Etichetă: dumnezeu

Scăpare din lunga iarnă interioară

Am crescut în Finlanda, într-un orășel numit Kivijärvi, într-o familie adventistă minunată. Încă din anii adolescenţei, am început să am frământări și lupte legate de chestiunea fericirii.

Sfântul care Îl ura pe Dumnezeu

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

Putem învăţa să fim fericiţi?

Adesea ne trăim vieţile ca și cum nu ar exista niciun scop special gândit pentru ele, ca și cum responsabilitatea pentru obţinerea unui dram de fericire ne-ar reveni cu totul.

Când Dumnezeu S-a descris pe Sine, s-a numit „Cuvântul”

Fie că ești un credincios practicant, unul ocazional sau, dimpotrivă, un ateu, nu poţi să nu fii uimit de faptul că una dintre primele imagini despre Dumnezeu pe care le avem în Scriptură este una neașteptată pentru acele vremuri – Dumnezeu scrie (Exodul 31:18).

Nu sunt o păcătoasă

Am crescut într-un oraș mic, numit Utsunomiya, la trei ore distanţă de Tokyo. Atunci când eram doar o copilă, aveam certitudinea că există un Dumnezeu și că mă iubește.

Fericirea este ca un fluture

Una dintre primele amintiri pe care le am se leagă de muzică. Îmi amintesc că obișnuiam să mă așez pe podea și să-mi ascult tatăl cântând la pian.

Dumnezeul căruia Îi pasă de toate nevoile mele

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).

Cum să te împrietenești cu viitorul

Ce este viitorul? Poate că întrebarea pare banală. Dar când te gândești mai mult la ea, ajungi să înţelegi mai bine ce mărturisea Augustin: „Ce este deci timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, știu, iar dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu.”

Pierdut recunoștinţă. Nu o declar nulă.

Ultima zbatere a vieţii, înainte de a se desprinde, prin intermezzoul agoniei, de posesorul ei, nu pare să deţină niciun grăunte de miracol. E o imagine de care ai vrea să te ascunzi, până când se mistuie toate chipurile diforme ale unei treceri, doar arareori line, spre odihna de după ultimele bătăi de aripă ale...

Omul care a deschis ferestrele cerului

„Doi artiști din vechime se luaseră odată la întrecere, vrând să afle care din ei poate zugrăvi mai aproape de adevăr lumea vizibilă. «Am să-ţi demonstrez, acum, că eu sunt cel mai bun», a spus unul dintre ei, arătându-i celuilalt o perdea pictată. «Ei bine, trage perdeaua», i-a cerut acesta, «să vedem tabloul». «Perdeaua este...

Ce a crezut Iisus despre Creaţie?

Pentru creștini, probabil cea mai mare taină este întruparea lui Dumnezeu, descrisă în cuvintele apostolului Ioan, martor ocular al vieţii lui Iisus: „Cuvântul [Logosul] S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui” (Ioan 1:14). De ce este aceasta cea mai mare minune a...

Iisus a crezut

Riscul oboselii, al căderii, al descurajării, al senzaţiei de singurătate și de neputinţă este mare în cazul tuturor celor care caută să trăiască după exemplul lui Iisus. De aceea, Evrei 12:1-3 are o rezonanţă specială – ne regăsim ușor în el și îi înţelegem instinctiv relevanţa practică.

Curajul de a crede

Cine a fost cu adevărat Iisus? Deși nu mai pun la îndoială existenţa Sa istorică, mulţi oameni cred că El a fost în cel mai bun caz o personalitate excepţională a timpului Său, un reformator pe care ucenicii săi l-au transformat apoi în Dumnezeu. De ce neoateismul este preocupat de promovarea unui astfel de Iisus...

Miracole sau superstiţii? | Un răspuns aposterioric la presupoziţia antisupranaturalistă

Până la Iluminism, ideea că miracolele relatate pe paginile Bibliei s-au întâmplat așa cum le-au descris scriitorii sacri era acceptată pe scară largă. Odată cu raţionalismul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, s-a dezvoltat teoria alternativă că miracolele nu sunt posibile în metafizica naturalistă.

Iisus Hristos, unicul Mântuitor al lumii?

Cum poate fi autentică și sigură mântuirea doar prin Iisus Hristos când nenumăraţi oameni n-au auzit niciodată numele Lui? Și dacă miliarde n-au aflat despre El, nu este oare supralicitat rolul lui Iisus Hristos ca Salvator al lumii și nu există oare și alte căi de salvare în afară de El?

Creștinismul, între încorsetare și libertinaj

Pentru a fi un bun creștin, trebuie să nu înjuri, să nu furi, să nu minţi, să nu înșeli și să nu vorbești pe nimeni de rău. Creștinii buni se ţin departe de orice vicii și de orice fel de excese sau extravaganţe în stilul de viaţă, cred în sfinţenia și exclusivitatea relaţiei matrimoniale și nu...

Cosmogonia unică din Geneza 1 | Partea a II-a: Alte aspecte contrastante

Realitatea este că relatarea din Geneza contrastează puternic cu relatările din Orientul Apropiat antic și Egiptul antic, astfel încât se poate identifica o polemică intenţionată cu acestea.

Splendoarea existenţei

„El a făcut ca toţi oamenii, ieșiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17:26,27)

De ce oamenii de știinţă interpretează diferit realitatea?

„Știinţa nu duce la certitudine. Concluziile sale sunt întotdeauna incomplete, provizorii și supuse revizuirii.” - Ian Barbour, Religion in an Age of Science („Religia într-o epocă a știinţei”)

Cosmogonia unică din Geneza 1 | Partea I: O comparaţie cu cosmogoniile din Orientul Apropiat antic și...

Relatarea despre Creaţie din Geneza nu numai că este un raport de încredere cu privire la origini, ci și o sursă de protecţie împotriva mitologiei. Textul folosește anumiţi termeni și motive literare specifice, cărora le oferă o semnificaţie și un accent care exprimă viziunea biblică asupra lumii, înţelegerea despre realitate și cosmogonia revelaţiei divine.

Cum respiră sufletul

„Avem nevoie de o viziune mai mare despre rugăciune. Avem nevoie de viziunea lui Dumnezeu! Să continuăm să ne rugăm și să îndrăznim să cerem mai mult – pentru lauda lui Dumnezeu, pentru ca Evanghelia să ajungă în toată lumea, la toate popoarele, și Iisus să revină!”