Din cea mai fragedă copilărie, am învăţat din sfaturile adulţilor sau am experimentat pe propria piele (cu durere, uneori) puternica relaţie dintre cauză și efect. Simplu: dacă atingi ușa cuptorului încins, te rănești! Ulterior am descoperit că rămân presante o multitudine de incertitudini, iar cauzalitatea s-a adăugat pe lista din ce în ce mai lungă a aspectelor complicate ale existenţei, în condiţiile unui număr în creștere, dar tot limitat, de răspunsuri oferite de cunoașterea prezentă.
Acolo unde nu deţine o explicaţie logică pentru un anume fenomen, mintea umană caută să identifice coincidenţe, similarităţi, aspecte ieșite din comun pe care le ia în considerare drept potenţiale cauze. În 1847, Ignaz Semmelweis, medic maghiar în clinica de obstetrică a spitalului din Viena, a constatat că există o diferenţă semnificativă în ce privește mortalitatea maternă între două secţii ale spitalului și a început să observe atent obiceiurile personalului medical. A văzut că de multe ori medicii și studenţii asistau la nașteri imediat după finalizarea autopsiilor, fără o igienă riguroasă. La recomandarea sa, a fost introdusă dezinfectarea mâinilor înainte de contactul cu pacienţii și rata mortalităţii a scăzut dramatic.[1]
Cu siguranţă, observarea atentă a circumstanţelor, a aspectelor care precedă apariţia unui eveniment poate juca un rol deosebit de important în descoperirea motivelor pentru care acesta se produce. Apare însă pericolul de a considera că simpla observaţie a unei aparente legături între două realităţi consecutive este suficientă pentru a stabili o relaţie de cauzalitate. „Produce fulgerul zgomotul care îl urmează?” „Cheamă cocoșul, prin cântecul său, zorile?”
Cauza falsă și… cauzele ei
Atunci când considerăm că evenimentul 1 este cauza evenimentului 2 deoarece 1 apare înaintea lui 2, am căzut în capcana cauzei false. Principala sursă a acestei erori este simplificarea excesivă, neglijarea altor factori care ar putea avea un rol determinant, oferind prioritate unei legături identificate de noi între cele două evenimente. Avem nevoie de suficiente și temeinice argumente care să ne demonstreze că primul eveniment este implicat în mod direct în apariţia celui de-al doilea.
„Vaccinurile produc autism.” E puţin probabil să nu te fi întâlnit deja cu această afirmaţie. Autismul, tulburare de dezvoltare complexă care afectează capacitatea de a comunica și a interacţiona cu cei din jur, neliniștește și prin semnele de întrebare care încă planează asupra etiologiei sale. Confuzia a pornit de la un articol publicat de Andrew Wakefield și colegii săi în 1998, într-o prestigioasă revistă medicală, care sugera existenţa relaţiei de cauzalitate între vaccinul ROR și autism, semnalând debutul bolii în perioada imediat următoare vaccinării. În urma constatării nerespectării mai multor reguli referitoare la cercetare (număr mic de subiecţi, interese financiare ale autorilor etc.), studiul a fost ulterior retras, iar concluziile acestuia, infirmate de multiple alte cercetări care au subliniat în special natura genetică a acestei tulburări.[2] Cu toate acestea, părinţii sunt încă reticenţi în ce privește vaccinarea și relaţia acesteia cu autismul, iar cauza falsă joacă un rol deloc de neglijat, în condiţiile în care perioada aproximativă a manifestării primelor semne ale bolii coincide într-adevăr cu perioada din viaţa copilului în care se administrează respectivul vaccin.
Multe superstiţii pornesc de la această eroare logică, ignorând complet posibilitatea ca între cele două elemente să nu existe nicio legătură, succesiunea acestora fiind o simplă coincidenţă.
Fiecare dintre noi am primit măcar o dată mesaje în lanţ care „ameninţau” cu consecinţe negative imediate netransmiterea lor mai departe. Asemenea mesaje circulă în continuare deoarece sunt suficiente persoane care cred sincer că există măcar o șansă ca previziunea să se adeverească și încearcă să evite acest lucru. În cazul unei asemenea persoane, orice întâmplare nedorită care s-ar petrece ulterior ignorării mesajului ar fi asociată automat cu acesta, indiferent de cauza reală a producerii sale.
Există sportivi de performanţă care au ritualuri bine stabilite în ziua desfășurării meciului sau poartă cu ei anumite obiecte cărora le atribuie puteri magice. Motivul? Au avut rezultate pozitive în trecut după ce au acţionat într-o anumită manieră și acum reiau cu rigurozitate totul, așteptându-se să obţină din nou același efect. Explicaţia stă în faptul că preferăm să credem că avem puterea de a ne controla viaţa, de a influenţa modul în care neprevăzutul își face simţită prezenţa în viaţa noastră.
