Etichetă: refugiati

Care sunt și cum arată ţările care găzduiesc jumătate dintre refugiaţii lumii

Zece ţări, reprezentând mai puţin de 2,5% din PIB-ul mondial, găzduiesc jumătate dintre refugiaţii din lume, arată un raport Amnesty International, care denunţă „egoismul ţărilor bogate”.

Situaţia migranţilor în UE

Ungaria va organiza un referendum cu privire la acceptarea cotelor de refugiaţi, impuse de Comisia Europeană, în contextul în care toate ţările din grupul Vișegrad le-au refuzat, sub o formă sau alta. Acest tip de atitudine poate rezulta în destabilizarea și mai profundă a întregii Uniuni.

Starea Uniunii în 2016: Suntem în „criză existenţială”

Aţi auzit de discursurile despre „starea naţiunii”. Președintele american ţine câte unul în fiecare an, un fel de update în care populaţia află cum este administrată ţara și ce probleme sunt. Același lucru se întâmplă anual și la nivelul Uniunii Europene, deși pare că discursul de anul acesta este primul care a și captat atenţia...

Siria: soluţia cea mai eficientă nu e neapărat și cea mai populară

În așteptarea unui nou val de refugiaţi, liderii lumii au rediscutat situaţia Siriei la summitul G20, din China.

Premieră olimpică: Sportivi fără ţară, la Rio

Peste 11.000 de sportivi își încearcă forţele la Rio. Printre ei, sunt şi 10 sportivi pentru care propriile ţări au devenit neprietenoase. Gestul participării lor este unul simbolic, fiind un mesaj transmis lumii că refugiaţii merită o șansă.

Turcia ameninţă să dea drumul refugiaţilor spre Europa

Situaţia din Turcia se înrăutăţește pe zi ce trece, președintele neajungând încă la fundul sacului cu ameninţări către aliaţii internaţionali și cu măsuri autoritare interne. Mai nou, Turcia lansează un ultimatum pentru Europa: până în octombrie, statele membre UE trebuie să se înţeleagă să îi primească pe turci fără vize. Dacă nu, vor fi consecinţe.

Noi trei sau nimic

Nu e nimic nostim la criza imigraţiei, însă aseară, în timp ce urmăream o familie de refugiaţi iranieni încercând să ajungă în Franţa, am râs, eliberată de gândul că uneori râsul e singura armă pe care o ai în faţa unor probleme care te depășesc.

O radiografie statistică a fricii europene de refugiaţi

După atacurile recent petrecute în Germania, a căzut și ultimul bastion care părea neatins de flagelul terorist. Germania era dovada încăpăţânată împotriva unei corelaţii între criza imigranţilor sirieni și amplificarea valului de atacuri teroriste din Europa de Vest. Astăzi, deși nu există dovezi care să lege cauzal valul de imigranţi de atacurile teroriste, statisticile relevă...

Convertiţi din recunoștinţă. Refugiaţi musulmani aleg, cu zecile, creștinismul

Pe 5 mai, 80 de refugiaţi musulmani provenind din Iran și Afganistan au fost botezaţi în Hamburg (Germania), după ce s-au convertit de la islamism. „Motivul schimbării religiei este același pentru mulţi”, susţine Albert Babajan, pastorul care a oficiat botezul. „Sunt dezamăgiţi de islam.”

Refugiat: „De când am devenit creștin nu mi-e frică de nimeni”

Despre refugiaţi auzim în general numai de rău, despre cum sunt total incompatibili cu creștinismul și cu sistemul democratic, despre cum ne încalcă toate legile și obiceiurile și despre cum vom ajunge să fim islamizaţi dacă îi ajutăm acum, când au nevoie. Nimeni nu vorbește despre cât de mulţi musulmani au devenit creștini de la...

Excesul de patriotism dăunează grav sănătăţii internaţionale

„Soarta lor este un simbol al distrugerii în masă, al epurării etnice, al izgonirilor și al genocidului care au marcat atât de monstruos secolul XX”, se arată într-o rezoluţie votată în Parlamentul german. Ceea ce ar fi trebuit să fie un simplu act legislativ s-a transformat într-o furtună diplomatică, riscând să arunce în aer toate...

Suedia înăsprește legile pentru imigranţi

În timp ce sute de imigranţi musulmani continuă să își piardă viaţa încercând să ajungă în Europa, cu speranţa că vor avea o viaţă mai bună, ușile care li se închid în nas sunt din ce în ce mai numeroase. De această dată este vorba despre Suedia.

250.000 euro „amendă” pentru fiecare refugiat refuzat

Distribuirea refugiaţilor, iată o problemă nerezolvată nici până în prezent. În 2016 şi 2017, România trebuie să primească cel puţin 4.180 de refugiaţi, conform celor două mecanisme de relocare adoptate la nivelul UE. Primii 15 imigranţi au ajuns în luna martie din Grecia, și au fost cazaţi în Centrul Regional de Cazare din Galaţi. Dacă...

Germania ridică naţionaliști la guvernare

„Germania intră într-o eră politică periculoasă”, scrie revista Der Spiegel. Deși amintirea lui Hitler și a atrocităţilor sale este încă foarte proaspătă în mintea germanilor, care și-au promis să înveţe din greșeli și să nu le mai repete niciodată, iată o mică piatră în drum, și toate promisiunile dispar în ceaţă.

Șantaj și disperare la summitul UE pe problema refugiaţilor

„Suntem disperaţi după ajutor. Nu este sustenabil. Noi nu putem continua în același ritm.” Gemma Gillie este purtătoare de cuvânt pentru organizaţia Medici fără Frontiere, care, cu 135 de angajaţi, asigură aproape de unii singuri funcţionarea cât de cât normală a taberei de refugiaţi de la Idomeni, Grecia. În fiecare zi, sosesc noi refugiaţi, iar...

Pierduţi în negura Europei

Călătoresc speriaţi. Își pun viaţa în pericol. Cu sau fără părinţi, sunt confuzi cu privire la prezent și la viitor. Unii dintre ei nu au plecat decât cu instrucţiunea să asculte de străinul care îi va duce la „pământul făgăduit”. Când ajung acolo, sunt măsuraţi, cântăriţi, analizaţi și interogaţi. Sunt puși în centre de detenţie...

Viaţă de refugiat: Goana după o fericire iluzorie

De prea multe ori se discută despre refugiaţi doar în statistici. Astfel, există riscul ignorării poveștilor de viaţă din spatele cifrelor, dar și al modificării realităţii prin imixtiunea unor concepţii mai mult naţionaliste decât umane.

ADRA România și Biserica Adventistă solicită sprijin umanitar pentru criza refugiaţilor din Europa

În anul 2014, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) declara că războiul din Siria a declanșat „cea mai mare urgenţă umanitară a erei noastre”.

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem, susţine un studiu realizat de Ipsos Mori.

Nou val de panică după atacurile din Germania

La o săptămână de la atacurile din noaptea de Revelion din Koln, Germania, anul 2016 a debutat cu un nou val de panică și frică faţă de refugiaţi. Situaţia din Germania rămâne în continuare extrem de neclară, iar în mass-media ajung mai mult zvonuri, destul de îngrozitoare, care alimentează anxietatea generală cauzată de primirea refugiaţilor....

Anul în care crizele s-au așezat la coadă

Anul 2015 s-a sfârșit exact cum a început: în plină criză. Optimismul începutului de an s-a dovedit nejustificat. Abia ieșită din prelungita decădere economică, Europa a fost expusă unor lovituri intense, care i-au scos în evidenţă fragilitatea și care au generat tot mai multe incertitudini cu privire la viitorul visului european.