Sondaj Barna: Cum văd americanii de rând legalizarea căsătoriilor gay
Decizia Curţii Supreme americane de a legaliza căsătoriile homosexuale a avut un ecou internaţional. Reputatul grup statistic Barna a sondat însă reacţiile la firul ierbii, în Statele Unite, printre credincioșii creștini de diferite confesiuni. Rezultatele sunt sintetizate în câteva idei-cheie.
Lumea religioasă reacţionează la decizia Curţii Supreme din SUA
După decizia istorică din Statele Unite privind constituţionalitatea căsătoriilor homosexuale, cele mai vehemente reacţii vin din partea bisericilor americane, care se văd inevitabil implicate în această revoluţie culturală.
Curtea Supremă SUA: Căsătoria homosexuală, un drept constituţional
Oficial, războiul cultural pe tema căsătoriilor homosexuale s-a terminat. Curtea Supremă a Statelor Unite a „schimbat” definiţia de 2.000 de ani a căsătoriei, legalizând căsătoria homosexuală în toate statele americane, indiferent de legea locală.
Irlanda s-a trezit la un nou „normal”: căsătoria gay
Republica Irlandeză s-a schimbat peste noapte. Da, era de aștepat ca legalizarea căsătoriilor gay să se întâmple și aici cândva, dar nicidecum atât de repede. Cu toate acestea, voinţa poporului a schimbat constituţia.
„Războiul torturilor” se termină cu incriminarea creștinilor
Patronii creștini ai unei cofetării din Irlanda care au refuzat o comandă pentru un cuplu de homosexuali au fost daţi în judecată, într-o luptă care a ajuns pe primele pagini ale publicaţiilor internaţionale. Procesul s-a încheiat cu un verdict negativ pentru proprietarii cofetăriei.
Ben Carson: „Sprijin uniunile civile pentru cuplurile gay”
Problema căsătoriilor homosexuale este de extremă importanţă în Statele Unite și va fi cu siguranţă un punct de bifat pentru orice candidat la președinţie. În prezent, majoritatea electoratului american este pro-gay, chiar și majoritatea celor religioși. Ba chiar mai mult, americanii ar vota mai degrabă un președinte homosexual decât unul religios. Acesta este peisajul în...
Dramă de copil: cum este să trăiești cu două mame și niciun tată?
„Nu este bine deloc”. Cam așa s-ar putea sintetiza experienţa de viaţă a unor copii crescuţi de cupluri lesbiene. A venit timpul ca aceștia să vorbească. Unii au devenit adulţi, dar traumele încă îi urmăresc.
Legalizarea căsătoriei gay are susţinere în majoritatea bisericilor americane
Liderii mișcării politice conservatoare americane consideră că opinia publică este de partea lor, în ce privește legalizarea căsătoriilor gay, privinţă în care Curtea Constituţională urmează să ia o decizie care va reglementa problema la nivelul tuturor statelor americane. Acești lideri mizează pe forţa religioasă, însă se înșală. Sondajele arată că dintre americanii afiliaţi unei religii...
Parteneriatul civil, aproape de realitate în România
România pare să se integreze în Europa și în aspecte care până acum erau refuzate. Mai precis, cuplurile de același sex sunt tot mai aproape de a se bucura de drepturi similare celor câștigate în majoritatea ţărilor europene. Parteneriatele civile sunt conisderate de către unii ca un răspuns necesar pentru eliminarea unei discriminări existente în...
Studiu Pew: Milenialii sunt generaţia „Nu judeca moralitatea sexuală a celuilalt“
Când au de evaluat moralitatea unui comportament sexual sau a altuia, milenialii au tendinţa să judece circumstanţial, evitând să tragă concluzii generaliste. Este concluzia celui mai recent raport Pew Religion Forum, dat publicităţii vineri.
De ce se pot căsători homosexualii în bisericile protestante
Dacă cu ani în urmă știrea că una dintre bisericile creștine ar fi acceptat căsătoriile între cuplurile homosexuale ar fi stârnit rumoare, în prezent, informaţiile de acest gen au intrat în nota obișnuită. Faptul că prezbiterienii s-au alăturat recent grupurilor creștine care schimbă cu totul definiţia căsătoriei pentru a face loc comunităţii gay este parte...
Dolce & Gabbana: „Linșarea“ homosexualilor conservatori
Un scandal iscat săptămânile trecute ne oferă o imagine neobișnuită din culisele celor mai prestigioase case de modă. Nu este vorba despre obișnuitele invidii și certuri care ajung în presă, ci despre toleranţă, respect, drept de exprimare și... homosexuali.
Biserica prezbiteriană din SUA schimbă definiţia căsătoriei
Cea mai mare confesiune prezbiteriană a Statelor Unite ale Americii a schimbat definiţia căsătoriei, pentru a putea include implicit și cuplurile de același sex, notează CNN. Amendamentul va intra în vigoare de pe 21 iunie.
Senatorii juriști spun „nu” parteneriatului gay în România
Propunerea legislativă vizând aprobarea parteneriatelor civile între persoane de același sex s-a lovit frontal de opoziţia senatorilor juriști.
Ben Carson retractează o declaraţie privind homosexualitatea
O declaraţie pe tema homosexualităţii, făcută în cadrul unui interviu CNN, a fost retractată de neurochirurgul american Ben Carson pe contul personal de Facebook.
Ben Carson și „prăjiturile otrăvite” pentru homosexuali
Dacă faimosul neurochirurg american Ben Carson va reuși să câștige simpatia electoratului care va vota la prezidenţialele din 2016, nu se știe încă. Ceea ce se știe însă este că, dacă o va câștiga, nu se va putea spune despre el că a fost ajutat de simpatia pe care o poartă comunităţii LGBT (Lesbiene, Gay,...
Episodul Houston continuă: „Suntem pregătiţi pentru închisoare”
Somarea pastorilor de a se prezenta la tribunalul din Houston din cauza predicilor împotriva homosexualităţii nu constituie un caz singular. Între timp, un pastor dintr-un alt stat american este ameninţat cu închisoarea pentru refuzul de a oficia o căsătorie gay. În replică imediată, creștinii conservatori s-au mobilizat.
Înfrângere neașteptată pentru căsătoria tradiţională
Curtea Supremă a Statelor Unite tocmai a permis tacit legalizarea căsătoriilor homosexuale pentru încă cinci state americane. În câteva ore de la aflarea veștii, care a luat prin surprindere pe toată lumea, zeci de cupluri se pregăteau să spună „Da”. Atât cei care sunt împotriva căsătoriilor homosexuale, cât și cei care le susţin anunţă că...
Homosexualii, din ce în ce mai acceptaţi de oamenii religioşi
Tendinţa congregaţiilor religioase de a accepta homosexualii ca membri şi de a le oferi posturi de conducere este în creştere, potrivit unui studiu recent.
De ce homosexualitatea nu este ca heterosexualitatea
În afara motivelor evidente, ce ţin strict de un act sexual care câteodată este prea mult dezbătut în presă în detrimentul unei discuţii mai serioase, recent au apărut noi opinii care ar trebui să frâneze puţin ritmul cu care homosexualitatea este acceptată și încurajată în societate.
Camera Deputaţilor din România a respins parteneriatul civil gay
Proiectul de lege pentru legalizarea parteneriatul civil între persoane de același sex a fost respins miercuri de către Camera Deputaţilor. Iniţiatorul acestui proiect, deputatul Remus Cernea, a contestat decizia, acuzând nereguli la întocmirea raportului de către Comisia juridică.





























