Raport CE: Românii au performanţe slabe la învăţământ
Numărul românilor care citesc şi scriu cu dificultate este încă destul de ridicat, procentul fiind de 40%, în 2009, comparativ cu media de 17% înregistrată la nivelul Uniunii Europene.
Panourile cu copilul gay – o controversă de Paște
O campanie publicitară naște puternice controverse în România. O imagine în care un copil nou-născut are la mână eticheta „homosexual" este considerată de promotorii drepturilor minorităţilor sexuale drept un mare pas înainte, iar de biserică este reclamată ca „regretabilă".
Americanii cred că vor ajunge în Rai
Cei mai mulţi americani cred că vor ajunge în Rai după ce vor muri. Însă atunci când sunt întrebaţi cu privire la ce se va întâmpla cu alţii, oamenii devin mai puţin iertători.
Obama „continuă să se roage” pentru Israel
Președintele Statelor Unite Barack Obama a declarat în mesajul adresat „tuturor celro care sărbătoresc Sfintele Paști” că „va continua să se roage pentru pacea între Israel și vecinii săi,” scrie Lăcașuri Ortodoxe.
Siria: 24 de morţi în 2 zile
Forţele de ordine din Siria au ucis, numai în ultimele două zile, 24 de persoane, în zonele în care au avut loc proteste antiguvernamentale, a declarat o sursă din opoziţia siriană, citată de CNN.
Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani
Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani, ajungând de la 1.000 la 2.000, a declarat ministrul francez de interne, argumentând că înmulţirea locurilor de închinare musulmane ar putea proteja secularismul ţării.
Duhovnicul cosmonauţilor ruși știe: doar doi sunt atei
Duhivnicul cosmonauţilor ruși a declarat pentru ziarul Moskovskii Komsomoleţ că nu a întâlnit până acum decât doi astronauţi atei.
ONU dezbate drepturile universale ale Mamei-Pământ
Diplomaţii ONU vor discuta miercuri, 20 aprilie, despre statutul și drepturile unui organism inedit pe agenda internaţională, Mama-Pământ. O iniţiativă socialistă cu puternice influenţe spiritiste, acţiunea se vrea o recunoaștere a drepturilor naturii. Primul pas al procesului, conform iniţiatorilor săi, ar fi moartea capitalismului.
Sondaj CE: Copiii români, campioni la Hi5
Copiii şi adolescenţii români sunt fruntaşi în Europa la prezenţa în reţelele de socializare online, iar mulţi dintre ei îşi afişează pe profilul public adresa şi numărul de telefon. Cei mai mulţi nu sunt conştienţi de pericolele la care se expun în astfel de reţele.
Imaginile disperării iau Premiul Pulitzer (foto)
Premiile Pulitzer 2011 au fost acordate luni, 18 aprilie. Produsele jurnalistice care au primit premiul la diferitele categorii au dezvăluit încă o dată o lume marcată de corupţie și violenţă. „Imaginile disperării" au luat premiul pentru fotografie breaking news.
Traducătoare în PE la doar 10 ani
O fetiţă de 10 ani a devenit cea mai tânără traducătoare din Parlamentul European. Alexia Sloane vorbeşte fluent 4 limbi, în ciuda faptului că şi-a pierdut vederea de la vârsta de 2 ani.
Chitul care ne-a mâncat zilele
Diverse publicaţii notează, în ajunul Paştelui, nedumerirea multor creştini vizavi de o profeţie despre moartea lui Iisus care nu s-ar fi împlinit. Credincioşii nu ştiu ce să creadă, criticii Bibliei îşi freacă mâinile cu satisfacţie şi, cum notează Huffington Post , însuşi Papa Benedict al XVI-lea întâmpină oarece dificultăţi în înţelegerea textului cu pricina....
Belgia cere pedepsirea episcopului pedofil
Ministrul de justiţie al Belgiei a cerut Vaticanului să-l pedepsească exemplar pe episcopul belgian acuzat de pedofilie.
50.000 de creştini coreeni sunt persecutaţi
Potrivit raportului 2011 elaborat de Open Doors, aproximativ 50.000 de creștini sunt deţinuţi și torturaţi în Coreea de Nord din cauza credinţei lor.
Studiu: Alcoolismul părinţilor influenţează copiii
Copiii ai căror părinţi sunt alcoolici prezintă un risc sporit de a se confrunta cu aceeaşi problemă.
Banca Mondială: un singur șoc ne desparte de criza totală
Liderii instituţiilor financiare mondiale avertizează din nou cu privire la nesiguranţa viitorului. Dacă un oficial FMI recunoaște că situaţia este „încă destul de fragilă", șeful Băncii Mondiale avertizează că suntem în situaţia în care „riscăm să pierdem o generaţie".
Fenomen rar: seism la Marea Barieră de Corali
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter a zguduit zona Marii Bariere de Corali, situată în largul coastei de nord-est a Australiei.
Galileo Galilei, onorat de Vatican
La 400 de ani după ce Galileo Galilei a făcut prima demonstraţie cu telescopul, pe un deal din Roma, astronomul condamnat de Biserica Catolică a fost sărbătorit în același loc printr-o expoziţie care a inclus chiar și instrumente care au fost folosite de Vatican.
Kievul marchează 25 de ani de la "Cernobîl"
Reprezentanţi din 50 de ţări se reunesc, marţi, la Kiev, cu ocazia unei conferinţe şi a unui summit care marchează 25 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl.
Cele 6 ipostaze ale creștinului din România
Publicaţii fără apartenenţă religioasă au oferit zilele acestea suplimente explicit religioase. De la publicaţii sportive și tabloide la ziare quality, acestea le-au oferit cititorilor cărţi pentru copii, filme religioase sau chiar Biblia. Și revista Historia vine cu un conţinut editorial de sezon, o analiză a contextului religios românesc care să vină ca un răspuns la...
Biserica Catolică, „rănită” de autorităţile din China
Biserica Catolică a primit o „rană gravă" prin hirotonirea unor episcopi chinezi fără aprobarea Vaticanului, au avertizat oficiali ai Sfântului Scaun. Aceşti episcopi nu trebuie să se lase manipulaţi de autorităţile guvernamentale chineze, susţine Vaticanul.










