California permite moaşelor şi asistentelor să efectueze avorturi
Miercuri, guvernatorul Jerry Brown a aprobat un proiect de lege prin care o asistentă medicală sau o moaşă pot să realizeze un avort în primul trimestru de sarcină, după efectuarea unor cursuri de specializare.
Obama este creștin, în ciuda sondajelor
Purtător de cuvânt al Casei Albe, Bill Burton, a accentuat ieri faptul că președintele american este creștin, informează Onenewscom. Remarca vine în contextul în care două sondaje arată creșteri ale percepţiei publice conform căreia Obama ar fi musulman.
Creștini englezi s-au rugat pentru confraţii egipteni
Sute de creștini din Marea Britanie s-au rugat sâmbătă pentru siguranţa credincioșilor din Egipt în timpul protestelor împotriva președintelui Hosni Mubarak.
VIDEO: Fetiţa care îl va moşteni pe Mozart
Alma Deutscher are şapte ani şi este considerată a fi „Mozart al acestei generaţii", scrie Huffington Post.
Dietele din adolescenţă influenţează riscul cancerului la sân
O dietă bogată în grăsimi, adoptată în perioada pubertăţii, poate influenţa riscul dezvoltării tumorilor mamare, chiar dacă acest regim alimentar nu a condus la obezitate, arată un studiu publicat în jurnalul de specialitate Breast Cancer Research.
S. Peres: Programul nuclear din Iran trebuie oprit
Preşedintele Israelului, Shimon Peres, cunoscut până în prezent drept un lider pacifist, a afirmat că o soluţie militară luată de comunitatea internaţională vizavi de program nuclear al Iranului este mai probabilă decât una diplomatică.
Studiu: Dimensiunile biroului în care lucrează o persoană îi influenţează comportamentul
Birourile şi scaunele mari dau senzaţia de putere, iar puterea predispune la înşelătorie şi furt, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la şcoli de business din SUA şi de la universităţile Harvard şi Columbia.
Mediatorii şcolari întind o mână copiilor defavorizaţi
Una dintre soluţiile cele mai eficiente pentru reintegrarea şcolară şi socială a sutelor de copii din România, care nu frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din cauza sărăciei, o reprezintă mediatorul şcolar.
Al Qaeda revine, interesată de bombe nucleare
Al Qaeda încearcă să procure material nuclear și să recruteze specialiști pentru realizarea unei bombe nucleare, relevă un document publicat de Telegraph. Dezvăluire a Wikileaks, documentul se adaugă unei serii întregi care arată interesul Al Qaeda pentru arme neconvenţionale.
UE la acordarea Premiului Nobel pentru pace
Reprezentanţii Uniunii Europene au fost prezenţi ieri în capitala Norvegiei, pentru a primi de la premierul ţării, Thorbjoern Jagland, Premiul Nobel pentru „transformarea Europei dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii".
Vaticanul nu aprobă spovedania prin iPhone
Vaticanul dezminte informaţia conform căreia spovedaniile s-ar putea realiza prin aplicaţia de pe telefoanele mobile.
Japonia: Platoul continental s-a mutat cu 24m
Paza de Coastă japoneză a anunţat că platoul continental din zona epicentrului seismului din Japonia s-a deplasat cu 24 de metri în direcţia est-sud-est, informează AFP.
Video: Expoziţia Bibliei chineze, în Statele Unite
Mai mulţi membri ai bisericilor protestante aprobate de guvernul chinez organizează o expoziţie a Bibliei în Statele Unite.
Surpriză în Egipt: Cleric musulman condamnat pentru distrugerea Bibliei
Un cleric musulman fundamentalist a primit o condamnare la 11 ani de închisoare cu suspendare pentru ruperea și arderea unei Biblii, a anunţat agenţia de presă a Egiptului.
Cel puţin 34 de populaţii sunt aproape exterminate
Cel puţin 34 de triburi din Columbia sunt pe cale de dispariţie din cauza conflictelor violente din regiune, avertizează Înaltul Comisar pentru refugiaţi al ONU. Membrii acestor triburi sunt recrutaţi forţat în grupările de gherilă, sunt ameninţaţi cu moartea şi chiar ucişi, se arată în raportul dat publicităţii.
Studiu: moda aduce 30 mld. dolari PIB-ului din M. Britanie
Industria modei din Marea Britanie are o contribuţie directă de 30 de miliarde de dolari la produsul intern brut al ţării, arată un studiu dat publicităii de British Fashion Council, în ajunul Săptămânii Modei, de la Londra.
FBI raportează mai puţină discriminare în SUA
Incidentele şi agresiunile provocate de ură și discriminare rasială au scăzut cu 15%, în SUA, în anul 2009. Acestea sunt concluziile raportului Hate Crime Statistics 2009, prezentat de FBI.
Cum răsplătește o cafenea politeţea clienţilor
Cafeneaua Petite Syrah din orașul Nisa din Franţa oferă discounturi clienţilor care îi calcă pragul și nu își lasă bunele maniere la intrare, dar îi taxează în plus pe cei nepoliticoși, scrie publicaţia The Local.
Studiu: chiar şi exerciţiul fizic moderat prelungeşte viaţa
Un studiu al cercetătorilor de la London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) din cadrul Universităţii Cambridge din Marea Britanie şi Institutul Karolinska, din Suedia, a relevat faptul că şi activitatea fizică mai puţin intensă poate reduce riscul morţii premature, transmite Science Daily.
Se întrevede pacea israeliano-palestiniană în următoarele 9 luni?
Oameni vechi şi speranţe noi la masa tratativelor în Statele Unite, în cursul zilei de marţi, când a reînceput dialogul între Israel şi Palestina, cu scopul încheierii unei păci prea mult aşteptate.
Merkel a ales un pastor ca președinte al Germaniei
Duminică seara cancelarul Angela Merkel a anunţat într-o conferinţă de presă că guvernul de coaliţie german împreună cu o mare parte a opoziţie l-au ales pe Joachim Gauck, fost pastor luteran şi activist pentru drepturile omului în fosta RDG, pentru funcţia de preşedinte.










