Aproape o treime din combustibil este consumat de aerul condiţionat din maşină

Sistemele de aer condiţionat din automobile sunt responsabile, în zonele foarte calde ale lumii, de cca. 30% din consumul de combustibil. Chiar şi în Elveţia, folosirea aerului condiţionat înseamnă 5% din consumul de combustibil, ajungând până la 10% în trafic aglomerat. Sunt concluziile unui studiu realizat de Empa pentru Biroul Federal al Mediului (FOEN), din...

Facebook este cea mai folosită probă online în procesele de divorţ

Pentru unii binecuvântare, pentru alţii blestem, platforma de socializare Facebook este cea mai folosită dovadă online pentru susţinerea infidelităţii partenerului în procesul de divorţ, a comunicat Academia Americană a Avocaţilor Maritali, citată de Associated Press.

Cum se vede majorarea TVA-ului românesc în presa străină

Creşterea cu 5% a cuantumului TVA a fost primită cu reticenţă de analiştii citaţi de presa internaţională. Aceştia se tem că impactul pe termen lung ar putea umbri beneficiile pe termen scurt ale unei astfel de măsuri.

Prima paradă Gay în Portugalia, după legalizarea căsătoriilor homosexuale

Câteva zeci de persoane au defilat sâmbătă în Lisabona pentru tradiţionala paradă Gay Pride la puţin timp după legalizarea căsătoriilor între homosexuali în Portugalia, scrie Agerpres.

Raritate: Rusia atentă la declaraţiile CIA despre Iran

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a declarat alarmat de afirmaţiile Statelor Unite privind capacitatea Iranului de a costrui două arme nucleare şi a avertizat că dacă pericolul se confirmă, Republica Islamică s-ar putea confrunta cu noi măsuri de sancţionare.

Studiu: Teama privind pierderea locului de muncă e mai nocivă decât fumatul

Oamenii care sunt îngrijoraţi că ar putea să îşi piardă locul de muncă sunt mai predispuşi să se îmbolnăvească, conform unui studiu realizat la Universitatea din Michigan. Criza economică a determinat o creştere accelerată a ratei şomajului şi îi sperie în continuare pe mulţi angajaţi că îşi vor pierde locurile de muncă.

Creştinii din Australia spun NU prostituţiei

Grupuri creştine din Australia militează pentru închiderea bordelurilor, susţinând că acestea sunt o încălcare a legilor moralităţii, anunţă BBC. Nu este loc pentru industria sexului în „centura biblică" a Australiei, o zonă unde se află una dintre cele mai mari biserici ale ţării, a declarat Peter Dimbrowski, primarul din Hills Shire.

Eutanasierea a fost legalizată în Germania

Gestul de a întrerupe un tratament care susţine viaţa unui pacient aflat în stare vegetativă a fost declarat legal de curtea supremă a Germaniei, anunţă Associated Press.

Femeile însărcinate care postesc în Ramadan riscă sănătatea copiilor lor

Femeile musulmane însărcinate care postesc în timpul Ramadanului au riscul de a naște copii mai mici, care vor avea dificultăţi în procesul de învăţare, anunţă Daily Mail citând un studiu american.

Furtuna tropicală Alex ar putea deveni uragan în doar 48 de ore

După ce a lăsat în urmă patru morţi şi cantităţi uriaşe de precipitaţii în America Centrală şi Peninsula mexicană Yucatan, furtuna tropicală Alex s-a îndreptat duminică seară către Golful Mexic, la o distanţă considerabilă de locul deversărilor petroliere ale companiei BP.

Coliziune record la Large Hadron Collider

Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), a reuşit să atingă un nou record în coliziunea particulelor. Potrivit fizicianului Andrei Golutvin, acceleratorul a generat 10.000 de coliziuni de particule pe secundă, transmite BBC.

G20 a decis reducerea cu 50% a deficitului bugetar în 3 ani

Întâlnirea G20 s-a terminat. Liderii ţărilor participante au căzut de acord asupra unui „răspuns susţinut în faţa celei mai dificile crize economice din vremea noastră", anunţă CNN citându-l pe președintele american. În următorii trei ani fiecare ţară va reduce la jumătate deficitul bugetar.

Pornografia va avea propriul domeniu pe internet – .xxx

Industria pornografiei online este foarte aproape de a avea propriul său domeniu pe internet - .xxx După mai multe refuzuri de a permite domeniul .xxx pe internet, ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) şi-a dat acordul pentru crearea unui domeniu destinat site-urilor cu conţinut pentru adulţi. Aprobarea finală va fi dată în luna...

Foto: Final de turneu pentru Biblia care a făcut înconjurul lumii în 20 de luni

Biblia uriaşă care a făcut turul lumii şi-a încheiat călătoria joi, în cadrul celei de-a 59-a Conferinţe Mondiale a Bisericii Adventiste. „Biblia aceasta a făcut înconjurul lumii, ca un simbol al angajamentului pe care adventiştii de ziua a şaptea îl au faţă de Cuvântul lui Dumnezeu," (...)

Ted Wilson, ales președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Ted N.C. Wilson a fost ales, pe 25 iunie 2010, noul președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care numără 16,3 milioane de membri la nivel mondial, informează Adventist News Network. Wilson, care ocupase până acum postul de vice-președinte al acestei confesiuni protestante, l-a înlocuit pe Jan Paulsen, președintele Bisericii Adventiste mondiale începând între...

Un grup de atei din SUA proclamă o naţiune indivizibilă fără Dumnezeu

O coaliţie de grupuri umaniste şi nonteiste a împânzit Carolina de Nord cu declaraţia patriotică „o naţiune indivizibiă."

Cehia, cea mai secularizată ţară din lume?

Este Cehia cea mai secularizată ţară din lume? Un analist de la The Guardian, scrie în ediţia electronică a ziarului că nu.

Curtea Constituţională a respins legile austerităţii

După ce ieri a amânat dezbaterea, Curtea Constituţională a respins în dimineaţa aceasta legile supuse atenţiei. Primul proiect de Lege prevede reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar prin taierea salariilor, pensiilor si a ajutoarelor sociale. Cel de-al doilea prevede recalcularea pensiilor speciale. Au fost depuse cinci contestaţii.

Credinţa în Dumnezeu blochează neliniştea şi reduce stresul

Religia funcţionează ca o „frână", ajutându-i pe credincioşi să simtă mai puţină nelinişte atunci când greşesc, spre deosebire de necredincioşi. Este concluzia unui studiu ştiinţific realizat la Universitatea din Toronto, citat de Pew Forum.

„Iadul” se întoarce la București – „the big four” ai muzicii heavy metal

Sâmbătă „iadul” are o adresă fixă, Romexpo. Aici vor urca pe scenă „the big four": Metallica, Megadeth, Anthrax și Slayer. În concertul similar din Sofia de miercuri, cele patru formaţii au interpretat în comun, pentru prima oară, piesa „Am I evil" (Sunt eu rău) a legendarei trupe britanice Diamond Head.

Fetuşii sub 24 de săptămâni nu simt durerea

Nu există nicio dovadă că fetușii simt durerea înainte de 24 de săptămâni, deci nu există niciun motiv să recalculăm limita avortului, afirmă specialiști citaţi de BBC.