Liderii creștini îi cer lui Obama să nu uite de săraci
Mai mulţi lideri creștini s-au întâlnit săptămâna trecută cu președintele american pentru a se ruga și a citi Biblia împreună. Una dintre doleanţele lor a fost aceea de a-l ruga ca programele administraţiei să îi aibă în vedere în mod special pe cei săraci.
Pastorul american închis în Iran este în pericol
Situaţia lui Saeed Abedini, pastorul american de origine iraniană închis din cauza credinţei sale în Teheran, a devenit îngrijorătoare. Potrivit familiei, pastorul a fost transferat într-o închisoare foarte periculoasă, unde se confruntă cu tratamente inumane şi condiţii care îi pun viaţa în pericol.
Curtea Supremă menţine avortul până la cinci luni de sarcină
Curtea Supremă de Justiţie din SUA a respins propunerea guvernatorului statului Texas de a interzice avortul în cazul fetuşilor cu vârste de până la 20 de săptămâni. Astfel, Curtea a decis că propunerea este neconstituţională şi îngrădeşte libertatea de alegere a femeilor.
Obezitatea, problemă naţională în România
Peste jumătate din populaţia României se confruntă cu supraponderabilitate şi obezitate, afecţiuni care au determinat apariţia, în ultimii ani, a multor cazuri de boli metabolice precum diabetul zaharat, hipertensiune arterială, steatoză hepatică sau dislipidemii, conform unui studiu Omnibus efectuat pentru spitalul de chirurgie metabolică şi bariatrică Ponderas.
Încălzirea vremii ar putea provoca o epidemie West Nile
Doi români au murit şi alţi şapte sunt internaţi în spital în urma contactării virusului West Nile. Cazurile care se termină prin deces sunt relativ puţine, raportat la numărul de îmbolnăviri. „Eu sunt convins că vom avea şi alte cazuri, dar nu mă aştept la o epidemie", a declarat prof. dr. Molnar Geza, consilier al...
Obama către tatăl misionarei răpite de piraţi: „fata ta este OK"
Devotamentul faţă de credinţa ei a determinat-o pe Jessica Buchanan (32 de ani) să își vândă toate bunurile sale și să se dedice misiunii în Africa. Acolo a fost răpită de piraţi somalezi, și sechestrată timp de 3 luni de zile.
Argumentul unui cunoscut apologet, în favoarea creaţionismului
Un cunoscut apologet creştin şi expert în creaţionism îi îndeamnă pe predicatori să „nu subestimeze Cuvântul lui Dumnezeu", prezentând relatările Bibliei despre originea Pământului ca pe o alegorie.
SUA: mai mulţi nou-născuţi minoritari decât albi
Pentru prima dată în istorie, minorităţile etnice și rasiale alcătuiesc mai mult de jumătate dintre copiii născuţi în Statele Unite, indică ultimul recensământ naţional.
De ce își ascund identitatea autorii donaţiilor generoase
Chiar dacă donaţiile lor generoase aduc beneficii extraordinare, autorii acestora preferă să își păstreze anonimatul pentru a evita anumite repercursiuni sociale ale gestului lor, sugerează un studiu publicat în jurnalul Biology Letters.
Esenţiale azi, 3 decembrie
Proiect adoptat tacit de Senat: Închisoare până la 10 ani pentru promovarea practicilor „antiţigăniste”
Mersul pe jos reduce riscul de cancer de sân
Femeile aflate la menopauză care merg pe jos o oră pe zi pot reduce în mod semnificativ riscul de a suferi de cancer de sân.
Americanii calcă pe urmele europenilor în absenteismul de la biserică
Un nou studiu al Barna Group indică o situaţie care poate fi considerată catastrofală pentru mediul religios american. Biserica nu mai face parte dintr-un top al preocupărilor. Există confuzii chiar și în privinţa celor religioși. Deși se cunoștea de mult timp trendul descendent al vieţii religioase americane, noul studiu prezintă elemente inedite, mult mai îngrijorătoare...
Libanul a interzis muzica lui Lady Gaga
Cutii întregi cu pachete de CD-uri ale celui mai recent album Lady Gaga zac în sediile Poliţiei din Liban, după ce oficialii le-au interceptat şi confiscat la vama Beirut. Deocamdată autorităţile nu ştiu ce vor face cu CD-ul care a fost interzis deoarece este ofensator pentru creştini.
Legea privind suicidul asistat, investigată în Marea Britanie
Legea privind suicidul asistat este revizuită în cadrul unei investigaţii finanţate de Sir Terry Pratchett, susţinător al asistării bolnavilor în fază terminală, care doresc să fie eutanasiaţi.
Record: 1 din 3 orașe americane este pe moarte
Associated Press scrie că un număr record de orașe americane - mai multe de 1 din 3- este „pe moarte" din cauza economiei slăbite și a populaţiei care îmbătrânește.
Putin propune eliminarea vizelor între Rusia și SUA
Premierul rus, Vladimir Putin, a făcut o propunere istorică în timpul unei întrevederi cu vicepreședintele american, Joe Biden. Putin a înaintat ideea eliminării vizelor între Rusia și SUA.
Asociere inedită: internetul determină mai multe căsătorii
Răspândirea internetului şi accesul la mijloacele de comunicare în masă sunt asociate cu un număr crescut al căsătoriilor. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu surprinzător, care analizează raportul dintre cei doi factori.
Premieră: primul ficat uman din celule realizate în laborator
Cercetătorii japonezi de la Universitatea Yokohama au anunţat vineri că au reuşit să creeze un ficat uman funcţional din celule IPS, o veste bună pentru persoanele care au nevoie de transplant hepatic şi nu numai.