Pe de altă parte, ne place să avem dreptate, să descoperim un „adevăr” general valabil, chiar dacă avem la dispoziţie doar experienţa proprie și experienţa celor apropiaţi. Așadar avem tendinţa de a generaliza ceea ce ni se întâmplă și de a selecta doar datele care ne confirmă teoria, ignorând ceea ce nu „corespunde”. Recunoscându-ne această tendinţă, dacă am băut un ceai oarecare atunci când ne durea capul și ni s-a părut că a contribuit la ameliorarea durerii, înainte de a declara cu certitudine că tocmai am identificat un remediu al durerii de cap, trebuie să luăm în considerare faptul că există mai multe posibilităţi: 1) ceaiul respectiv chiar are reale efecte benefice, valabile în cazul majorităţii consumatorilor (aspect care necesită o verificare adecvată, realizată de către specialiști, studiind un număr mare de subiecţi); 2) ceaiul a avut succes doar în ceea ce mă privește (efecte reale individuale sau un posibil efect placebo); 3) simpla ingestie de lichid a avut efect benefic sau 4) ameliorarea durerii de cap care a survenit consumării ceaiului a fost o simplă coincidenţă. Important de reţinut este că ori de câte ori declarăm cu certitudine că un eveniment a fost cauza celui ce i-a succedat, fără să avem suficiente dovezi logice, comitem eroarea numită cauza falsă.
Cum evităm capcana cauzei false?
Pentru a evita eroarea cauzei false, este util în primul rând să ne „antrenăm” mintea pentru a identifica în mod adecvat factorii circumstanţiali care au favorizat o anumită finalitate într-o succesiune de oricare două evenimente. Este necesar să găsim răspuns, în mod onest, la câteva întrebări:
1. Există o legătură reală între cele două evenimente? De multe ori ne sunt prezentate evenimente care par conectate, sincronizate chiar, iar aspectul temporal este singurul argument în favoarea relaţiei dintre ele (exact în momentul în care am închis televizorul, vecinul de deasupra a început să se simtă mai bine). Chiar dacă unele acţiuni pot avea efecte neprevăzute (fluturele care își mișcă aripile într-o zonă a lumii și produce un uragan la mii de kilometri), cauzalitatea trebuie probată.
2. Dacă legătura este reală, e posibil să fie implicaţi și alţi factori care să influenţeze relaţia dintre cele două elemente?[3] Cercetătorii pornesc uneori de la simpla observare a realităţii, însă continuă experimentând și studiind impactul diverselor variabile asupra unui fenomen, pentru a reduce cât mai mult posibilitatea să fi fost determinant un alt factor decât cel bănuit. Este important nu doar să știm că există o conexiune între cele două aspecte, ci să cunoaștem și cum sunt acestea conectate. (O persoană de pe stradă mi-a făcut cu mâna și mi-a zâmbit, deci probabil că mă cunoaște. Ulterior, soţul îmi confirmă că pe el îl cunoștea și mie mi-a zâmbit pentru că eram alături de el).
Așadar, o simplă suspiciune, o ipoteză formulată este utilă, dar nu și suficientă; este imperios necesară confirmarea acesteia. Cu siguranţă este mai laborios să procedez în această manieră, însă voi ajunge mai aproape de adevăr.
3. Este posibil să avem de-a face cu o cauzalitate inversă? Sunt documentate cazuri multiple de animale care au manifestat comportamente complet neobișnuite înaintea cutremurelor.[4] Produc animalele seisme? Răspunsul este, evident, negativ, deși reacţia lor precede manifestările perceptibile omului.
4. Nu există cumva o cauză comună? În unele situaţii există o legătură reală între două fenomene, probată chiar prin date statistice, însă relaţia dintre ele nu este una de cauză-efect, ci ambele împart aceeași cauză. De exemplu, creșterea consumului de îngheţată în perioada estivală, urmată de un număr ridicat de cazuri suspecte de insolaţie nu reprezintă o dovadă a efectelor nefaste ale acestui desert, deoarece atât consumul de îngheţată, cât și insolaţia sunt influenţate ori produse de expunerea la temperatură ridicată.
5. Când căutăm să aflăm cauza reală a unei stări de fapt este esenţial să selectăm sursele de informare potrivite și să verificăm dacă acestea prezintă suficiente dovezi, bine documentate știinţific (și nu doar simple teorii) pentru o anumită concluzie. E nevoie să ne menţinem întotdeauna flexibili, e posibil ca unii dintre factorii implicaţi în determinarea unei stări de fapt să nu fie cunoscuţi sau studiaţi suficient la momentul în care facem noi analiza.
Cea mai puternică armă împotriva erorilor logice rămâne o minte deschisă, lucidă, care are la dispoziţie sau caută informaţie pertinentă și actuală.
