pe educaţie ca mijloc de a-și dezvolta economia și a crește nivelul de trai al populaţiei. Și a câștigat pariul. Într-un clasament al educaţiei la nivel global, realizat de Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2015, ţara asiatică și-a adjudecat primul loc. De fapt, și următoarele 4 locuri ale clasamentului au fost ocupate tot de ţări asiatice – Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan și Japonia.

În raportul OCDE, realizat de Eric Hanushek, de la Universitatea Stanford, și Ludger Woessmann, de la Universitatea din München, se menţionează că „politicile și practicile de educaţie slabă menţin multe ţări în ceea ce înseamnă o stare permanentă de recesiune economică“. De asemenea, autorii raportului declară că nivelul sistemului de educaţie reprezintă un „predictor puternic al bogăţiei pe care ţările o vor produce pe termen lung“. Un exemplu de manual este Singapore.

Succesul academic al elevilor singaporezi, un model pentru restul lumii

Rezultatele excelente obţinute de elevi la testele de matematică și de știinţe au făcut din Singapore, în mod oficial, ţara cu cei mai inteligenţi elevi din lume, excelenţa constituind de altfel regula, nu excepţia, nota CNN în 2015.

Declarând că dezvoltarea ţării folosind educaţia ca pârghie face din Singapore „un caz fascinant“, Merc Tucker, președintele Centrului Naţional pentru Educaţie și Economie din SUA, menţionează calitatea cadrelor didactice drept ingredient central al performanţelor elevilor. Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor mai străluciţi absolvenţi, iar calificarea și testarea lor continuă pe tot parcursul anilor de predare.

Un alt secret al performanţelor academice obţinute de elevi și studenţi este reprezentat de accentul pe care profesorii îl pun pe creativitate. Dacă în anii ’60 prioritatea era alfabetizarea, din anii ’70, nevoia de forţă de muncă inteligentă, care să poată gestiona noile tehnologii, a determinat sistemul de învăţământ să pretindă mai mult decât memorarea informaţiei.

Și tocmai pentru că au înţeles care e direcţia economiei mondiale, singaporezii au optat pentru un învăţământ care să le faciliteze copiilor succesul în economia diferită a viitorului.

„Le-a fost clar, de la început, că economia mondială nu mai recompensează oamenii pentru ceea ce ştiu. Google ştie totul. Sunt recompensaţi oamenii care ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu“, punctează Andreas Schleicher, director OCDE. Iar educaţia este atât de preţuită în Singapore, subliniază Schleicher, încât părinţii și bunicii investesc ultimii lor bani pentru a se asigura că micuţii lor au parte de o educaţie bună.

Când școala urmărește să formezi indivizi împliniţi sufletește

Dacă ne așteptăm ca sistemul de învăţământ să favorizeze concurenţa acerbă a elevilor, ca să-și menţină locul fruntaș obţinut la testările internaţionale, suntem destul de departe de adevăr, mai ales dacă luăm în considerare schimbarea de macaz din ultimii ani.

Educaţia din Singapore trece printr-o „revoluţie tăcută aproape în întregime neobservată în Occident“, afirmă Andreas Schleicher.

Din anul 2012, guvernul a eliminat clasamentele din școlile secundare, pentru a recalibra priorităţile profesorilor, a sistat publicarea listelor cu cei mai buni elevi și a lărgit criteriile de admitere în școlile secundare cele mai apreciate. De asemeni, din 2021, absolvenţii școlilor primare nu vor mai primi scorurile obișnuite, ci doar o estimare generală a activităţii lor. Până acum, rezultatele obţinute la absolvirea claselor primare a reprezentat un factor de stres pentru părinţi și copii, pentru că numai cei cu note foarte mari aveau acces la cele mai bune școli, iar ulterior la slujbele de top.

Metodele de predare se modifică și ele, munca de grup și dialogul elev-profesor sunt privilegiate, întrebările din teste urmăresc dezvoltarea gândirii critice, iar testările elevilor pun accent nu doar pe performanţele academice, ci și pe dezvoltarea socială.

Lista de „competenţe ale secolului XXI“ publicată de ministrul educaţiei include conștiinţa de sine și responsabilitatea în luarea deciziilor, printre achiziţiile pe care sistemul le așteaptă de la elevi.

De fapt, Ministerul Educaţiei se implică activ, prin mesaje online și lucrul cu grupuri de părinţi, pentru a-i convinge pe aceștia să-și ajusteze optica și să accepte că viaţa înseamnă mai mult decât examene și joburi de prestigiu. Nu este vorba despre a neglija pregătirea academică, atât de bine cotată în prezent, susţin oficialii, cât de a deplasa lucrurile în direcţia unui echilibru cu mult mai robust. Intenţia este de a adăuga mulţumire și satisfacţie la competenţa academică.

Sau, în cuvintele ministrului de finanţe, Heng Swee Keat, „nu este vorba numai de a învăţa cum să fii inteligent, ci de a fi o fiinţă umană mai bună“.