Vladimir Putin: Valorile religioase ar trebui promovate la TV

Prim-ministrul rus şi candidatul prezidenţial, Vladimir Putin, a sugerat că „vocea Bisericii" nu se aude destul de des la televizor şi a solicitat televiziunilor să aloce mai mult timp promovării valorilor religioase.

SUA recunosc fiscal cuplurile gay

Cuplurile homosexuale căsătorite legal în SUA sau în străinătate vor beneficia de aceleași drepturi fiscale de care beneficiază și cuplurile heterosexuale, a hotărât recent Curtea Supremă, informează AFP.

După masacrul de ieri, Obama vrea să retragă trupele din Afganistan

Masacrul de duminică din Afganistan redeschide discuţia legată de necesitatea prezenţei trupelor americane în ţară. Afganii se pronunţă pentru plecarea imediată a trupelor NATO care sunt „lipsite de respect", în timp ce Secretarul Apărării Leon Panetta declară că trupele nu se vor retrage înainte de 2014.

Creştinii îi ajută pe sinistraţii din Arizona

Creştinii din statul american Arizona şi-au unit eforturile pentru a le ajuta pe victimelor incendiului recent din zona muntoasă Wallow, considerat cel mai puternic dintre incendiile care au afectat vreodată acest stat.

StopBanque propune retrageri de masive de cash pe 7 decembrie

Data de 7 decembrie 2010 ar putea fi ziua unei masive retrageri de cash din bănci, pentru falimentarea sistemului bancar. Sugerată de fostul fotbalist Eric Cantona, iniţiativa a fost preluată de alte organizaţii și promovată în reţelele de socializare. 

Exerciţiile fizice împlinesc nevoile pentru recompense materiale

Un nou studiu arată că exerciţiile fizice care solicită sistemul cardiovascular, precum alergatul sau aerobicul, anulează nevoia pentru recompense materiale, precum câștigul de bani.

Studiu: De ce tânjim după noul iPad

Noul iPad a fost prezentat miercuri, de către Tim Cook, CEO-ul Apple. Cu puţine excepţii a fost tot ce fanii credeau că va fi. Te-ai extaziat și tu pentru ecranul Retina Display cu o rezoluţie de 2048 pe 1536 de pixeli, pentru procesorul cu două nuclee şi un GPU cu patru nuclee sau pentru camera...

Rezumatul întâlnirii Sinodului Ortodox

Prima ședinţă din acest an a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut loc pe 16 și 17 februarie, la reședinţa patriarhală, anunţă Ziarul Lumina.

Coreea de Sud a extins propria zonă de siguranţă aeriană, în replică la decizia Chinei

La o săptămână după ce China a decis să îşi extindă zona de siguranţă aeriană fără a consulta statele vecine, relaţiile diplomatice sunt tensionate din cauza unei decizii asemănătoare luate de Coreea de Sud.

Lee Strobel va preda apologetică la o universitate creștină

Apologetul creștin Lee Strobel, cunoscut publicului român mai ales datorită trilogiei „Pledoarie pentru..." (Creator, Credinţa creștină, Cristos) a acceptat postul de profesor universitar la Universitatea Baptistă Houston, a anunţat Christian Post.

„Bătrâneţea nu e sinonimă cu sărăcia.” A început dezbaterea UE asupra pensiilor

Bătrâneţea nu e sinonimă cu sărăcia, afirmă comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă. De ieri a început dezbaterea asupra pensiilor în UE, informează Euractiv, în contextul în care problema pensiilor este „una dintre cele mai grele cu care se confruntă Europa și cea mai mare parte a lumii astăzi", conform unui comunicat european.

Ce putem păţi din cauza alimentelor cu pesticide

Mai mult de 350 de japonezi s-au îmbolnăvit după ce au consumat produse alimentare congelate contaminate cu un pesticid toxic, scrie site-ul de știri din Japonia NHK.

Vise interpretate pe Twitter

    O cercetătoare din Marea Britanie dorește să analizeze visele lumii prin platforma Twitter. Dr. Jeniffer Parker, expert al University of the West of England, va selecta și va interpreta cele mai interesante 10 vise din totalul celor primite. Acestea vor avea calitatea caracteristică sistemului Twitter, o descriere de maximum 140 de caractere.     Propunerea a...

Premieră: Mai mulţi milionari în Asia decât în Europa

Numărul milionarilor din Asia l-a depășit pe cel al milionarilor Europeni, iar analiștii se așteaptă să nu mai dureze decât câţiva ani până când asiaticii să îi întreacă și pe americani, se arată în cel mai recent raport anual al Merrill Lynch-Capgemini, citat de Reuters.

Construcţia unei moschei în Moscova stârneşte opoziţia rezidenţilor

Presa din Rusia a numit locul un "Ground Zero rusesc", după ce Tekstilshchiki a devenit obiect de dispută între comunitatea musulmană din Rusia care doreşte construirea unei moschei, şi localnicii care se opun planului.

Studiu: Consumul exagerat de sare ucide milioane de oameni

Aproximativ 2,3 milioane de oameni au murit în 2010 în toată lumea, din cauza consumului excesiv de sare, conform unui studiu recent prezentat în cadrul sesiunii ştiinţifice organizate de American Heart Association (AHA), citat de Forbes.

Criza îi face pe catalani să vrea independenţa teritorială

Peste un milion şi jumătate de catalani au ieşit în stradă marţi, cerând separarea de Spania, chiar de ziua naţională a provinciei.

Sondaj BARNA: Rolul religiei la prezidenţialele din SUA

La o lună de la încheierea alegerilor prezidenţiale în SUA, Barna Group trage linie şi face o evaluare exhaustivă a modului în care aderenţa religioasă a americanilor le-a influenţat decizia de vot.

Descoperire importantă pentru diabetici

Revista Nature a publicat joi un studiu ale cărui descoperiri ar putea constitui un pas important în tratarea milioanelor de diabetici din lume.

Esenţiale azi, 3 aprilie

UE oferă 2 miliarde de euro pentru infrastructura din România

Un an de închisoare pentru autorul filmului „Inocenţa musulmanilor”

Mark Basseley Youssef (cunoscut şi ca Nakoula Basseley Nakoula) a primit ieri o condamnare la un an de închisoare după ce a admis că şi-a încălcat regimul de libertate condiţionată, impus într-un dosar de fraudă bancară.