Etichetă: sua
Economia mondială: spaime sau spasme?
Ştirile proaste pentru economia mondială se ţin lanţ în ultima perioadă: săptămâni de dezbateri cu privire la ridicarea plafonului datoriei americane terminate cu un acord nesatisfăcător, scăderea ratingului SUA, noul plan de salvare a Greciei şi dificultăţile de rambursare a datoriilor naţionale în zona euro, căderea generalizată a pieţelor financiare.
SUA au mai puţini bani cash decât Apple
Cele mai recente rezultate financiare ale Apple arată că rezervele sale sunt de 76,4 miliarde de dolari, scrie BBC. Prin comparaţie rezervele de bani gheaţă ale trezoreriei SUA adună doar 73,7 miliarde de dolari.
Americanii vor un președinte credincios
Candidaţii la președinţia Statelor Unite trebuie să aibă „credinţe religioase puternice", cred majoritatea alegătorilor americani. În ciuda acestui fapt, mulţi nu pot să identifice în mod corect religia lui Barack Obama, sau a lui Mitt Romney sau a lui Michele Bachmann.
Șefa FMI avertizează cu privire la riscul SUA
Intrarea SUA în incapacitate de plată ar putea avea „consecinţe deplorabile" atât pentru Statele Unite cât și pentru întreaga lume, a declarat noua șefă a FMI citată de AFP.
Cea mai mare convenţie islamică din America de Nord
Nu mai puţin de 40.000 de persoane au participat săptămâna trecută la cea mai mare adunare musulmană din America, informează Huffington Post.
SUA vor dezbate definiţia „indecenţei” televizate
Curtea Supermă americană urmează să dezbată definiţia „indecenţei" televizate, într-un dosar care vizează expunerea feselor și utilizarea unui limbaj vulgar, de către vedete, într-un serial transmis în direct.
Piaţa europeană de droguri o prinde din urmă pe cea americană
Odată cu scăderea preţului cocainei pe piaţa europeană și creșterea consumului în zonă, Europa a devenit o piaţă de desfacere aproape la fel de prolifică precum cea americană, indică un raport al Office on Drugs and Crimes (UNODC).
Premieră: Mai mulţi milionari în Asia decât în Europa
Numărul milionarilor din Asia l-a depășit pe cel al milionarilor Europeni, iar analiștii se așteaptă să nu mai dureze decât câţiva ani până când asiaticii să îi întreacă și pe americani, se arată în cel mai recent raport anual al Merrill Lynch-Capgemini, citat de Reuters.
Video: Furtuni, inundaţii și incendii în SUA
Furtunile puternice care s-au abătut marţi asupra statului american Illinois nu sunt decât continuarea unui sezon estival agitat din punct de vedere meteorologic. În nordul ţării inundaţiile continuă, iar incendiile au aprins în calea lor 12 state, din Alaska până în Florida.
Obezitatea scurtează viaţa americanilor
Speranţa de viaţă a americanilor a scăzut dramatic în ultimii ani, arată un studiu întreprins în perioada 2000-2007, citat de New York Times. Potrivit autorilor acestui studiu, de vină sunt bolile asociate obezităţii.
SUA vor să creeze „Internetul pentru disidenţi”
Administraţia prezidenţială americană dorește înfiinţarea unei reţele de Internet și a unui sistem de telefonie mobilă paralele, care ar ajuta disidenţii să submineze guvernele represive care practică cenzura.
Cultura căsniciei ar putea salva economia Americii
Recuperarea economică a Statelor Unite este strâns legată de restaurarea culturii familiei tradiţionale, susţine un studiu recent publicat de Marriage and Religion Research Institute (MRR) din cadrul Family Research Council.
Senatul SUA vrea redeschiderea unui seminar ortodox din Turcia
Senatul american solicită Turciei redeschiderea unui seminar teologic ortodox.
Rusia a distrus jumătate din armele sale chimice
Cu un an înainte de termenul prevăzut de angajamentele sale internaţionale, directorul Agenţiei Federale pentru Distrugerea Armelor Chimice, Valeri Kapaşin, a anunţat că Rusia a distrus aproximativ 20.000 de tone de arme chimice, adică jumătate din efectivul total.
Obama laudă moștenirea culturală a evreilor din SUA
Preşedintele Barack Obama a onorat contribuţiile evreilor la îmbogăţirea culturală a SUA, în timpul unei săptămâni axate pe elaborarea de politici privind Orientul Mijlociu.
Un pilot a refuzat să zboare cu doi musulmani la bord
Un pilot al companiei americane Atlantic Southeast Airlines a refuzat să zboare până când doi cercetători musulmani nu au fost evacuaţi din avion.
SUA: Arabii creștini părăsesc comunităţile musulmane
Pe arabii creștini din Statele Unite, ignoranţa unora dintre concetăţenii lor îi costă scump. Atât de scump că mulţi dintre ei sunt nevoiţi să se izoleze de comunităţile de arabi musulmani, care par să le înghită identitatea și să îi plaseze pe lista persoanelor non-grata.
Centrul SUA, afectat de inundaţii masive
Ploile abundente din ultimele zile au provocat inundaţii masive în centrul Statelor Unite. Sute de persoane au fost evacuate, în timp ce Garda naţională şi voluntarii construiau diguri cu ajutorul sacilor de nisip, infomează Mediafax.
362 de tornade în aprilie, noul record în SUA
Între 25-28 aprilie au avut loc nu mai puţin de 362 de tornade, dintre care 312 într-o singură zi. Recordul anterior fusese stabilit de cele 148 de tornade formate pe parcursul a două zile în aprilie 1974.
Soldatul Manning a fost scos din izolare
Bradley Manning, tânărul militar despre care se crede că a furnizat documente confidenţiale site-ului WikiLeaks, a fost mutat din celula de izolare și a primit permisiunea de a interacţiona cu alţi deţinuţi militari, a anunţat Pentagonul.
Creșterea economică a SUA a încetinit la 1,8%
Economia americană a înregistrat o încetinire semnificativă a ritmului de creștere. Ridicarea preţurilor la combustibili, condiţiile meteorologice nefavorabile și reducerea cheltuielilor de apărare sunt trei dintre elementele care au contribuit masiv la această incetinire, evaluează analiștii Reuters.










