Etichetă: familie

Fascinaţia trăită în universul copilăriei, cu sarabanda sa de istorii, trăiri și înţelesuri, este irepetabilă. Ca adulţi, suntem însă prea puţin conștienţi că, în frânturile acelui trecut magic, pot sta la pândă monștri, ascunși printre visuri, amintiri și zmeie, reactivându-se și rănindu-le posesorii, în timp ce îi anesteziază cu o senzaţie familiară de déjà-vu.

Nimeni nu poate trăi o viaţă fără regrete. Există totuși câteva reguli pentru o viaţă pe care să o privești retrospectiv fără prea multe păreri de rău.

În volumul Istoria tinerilor în Occident, Giovanni Levi și Jean-Claude Schmitt consideră că, în Occident, adolescenţa este în primul rând o construcţie social-culturală, deci un produs cultural. Ea este considerată cel mult subsidiar ca o etapă în procesul fiziologic al maturizării.

De la distanţă, părea o imagine a unui copac simplu: nimic foarte artistic – mai mult o schiţă în nuanţe subtile de maro și verde. Dar, când m-am uitat mai atent, am observat ceva neobișnuit: arborele fusese construit din cuvinte și fraze.

Multe familii au descoperit că avea să fie mult mai complicat să crească spiritual în cuplu decât spuneau instrucţiunile din manualul de utilizare.

Pentru a avea relaţii sănătoase, trebuie să învăţăm cum să le alocăm timp. Relaţiile au nevoie de îmbrăţișări, de cuvinte liniștitoare și, uneori, de puţină distracţie.

„Când am încetat să fim copii, am murit.”, spunea Constantin Brâncuși. În sensul mai înalt, al vieţii veșnice, Isus ne recomanda să devenim ca niște copilași.

Oricât de mult am evita-o, va veni ziua în care părinţii noștri nu se vor putea descurca fără noi, după cum nici noi nu am fi reușit fără ei.

Denisa Selagea a pierdut de la chei și telefon până la răbdare și ocazii. A pierdut din vedere și multe cuvinte care trebuiau spuse. Așa că, de data aceasta, le-a așezat într-o scrisoare.

Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea...

Dacă moartea părinţilor este o lovitură sub care „însăși ţesătura vieţii pare să cedeze”, îmbătrânirea părinţilor seamănă cu un hagialâc în care învăţăm să oferim mai mult decât (ne-am deprins să) primim.

Soarele strălucea în acea duminică minunată de iulie în care te bucurai de „vacanţa mare”. Părinţii erau alături de tine la plimbare prin parc și te priveau în timp ce pedalai la bicicletă fără nicio grijă în lume. Zâmbetul lor îţi dădea indicii despre iubirea cea mai pură de părinte.

Înţelegerea atitudinilor părinţilor, dincolo de etichetele sociale, reușește să aducă mai multe soluţii utile în experienţa proprie de părinte a tinerilor adulţi.

Cât cunoaștem despre iubire? Suficient cât să înţelegem că iubirea nu este o obligaţie. Nu putem iubi cu forţa și nici nu putem fi...

Revoluţia industrială și emanciparea femeii au accentuat spargerea nucleului familiei și dezmembrarea educaţiei nemijlocite a copiilor.

Disciplinarea copiilor poate crea distanţă în relaţia dintre părinţi şi copii? Cu siguranţă că da! Poţi totuşi rămâne apropiat de copiii tăi, chiar dacă îi disciplinezi? Din nou, categoric da!

Promisiunea de a trăi alături de persoana iubită până ce „moartea ne va despărţi“ și-a pierdut treptat din semnificaţii. Astăzi se consideră că nu mai e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi o relaţie pentru totdeauna.

Înstrăinarea fraţilor poate fi, cel puţin pentru una dintre părţi, mai dureroasă decât pierderea prin moarte, spune scriitoarea Fern Schumer Chapman, pe care fratele ei a exclus-o din viaţa lui pentru patru decenii.

Și eu, și soţul meu ne-am dat seama că inevitabilul s-a produs; zvonurile despre izbucnirea războiului se înteţiseră în ultima lună.

Părinţii și timpul liber ajung uneori să nu se intersecteze deloc pe parcursul unei zile. De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţii?

Datorită principiilor de asumare a responsabilităţii, datorită rugăciunii de vindecare și a biblioterapiei am descoperit că orice este posibil dacă îţi dorești cu adevărat acel lucru.