„Puterea unei analogii stă în faptul că poate convinge oamenii să transfere sentimentul certitudinii avut cu privire la un subiect asupra unui alt subiect, despre care s-ar putea să nu-și fi format o opinie.”[1]
Într-o analogie validă se arată cum două obiecte, concepte sau evenimente, despre care s-a convenit că sunt similare, pot avea în comun mai multe proprietăţi relevante pentru subiectul care a inspirat analogia.
Falsa analogie[2] însă constă în presupunerea că lucrurile care sunt similare într-un aspect sunt automat similare și în altele. Astfel, analogia falsă apare atunci când se afirmă ca fiind validă o comparaţie făcută între lucruri care nu sunt suficient de similare pentru a justifica respectiva comparaţie. Sau, cum spunea Descartes, „ori de câte ori cunosc o asemănare între două lucruri, oamenii obișnuiesc să afirme despre amândouă, chiar și în laturile în care ele diferă, ceea ce au găsit adevărat despre un singur lucru”[3].
Dacă un depanator poate consulta manualul de funcţionare al obiectului electrocasnic în atelierul său de reparaţii și un astronaut poate consulta manualul instrucţiunilor de zbor în timpul unei misiuni, atunci și un student poate consulta cursul atunci când are de rezolvat o problemă într-un examen. Această analogie este invalidată din cauză că asemănările dintre cele trei situaţii descrise sunt mai mici decât diferenţele evidente sau, altfel spus, există între ele asemănări superficiale și diferenţe esenţiale – depanatorul și astronautul nu se află în condiţii de examen, ci în procesul unei activităţi pentru care trebuie să urmeze un protocol scris. În schimb, tocmai protocolul examinărilor academice interzice în cele mai multe cazuri ca un student să consulte manualul.
Alte exemple cotidiene de analogii false: „Dacă mie nu mi-a luat nimeni telefon mobil când eram student, nici tu nu trebuie să aștepţi să-ţi ia cineva.” „Dacă eu m-am rugat cu credinţă și am primit răspunsul dorit, și tu, dacă te rogi cu credinţă, vei primi răspunsul pe care îl dorești.” În cazul celor două exemple, diferenţele între contexte sunt mai mari decât asemănările, ceea ce invalidează analogia și potenţialele concluzii pe care aceasta le-ar susţine. Un alt exemplu, din sfera religioasă de această dată, este: „Dacă apa poate exista simultan în trei stări de agregare: lichidă, solidă și gazoasă, tot așa Trinitatea este una, dar are trei forme de manifestare care coexistă.” Aceasta este o analogie falsă pentru că doctrina creștină a Trinităţii descrie o taină în care trei Persoane divine distincte sunt una, nu o taină în care o Persoană are trei forme de manifestare a prezenţei.
Identifică comparaţiile invalide
De cele mai multe ori, analogiile sunt folosite cu scopuri ilustrative, pentru a face o idee mai facil de înţeles sau mecanismul unui proces complex mai ușor de descifrat. În cercetarea știinţifică, analogiile justificate din punct de vedere conceptual sau experimental deţin un rol deloc de neglijat. Acestea sugerează ipoteze, presupuneri de teoreme şi legi, care urmează să fie apoi verificate și eventual validate. În lumea știinţei, nu puţine descoperiri s-au realizat prin intermediul analogiei. De exemplu, lui Isaac Newton i-a fost de mare ajutor analogia dintre traiectoria unei pietre aruncate şi traiectoria Lunii, pentru a formula legile mișcării și gravitaţiei universale[4], iar Louis de Broglie, folosind analogia dintre structura luminii şi structura substanţei, stabilește că fiecărei particule îi corespunde o undă (așa-numita „undă asociată”)[5]. Analogiile devin false în lumea știinţifică atunci când sunt folosite pentru a susţine concluzii mai largi decât o permit similitudinile pe care se poate construi o analogie în mod valid.
Vocabularul multor limbi ne ajută în încercarea de a denunţa analogiile sau comparaţiile invalide, prin expresii cum ar fi: „primăria și prefectura” și „baba și mitraliera” (în limba română), „merele și portocalele” (în engleză) sau „bunica și broasca” (în limba sârbă).
În contextul cultural al fiecărei ţări în parte, aceste expresii ne ajută să observăm că nu orice identificare de trăsături comune între obiecte sau evenimente duce în mod necesar la identificarea sau predicţia cu privire la alte trăsături comune.
Oamenii își doresc să găsească asemănări pe baza cărora să facă analogii, pentru că gândirea analogică oferă posibilitatea înţelegerii mai facile a unor concepte complexe sau abstracte. Când au de-a face cu ceva ce recunosc, oamenii se simt mai confortabil, iar atunci când detectează anumite asemănări între două concepte, obiecte sau evenimente, mulţi construiesc rapid analogii fără a se gândi că ar putea fi greșite.
Dobândește-ţi convingerile cu prudenţă
Politicienii și agenţii de marketing sunt cei care folosesc falsa analogie pentru a convinge publicul. De exemplu, fostul președinte american Barack Obama a folosit o analogie falsă într-un discurs cu privire la asigurările de sănătate. El a afirmat: „De aceea, în mandatul meu, cetăţenii vor avea obligaţia de a încheia o asigurare de sănătate de bază – la fel cum majoritatea statelor vă solicită să încheiaţi o asigurare auto.”[6] Analogia eronată folosită de Obama se baza pe instinctul natural al omului de a asocia trăsături și de a găsi asemănări între două concepte, trecând cu vederea multiplele diferenţe esenţiale între politica de asistenţă auto și cea de asistenţă medicală.
Nici creștinismul nu a fost scutit de false analogii când a venit vorba de implementarea unor practici și doctrine în mentalul colectiv. Un exemplu ar fi analogia care a dus la venerarea obiectelor de cult.
Conform perspectivei biblice, heruvimii de pe chivotul legământului sunt reprezentări materiale ale unor fiinţe angelice, construiţi la porunca lui Dumnezeu. În cartea Iosua, la capitolul 7, este scris că „Iosua şi-a sfâșiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână” (Iosua 7:6). Analogia falsă spune că Dumnezeu aprobă închinarea la reprezentări materiale ale sfinţilor (statui, icoane), după cum a aprobat închinarea lui Iosua în faţa heruvimilor de pe capacul chivotului, ignorând faptul că gestul lui Iosua nu reprezenta o închinare în faţa heruvimilor, ci în faţa Dumnezeului care spusese că Își va manifesta prezenţa acolo, deasupra chivotului, între cei doi heruvimi: „Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispășirii, dintre cei doi heruvimi așezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel” (Exodul 25:22).
Gândirea critică, apărare eficientă și investiţie sigură
Analogiile defectuoase ne pot afecta capacitatea de a stabili adevărul și de a acţiona în consecinţă. Dacă putem identifica unele dintre cele mai obișnuite raţionamente incorecte, probabilitatea să le folosim noi înșine sau să fim înșelaţi de alţii este mai mică. O minte logică trebuie să poată face distincţie între analogii defectuoase, oricât de persuasive ar fi, şi raţionamente convingătoare rezonabile și valide. Pentru aceasta, pe lângă informarea corectă, e nevoie să fim în permanenţă dispuși să analizăm critic argumentele care ni se oferă, chiar și atunci când demersul este anevoios și devorator de timp și energie. Antrenarea continuă a gândirii critice ne va oferi nu doar mai multă siguranţă în faţa potenţialelor surse de manipulare, ci și mai multă forţă propriilor convingeri și argumente.
