Există viaţă după căsătorie

Dragostea durează 3 ani, a scris francezul Frederic Beigbeder şi lumea a luat-o drept postulat ştiinţific. Trei studii recente vin să confirme că deși căsătoria poate avea și efecte negative asupra vieţii oamenilor, există aspecte pozitive puţin cunoscute şi popularizate. Educaţia rămâne un factor cheie pentru reuşita unei căsnicii.

Divorţ şi concubinaj, iată noul trend

Instituţia căsătoriei este în pericol în rândurile clasei de mijloc din SUA. Rata natalităţii în afara relaţiei de căsătorie şi rata divorţului sunt în creştere printre americanii cu studii medii. Rata mare a divorţului stârneşte însă îngrijorare şi în Iran, iar în Marea Britanie aproape jumătate dintre copiii născuţi în prezent vor trăi, în jurul vârstei...

Canada judecă legalitatea căsătoriilor poligame

Canada pare pregătită pentru un pas mai departe după ce, în 2005, a recunoscut căsătoriile între două persoane de același sex. Progresismul canadian a deschis frontul pentru abrogarea legilor împotriva bigamiei și poligamiei.

Leonard Doroftei și ADRA lovesc violenţa domestică

Leonard Doroftei îl provoacă la luptă pe cel mai laș adversar al său: bărbatul care își abuzează nevasta. Mesajul pe care i-l adresează pugilistul este „găsește-ţi un adversar pe măsura ta!”

Organizaţii creştine internaţionale promovează noua masculinitate

Bărbaţii trebuie să dezvolte o perspectivă pozitivă asupra masculinităţii, care să contribuie la scăderea nivelului ridicat de violenţă împotriva femeilor, susţin unii lideri creştini cu prilejul Zilei Internaţionale pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, care este celebrată azi.

Canada dispută legea antipoligamie

Canada ar putea deveni prima ţară occidentală care ar permite căsătoriile poligame. Asta doar dacă legea împotriva poligamiei, aflată în prezent în vigoare în ţară, va fi declarată neconstituţională.

Obligaţi să aleagă între Facebook și biserică

După ce a cerut angajaţilor căsătoriţi ai bisericii sale să ofere datele de acces pe Facebook partenerului de viaţă, un pastor din Statele Unite i-a surprins pe membrii staffului bisericii când le-a cerut să renunţe cu totul fie la Facebook, fie la slujbă.

Violenţa, motiv principal de divorţ în România

În România, violenţa domestică este unul dintre primele motive de divorţ.

Cum influenţează religia deciziile de divorţ

Aproape jumătate dintre americani cred că legislaţia privind divorţul ar trebui înăsprită. În mod special cetăţenii religioși, mai ales protestanţii conservatori, sunt cred că e nevoie de legi mai stricte.

Soţii violenţi, evacuaţi prin lege

O bătaie între soţi l-ar putea lăsa pe drumuri pe cel care a iniţiat-o. O propunere legislativă pentru protejarea victimelor violenţei domestice vrea să ofere celor agresaţi dreptul de a evacua agresorul.

Germania: căsătoriile forţate între musulmani, scoase în afara legii

Guvernul german a adoptat ieri o serie de măsuri pentru reglementarea integrării minorităţilor de imigranţi. Un element central în setul de propuneri de ieri este scoaterea în afara legii a căsătoriilor forţate, o practică în comunitatea musulmană germană. Se redeschide astfel controversa cu privire la căsătoria forţată, o tradiţie culturală sau încălcarea unui drept fundamental...

Despărţirea după concubinaj e mai grea decât divorţul

Concubinaj - un cuvânt conotat negativ în trecut, devenit parte a normalului cotidian, ascunde realităţi neplăcute, pe care cel mai bine le cunosc cei care au ales coabitarea ca alternativă la căsătorie.

În Letonia, dragostea se găseşte greu

Tinere, frumoase şi singure. Pentru femeile letone, găsirea unui partener potrivit este o misiune aproape imposibilă. Dezechilibrul numeric între sexe s-a accentuat puternic în ultima vreme, iar statisticile înclină spre un excedent de 8% al numărului de femei, raportat la cel al bărbaţilor.

Raport: Cuplurile căsătorite reprezintă o minoritate în Canada

Familia trece prin schimbări dramatice de structură, arată un raport periodic de evaluare naţională publicat la începutul săptămânii, în Canada, de Vanier Institute of the Family.

Concubinajul reflectă o mentalitate contraceptivă

Tot mai multe cupluri trăiesc în concubinaj, fără a-şi legaliza relaţia. Este o dovadă că tot mai mulţi indivizi caută „să se bucure de toate beneficiile pe care le aduce căsătoria, fără a-şi asuma angajamentul presupus de căsătorie", susţine Anthony Buono, expert american în relaţii interumane.

Studiu: de divorţ se scapă doar în doi

Strategiile de evitare a unui divorţ sunt eficiente doar în măsura în care sunt aplicate de ambii parteneri, arată un studiu efectuat de sociologii de la Universitatea din Michigan (SUA).

Lider ortodox amendat pentru refuzul de a oficia o căsătorie

Curtea Supremă Administrativă din Egipt a emis o decizie prin care solicită Liderului Bisericii Ortodoxe Copte, Papa Shenouda al III-lea, să plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 19.500 de lire egiptene către un membru al bisericii. Motivul? Biserica Ortodoxă Coptă a refuzat să emită un certificat care i-ar fi permis membrului să se recăsătorească după...

Statisticile contrazic trei mituri frecvente despre concubinaj

Fie că au locuit împreună înainte de căsătorie, fie că nu, cuplurile au cam aceleaşi şanse la o căsnicie fericită. Acestea sunt concluziile unui raport recent al Centrului Naţional de Statistică privind Sănătatea (CNSS), din Statele Unite, care au fost contestate însă de alţi specialişti.

Soţiile şi copiii din familii poligame sunt nefericiţi

Soţiile şi copiii din familiile poligame din Malaezia se opun acestei practici deoarece bărbaţii par să nu dedice suficient timp şi bani pentru a satisface cerinţele tuturor nevestelor şi copiilor din familie, arată cel mai mare studiu local privind efectele poligamiei, citat de AP.

„Moment istoric” în America latină – Argentina a legalizat căsătoriile gay

America latină a trăit ieri un „moment istoric", notează AP, atunci când votul parlamentului argentinian a ratificat legea potrivit căreia homosexualii și lesbienele se pot căsători legal, pot adopta copii sau face fertilizare in vitro, și pot avea aceleași drepturi pe care le au heterosexualii atunci când întemeiază o familie.

Video: Femeia iraniană condamnată pentru adulter nu va mai fi ucisă cu pietre

Autorităţile iraniene au anunţat că femeia condamnată la moarte prin lapidare pentru că a comis adulter nu va mai fi ucisă cu piertre. Declaraţia oficialilor nu specifică însă în mod clar dacă femeia va fi graţiată de pedeapsa cu execuţia.