Esenţiale de weekend

Cresc pensiile în România

Planul măreţ al Chinei pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon

China a dezvăluit câteva detalii legate de programul său pilot pentru diminuarea emisiilor de dioxid de carbon, care vor începe în luna următoare în oraşul Shenzhen, relatează The Guardian.

China, tot mai dură faţă de religiile străine

Minoritatea musulmană uighur, din provincia Xinjiang, China, este supusă „detenţiilor arbitrare” și „îndoctrinării politice forţate”, acuză Human Rights Watch. Și Organizaţia Naţiunilor Unite a spus în luna august că sunt motive pentru a crede că mai bine de un milion de musulmani uighur sunt ţinuţi în tabere secrete în Xinjiang, unde sunt reeducaţi politic.

China: Ministru condamnat la moarte pentru fapte de corupţie

O curte de justiţie din China l-a condamnat luni pe fostul ministru al Căilor Ferate, Liu Zhijun, la moarte, cu amânare pentru doi ani și posibilitatea de reducere a sentinţei la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat pentru luare de mită și abuz de putere.

China a ajuns pe locul 2 în lumea știinţei

China a ajuns pe locul doi în lume din perspectiva numărului de articole de specialitate, publicate în reviste de știinţă. Evoluţia a fost una spectaculoasă, conform unui raport publicat de Royal Society din Londra, citat de AFP.

China nu mai preia deșeurile din plastic

Timp de 28 de ani, China a fost cel mai mare importator și reciclator de deșeuri de plastic, metal și hârtie din lume. Însă, începând cu anul acesta China și-a închis porţile pentru deșeurile din plastic, forţând ţările industrializate să recicleze mai mult din deșeurile proprii.

De ce ne dă fiori „tigrul” chinezesc

România a primit zilele acestea o delegaţie specială a celor mai importanţi oameni politici ai lumii, adică echipa premierului chinez Li Kepiang. Acesta a venit la București ca oaspete de onoare al reuniunii China-Europa Centrală şi de Est, unde 16 ţări europene au avut șansa „unică" să își laude economiile în speranţa că vor atrage...

SUA interzice utilizarea echipamentelor telecom fabricate de firme străine

Președintele american, Donald Trump, a semnat astăzi un ordin prin care le-a interzis companiilor din Statele Unite să folosească echipamente de telecomunicaţii fabricate de firme străine, invocând un risc crescut pentru securitatea naţională.

Esenţiale azi, 21 septembrie

Crește salariul minim pe economie

China, prima în topul ţărilor ateiste

China se află pe primul loc în topul ţărilor ateiste, în timp ce SUA este una dintre cele în care se observă cel mai accentuat declin al religiozităţii, potrivit sondajului Global Index of Religion and Atheism.

„Magazia” de copii, locul în care chinezii își pot abandona legal micuţii

Autorităţile din China au înfiinţat un spaţiu unde părinţii care nu-şi pot creşte copiii îi pot lăsa pe cei mici în grija statului. Iniţial, au crezut că a fost o idee bună care va reduce numărul copiilor abandonaţi sau ucişi, mai ales din rândul celor cu dizabilităţi care impun chetuieli, efort, şi rezistenţă psihică. Se...

Vaticanul întinde o mână caldă guvernului comunist de la Beijing

În timp ce China tocmai a reintrat în vizorul public prin relaţiile încordate întreţinute în mod voluntar în Marea Chinei de Sud, o altă știre are darul de a ne arăta și cealaltă faţă a Chinei: una dispusă să reia relaţiile diplomatice cu un adversar deja tradiţional. Între Beijing și Vatican este posibil să se...

Populaţia Chinei a ajuns la 1,34 miliarde de locuitori

Populaţia Chinei a depășit anul trecut 1,34 miliarde de locuitori, au anunţat azi oficiali chinezi din cadrul Biroului Naţional de Statistică. Analiștii spun că această creștere moderată ar putea duce la relaxarea politicii de limitare a numărului de copii per familie.

China: Jumătate de milion de copii musulmani, despărţiţi de părinţii lor

În regiunea Xinjiang, autorităţile chineze au separat de familiile lor aproape 500.000 de copii musulmani, în încercarea de a crește o generaţie ruptă de rădăcinile ei, de credinţa religioasă și de limba proprie, care să fie loială Partidului Comunist.

O lună artificială dedicată unui singur oraș?! Doar în China

Centrul Aerospaţial Chengdu a anunţat în cadrul unui eveniment dedicat inovaţiei și antreprenoriatului din China că, până în 2020, va lansa o lună artificială deasupra orașului Chengu, care va înlocui iluminatul stradal.

Bibliile fără simboluri sunt singurele legale în China

Propovăduirea Evangheliei în China este mai uşoară decât s-ar putea crede, susţine directorul organizaţiei misionare „Vocea Chinei şi a Asiei", Jonathon Brooks.

China a devenit a doua economie mondială

Guvernul de la Beijing a anunţat că economia chineză a devenit a doua cea mai mare economie a lumii după cea a Statelor Unite.

Coreea de Nord a câștigat sprijinul Chinei pentru transferul de putere

Coreea de Nord a câştigat sprijinul Chinei pentru transferul de putere de la Kim Jong Il la fiul său, a declarat directorul Serviciului Naţional de Informaţii, Won Sei-Hoon, pentru ziarul Chosun Ilbo, citat de AFP.

Supremaţia energetică a Chinei are implicaţii majore pentru întreaga lume

China a întrecut SUA, devenind cel mai mare consumator de energie al planetei, conform datelor oferite de Agenţia Internaţională de Energie, citată de Wall Street Journal. Creșterea economică constantă, timp de decenii și expansiunea rapidă într-un gigant industrial fac din China un consumator rapace de energie, cu mari implicaţii la nivel mondial.

China va prelua supremaţia economică a lumii în 2016

Conform FMI, anul 2016 ar putea fi anul 0 de la care va începe dominaţia Chinei ca primă putere economică mondială. Analiștii afirmă că am putea asista în mai puţin de 5 ani la „sfârșitul erei americane”, care a început în 1890.

Chinezii pregătesc o naţie de „superbebeluși”

O companie chineză pretinde că este foarte aproape de a găsi modalitatea prin care părinţii să își poate alege embrioni care să devină copii genii în matematică.