Analize

„Am pierdut războiul. Este ca și cum o bombă atomică ar fi lovit Brazilia” – o afirmaţie sumbră a guvernatorului statului Espírito Santo, care rezumă criza în care se află ţara. Sistemul sanitar brazilian se confruntă cu o criză fără precedent, în timp ce o nouă variantă a SARS-CoV-2 alimentează o creștere record a cazurilor...

Percepută de unii ca o barbarie, de alţii ca o reminiscenţă a unor practici învechite, circumcizia continuă să agite apele chiar în mijlocul Europei. Ajunsă subiect de dezbatere publică, această practică specifică religiilor monoteiste orientale a intrat „în legalitate” și pe bătrânul continent, după câţiva ani de controverse și tergiversări.

O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...

„Între 1800 și 1820, mai bine de 20.000 de oameni au emigrat din Württemberg în Rusia , grăbindu-se să întâlnească venirea Domnului și să...

Condamnăm asiduu acţiunile teroriste ale organizaţiilor islamice, dar în egală măsură le apreciem pe cele similare derulate de-a lungul istoriei de ţări care astăzi se prezintă ca un fel de garant al democraţiei. Acest paradox ne ajută să înţelegem cât de selectivi suntem, dar și ce consecinţe poate avea pierderea memoriei trecutului.

„Gata. Azi mi-am făcut o promisiune. Nu mai tac” sunt cuvintele unei postări în spatele căreia se poate citi multă amărăciune și nu din cauza vreunui eșec dureros. O cheamă Bianca Lucaciu și este singura din judeţul ei care a obţinut nota maximă la examenul de bacalaureat. Însă în loc de zâmbete, a răbufnit frustrarea. A...

„Chiar dacă ești întemniţat pe viaţă, tot e o perioadă scurtă. După care urmează revenirea lui Iisus. Trebuie să faci tot ce poţi mai bine în situaţia în care te afli.“ (Lindy Chamberlain)

Pe lângă pandemia de COVID-19, provocată de coronavirus, se răspândește și o „infodemie“, după cum a descris-o Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Ce-ar fi să dăm la o parte imaginea norișorului pe care (se crede că) vom pluti în raiul lui Dumnezeu și să descoperim eternitatea, cu toate lucrurile palpitante și pline de sens pe care El le-a pregătit pentru noi?

Primul articol al acestei serii a arătat că persecuţia organizată de creştini nu a apărut la începutul secolului al IV-lea, în vremea împăratului Constantin I, şi nici nu a fost însămânţată în biserici ca parte a eforturilor de extindere a puterii imperiale.

Într-un timp caracterizat de neliniști, nesiguranţe și anxietate cvasigeneralizată, manierele în care înţelegem să avem grijă de viaţa noastră emoţională și de sănătatea noastră mintală îmbracă tot mai des forma unor tendinţe care vin și pleacă în valuri, multe luând cu ele banii, timpul și speranţele noastre și lăsându-ne într-o stare cel puţin la fel...

Criza refugiaţilor, pe lângă sumedenia de întrebări provocate și de răspunsuri care întârzie să vină, evidenţiază o serie de contraste care obligă la analiză. Unitatea europeană pare să devină mai mult un mit, iar atitudinea diferită a unora faţă de refugiaţi pare desprinsă din filme.

Kievul și Moscova nu se luptă doar în declaraţii, ci și în manifestaţii. A trecut un an de la evenimentele de pe Maidan, prilej pentru cele două ţări rivale au hotărât să marcheze evenimentul aproape în același mod.

S-au împlinit 7 decenii de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Privind asupra situaţiei actuale din Europa, am putea spune că anii au trecut inutil. Este o nouă demonstraţie asupra faptului că decidenţii politici au dificultăţi în a învăţa lecţiile preţioase ale istoriei.

Când am citit cum a reușit o mămică umanistă să se liniștească la gândul că puiul ei ar putea începe să creadă în Dumnezeu, am fost surprinsă și aproape jignită.

Catastrofe naturale, criză financiară, pandemii, războaie și tulburări sociale – toate lovind societatea într-o succesiune din ce în ce mai rapidă – ne conștientizează de vulnerabilitatea noastră.

„Se spune că tăcerea este de aur, dar pentru mine a fost ceva teribil”, își începe povestea Peter Tirrela, întorcându-se în timp, la copilăria sa din anii '70. Prins între două modele de disciplinare antagonice, băiatul de altădată a decis că nu e nimic mai dureros decât pedeapsa care taie căile de acces ale vinovatului...

Deruta cu privire la rolul faptelor bune în procesul mântuirii persistă în rândul creștinilor, indiferent de afilierea confesională, chiar dacă Biblia este clară cu privire la acest subiect.

Ce rămâne din mine după ce închid computerul, opresc datele pe telefon, șterg machiajul? Dar după ce nu mai am job-ul, după ce mă mut, după ce îmi pierd sănătatea, după ce îmbătrânesc? Sau dacă nu m-ar cunoaște nimeni, aș mai fi cineva?

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Într-o societate marcată de dezintegrarea perspectivei creştine cu privire la sexualitate, ce mai poate să ne înveţe Scriptura?