Argumentul circular descrie preluarea ca argument a unei părţi din teză care nu este încă acceptată, ci ea însăși trebuie argumentată.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Această eroare presupune eșecul de a întări o teză cu un argument valabil, care ar aduce ceva nou și relevant. Este o deficienţă de gândire logică ce apare pe fondul unei dispoziţii scăzute pentru reflexivitate. Pentru a o evita sau corecta este necesar un efort de concentrare asupra implicaţiei logice, pentru a separa ce este de argumentat de ceea ce este deja acceptat și de ceea ce poate sprijini, cu un surplus de relevanţă și noutate, teza de argumentat.

Argumentul circular denotă, cel mai adesea, o eroare de argumentare neintenţionată, venită din incapacitatea de a distinge fie din ce premise decurge o anume concluzie cunoscută, fie ce concluzie este implicată logic de anumite premise date. Însă există și cazurile în care circularitatea este folosită deliberat; fie pentru a „ameţi” un auditoriu neavizat, sub masca probităţii și a unui limbaj tehnic, inaccesibil, sec, sibilinic, fie pentru a-i ironiza pe cei care caută cauze ultime acolo unde nu pot fi găsite sau nu pot fi devoalate oricui. Ce se poate face pentru a evita sau a demasca această eroare de argumentare?

De depistat caracterul neintenţionat al argumentării circulare

Un personaj cu gândire deficitară, dar cu o poziţie de decizie, apare în procesul lui Jan Hus, la Conciliul de la Constance, în 1415. Acesta argumentează circular pentru condamnarea la moarte a inculpatului. Iată cum redă Fra Poggius[1], martor ocular, spusele episcopului de Osnabrueck: „Mulţi au murit pentru credinţă. Mai întâi, lăsaţi-l pe Hus și pe urmașii lui să moară de dragul doctrinei, apoi ne vom întruni din nou și ne vom sfătui ce avem de făcut. Fie ca el să piară în foc!”

Așadar, argumentul adus ca să susţină condamnarea la moarte a lui Hus pentru o presupusă credinţă eretică nu vine să aducă de fapt nicio învinuire credinţei ori doctrinei, ci doar reamintește că unii oameni au murit pentru credinţă. Aceasta este doar constatarea unui fapt și o evaluare statistică: „mulţi au murit pentru credinţă”. Nu este însă un argument relevant pentru concluzia că aceștia și meritau să moară.

Cu alte cuvinte, dacă mulţi au murit pentru credinţă și Hus are o credinţă, atunci el trebuie să moară pentru credinţă, deoarece mulţi alţii au făcut-o. O circularitate evidentă, care totuși a avut greutate în decizia condamnării lui Jan Hus, pentru că venea din partea unei autorităţi ecleziastice cu drept de vot.

În plus, deși vorbitorul ar fi trebuit să admită că întrunirea prezentă avea tocmai scopul de a decide ce este de făcut, dacă să-l condamne sau să-l absolve de vină pe inculpatul Jan Hus, acesta se grăbește să-l condamne, amânând în mod absurd, pentru o dată ulterioară morţii lui, consfătuirea cu privire la ce este de făcut în toată situaţia. O astfel de gândire ilogică devine, iată, criminală.

De sancţionat caracterul deliberat al argumentării circulare

Când nu este rodul incapacităţii de a urmări implicaţia logică, acest fals argument poate fi un sofism deliberat al cuiva care intenţionează să eludeze o explicaţie, să ascundă anumite aspecte ale unei probleme dezbătute sau chiar să-i ironizeze și să-i îndepărteze pe cei care vor să afle mai mult, să cunoască un adevăr incomod etc.

Uneori, caracterul deliberat al argumentului circular denotă și un oarecare dispreţ faţă de interlocutorul care cere o argumentare relevantă sau chiar faţă de un public numeros care solicită niște explicaţii.

Într-o lucrare de specialitate[2] este prezentat cazul unui primar dintr-un mare oraș american care, întrebat fiind de reporteri de ce senatorul H. H. nu a câștigat alegerile în statul Illinois, a răspuns: „Pentru că nu a obţinut suficiente voturi.” Desigur că răspunsul lui nu era decât o formulare echivalentă cu aceea că nu a câștigat alegerile; dar, prin acest argument circular, el evita să recunoască o înfrângere ce se datora unor factori de substanţă, cum ar fi acela că nu inspirase încredere electoratului sau că dezamăgise, sau că inspira incompetenţă, imoralitate etc. În plus, acest răspuns, sub formă de glumă expeditivă, indica și o desconsiderare a opiniei publice. În acest caz, aceasta ar fi fost îndreptăţită să ceară o analiză serioasă din partea unui om politic implicat, iar acesta ar fi trebuit să dovedească maturitate politică și responsabilitate faţă de formaţiunea politică de apartenenţă.

Pe scurt

Argumentul circular denotă o eroare de argumentare neintenţionată sau intenţionată, dată de incapacitatea de a distinge fie din ce premise decurge o concluzie cunoscută, fie ce concluzie este implicată logic de anumite premise date. E ca și cum am „ameţi” confundând teza de demonstrat sau de argumentat cu premisele ce ar fi trebuit deja acceptate, nemaiștiind ce reprezintă fiecare sub aspect logic. Sau ca și când am încerca să explicăm ceva reformulând același lucru în cuvinte asemănătoare. De pildă, să spunem că un fenomen e iminent pentru că e gata să se producă sau să explicăm mișcarea de revoluţie a planetei prin argumentul că Pământul se rotește anual în jurul Soarelui, sau să explicăm postulatul infailibilităţii papale prin afirmaţia că papa, ca instituţie, nu poate greși vreodată.

Pentru a evita circularitatea, trebuie să înţelegem implicaţia logică și să distingem între formulările echivalente, să nu le trecem pe unele drept argumente de sprijin pentru „rudele” lor.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Corina Matei este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţele Comunicării și Relaţii Internaţionale, Universitatea “Titu Maiorescu”.