Tinerii, victime ale abuzului digital

Şicanele, hărţuirea, jignirile şi aluziile sexuale sunt parte a mediului online aşa cum sunt şi parte a realităţii. Un sondaj efectuat de AP în colaborare cu MTV aduce statistici edificatoare în acest sens.

Abuzurile din Biserica Catolică, tortură?

Organizaţia internaţională de apărare a drepturilor omului, Amnesty International, a calificat abuzurile sexuale comise de preoţii catolici din Irlanda drept acte de tortură.

O boală misterioasă ucide copiii din Cambodgia

O boală misterioasă cu o rată a mortalităţii extraordinar de mare face ravagii printre copiii din Cambodgia, care mor în 24 de ore de la contractarea bolii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că nu știe cu ce are de-a face.

Sondaj: credincioșii merg la biserică, dar nu citesc Biblia zilnic

În timp ce majoritatea creștinilor care merg la biserică declară că „vor să Îl onoreze pe Iisus cu viaţa lor", un sondaj recent arată că de fapt foarte puţini chiar studiază Biblia.

După trei ani, Semnele timpului își relansează site-ul

Semnele timpului se vrea o revistă care îţi spune mai mult decât mersul lumii: îţi oferă sensuri. Se vrea o revistă care îţi oferă mai mult decât actualitate: îţi oferă valori. Se vrea o revistă care îţi propune mai mult decât schimbări: îţi oferă soluţii. Se vrea o revistă care îţi...

ADRA a câştigat un grant Raiffeisen Comunităţi

Agenţia Adventistă pentru Refacere Dezvoltare şi Ajutor România a câştigat un grant Raiffeisen Comunităţi care va asigura necesarul proiectului „Vreau la Școală" (unul dintre cele mai solicitante financiar) timp de trei luni, pentru 50, dintre cei peste 250 de copii incluși în proiect la nivel naţional.

Horaţiu Mălăele joacă pentru orbi

Actorul Horaţiu Mălăele va susţine recitalul „Sunt un orb" pentru a ajuta o fetiţă cu grave probleme de vedere.

Salvează olimpicii români imaginea șifonată a învăţământului?

Ţările cu cei mai buni elevi din lume care excelează în toate ariile acoperite de testele PISA sunt Finlanda, Australia, Hong Kong (China), Japonia şi Noua Zeelandă, potrivit rapoartelor PISA in Focus din luna august. România figurează din nou la sfârşitul clasamentului ţărilor ce înregistrează rezultate mediocre în educaţie. Însă nu același sistem educaţional ne...

Altruismul – cea mai proaspătă tendinţă în televiziune

Altruismul face audienţă. Aceasta pare să fie concluzia experţilor intervievaţi la salonul internaţional al audiovizualului de la Cannes, care spun că generozitatea este o nouă modă în programele de televiziune.

Ritualurile unui şomer român, în mediul online

Aproape 40% dintre români îşi caută zilnic un loc de muncă şi trimit CV-uri companiilor, chiar şi timp de câteva ore pe zi, arată un sondaj realizat de site-ul de recrutare Best Jobs, notează Mediafax.

VIDEO: „O despărţire foarte europeană” între Germania şi Grecia

Un videoclip realizat de britanicul Bob Denham a devenit viral pe Youtube, cu 192.000 de vizualizări în doar o săptămână. Filmul satiric, intitulat „A very european break up" (O despărţire foarte europeană) explică într-un mod amuzant disensiunile greco-germane pe fondul crizei euro.

Proiectul de lege care proteja parola Facebook nu a trecut

Republicanii americani au refuzat să voteze în favoarea proiectului de lege care ar fi permis Comisiei Federale de Comunicaţii să protejeze angajaţii de solicitarea angajatorilor de a-şi dezvălui parola contului de Facebook, informează Huffington Post.

Sute de irakieni, ameninţaţi de o scurgere de clor

O scurgere de clor de la o staţie de epurare a apei din apropiere de Bagdad a generat panică. Sute de locuitori din zonă au luat cu asalt spitalele, însă nu au fost internaţi, a anunţat miercuri un reprezentant al Ministerului irakian al Sănătăţii.

Un orfan şi-a regăsit familia, cu ajutorul Google Earth

Saroo Munshi Khan avea doar 5 ani când s-a pierdut de familia lui, prin mahalalele Calcuttei. Douăzeci de ani mai târziu, în Australia, folosindu-se de amintirile vagi pe care le mai avea, de ingeniozitate şi Google Earth, tânărul şi-a găsit drumul spre casă. Vanity Fair îi spune povestea.

Catalogul ADRA oferă sugestii inedite pentru daruri de Crăciun

Cum ar fi ca anul acesta, cadourile pe care le oferim să fie nu doar ceva frumos, ci şi ceva cu adevărat ceva util pe termen lung? Cum ar fi să dăruim unei fetiţe din India darul de a nu fi violată, prin simpla plată a şcolarizării sale? Sau găzduire victimelor violenţei domestice? Sau un...

Esenţiale de weekend

Anglia: Cresc preţurile la alimente din cauza vremii extreme

Sute de mii de absenţe de la şcoală, în două luni

Elevii din Bucureşti au făcut mai mult de 1.400.000 de absenţe în lunile septembrie şi octombrie, peste 60% dintre acestea fiind nemotivate. Cele mai multe absenţe le-au făcut elevii claselor a XI-a şi a XII-a.

Cum te influenţează faptul că te simţi observat

Atunci când o persoană este privită, comportamentul ei se poate schimba, la fel şi deciziile pe care le are de luat.

PREMIERĂ: O fată căsătorită la 1 an, în India, obţine anularea căsătoriei

O tânără femeie din nordul statului Rajasthan a obţinut anularea legală a căsătoriei, pe care părinţii ei o încheiaseră când ea avea doar 1 an, în ceea ce se crede a fi primul caz de acest gen din India.

La 80 de ani a devenit cel mai în vârstă cuceritor al Everestului

Un japonez în vârstă de 80 de ani a devenit joi, cea mai în vârstă persoană care a ajuns în vârful muntelui Everest.

Traducătoare în PE la doar 10 ani

O fetiţă de 10 ani a devenit cea mai tânără traducătoare din Parlamentul European. Alexia Sloane vorbeşte fluent 4 limbi, în ciuda faptului că şi-a pierdut vederea de la vârsta de 2 ani.