SUA vs Iran: decât un acord prost, mai bine niciun acord

Revoluţia s-a încheiat, titra The Economist în ediţia de început de noiembrie, apreciind că, după decenii întregi de fervoare mesianică, Iranul devine o ţară mai matură și mai modernă. Rămâne de văzut dacă finalul lunii, când se așteaptă o soluţionare istorică a dosarului nuclear al Iranului, va confirma sau nu aceste cuvinte.

Pastorul iranian a refuzat iar să se lepede de Christos

Autorităţile iraniene i-au oferit încă un prilej pastorului creștin Youcef Nadarkhani să renunţe la credinţa în Christos și să recunoască autoitatea profetului Mohamed, în schimbul eliberării sale, informează agenţia de știri BosNewsLife.

Iran: minorităţile creștine, 3.776 luni în închisoare

Autorităţile Republicii Islamice Iran au condamnat 597 de cetăţeni iranieni la un total de 302 ani de privarea drepturilor sociale. În plus, minorităţile religioase au fost condamnate la 3.776 de luni de închisoare, numai în anul 2011.

Obama aprinde lumina la capătul tunelului iranian

Joi noaptea, străzile din Teheran au fost supraaglomerate de tinerii care au vrut să își manifeste public fericirea adusă de înţelegerea „istorică” a marilor puteri cu privire la programul nuclear al Iranului. La ora 1 dimineaţa, cea mai lungă stradă a capitalei era încă plină de mașini care claxonau frenetic și de tineri care purtau...

Sancţiunile UE asupra Iranului afectează şi statele membre

Uniunea Europeană a introdus în vigoare duminică sancţiunile împotriva exporturilor de petrol ale Iranului. Analiştii avertizează că aceste măsuri ar putea să genereze cea mai mare perturbare a livrărilor de ţiţei ale OPEC, după războiul din Libia.

Dezacord răsunător la Viena cu privire la programul nuclear iranian

Miniştrii de Externe ai marilor puteri au negociat dur la Viena în vederea încheierii unui acord istoric asupra dosarului nuclear iranian, care să pună capăt unui impas de 13 ani. Discuţiile s-au încheiat însă în dezacord.

Pastor creştin, condamnat la moarte în Iran

Un pastor creştin din Iran a fost condamnat la moarte pentru apostazie. Youcef Nadarkhani, liderul uneia dintre cele mai mari comunităţi creştine protestante din Iran, a fost arestat, în octombrie 2009, pentru că s-a opus ca fiului său să îi fie impuse învăţăturile coranice.

Teheranul închide 547 de restaurante, pentru „încălcarea principiilor islamice”

Poliţia iraniană a închis 547 de restaurante și cafenele în Teheran sub acuzaţia de încălcare a principiilor islamice, a anunţat sâmbătă șeful Poliţiei capitalei iraniene, într-un bilanţ privind o operaţiune specială desfășurată pe parcursul a zece zile.

Mentorul spiritual al lui Ahmadinejad face apel public pentru producerea de arme speciale

Asoociated Press a obţinut luni o copie a cărţii semnate de ayatolahul Mohammad Taqi Mesbah Yazdi, în care acesta scrie că Iranul nu ar trebui să se lipsească de dreptul de a produce aceste arme care sunt monopolul câtorva naţiuni.

Ordin de execuţie pentru pastorul iranian

Oficiali din cadrul Centrului American pentru Lege și Justiţie, o organizaţie pentru drepturile omului din Washington DC a anunţat că este foarte posibil ca autorităţile iraniene să fi emis un ordin de execuţie pentru pastorul creștin încarcerat ca urmare a convingerilor sale religioase.

Președintele Iranului: Lumea întreagă să știe că sioniștii vor pieri!

Aflat la mică distanţă de graniţa între Liban și Israel, președintele iranian a afirmat răspicat ieri că „lumea întreagă ar trebui să știe că sioniștii vor pieri".

Israel și Iran trimit nave în Marea Roșie

În ultimele zile atât Iranul cât și Israelul au luat decizia trimiterii de nave în Marea Roșie.

Pastorul Saeed Abedini, eliberat din închisoare datorită… acordului nuclear

Pastorul american de origine iraniană Saeed Abedini, închis pentru credinţa sa, a fost eliberat din închisoare duminică, 17 ianuarie. 

Senatul american a votat o rezoluţie împotriva Iranului, în cazul pastorului condamnat la moarte

Camera Reprezentanţilor din Senatul american a adoptat o rezoluţie prin care condamnă guvernul de la Teheran pentru arestarea pastorului creștin Youcef Nadarkhani și cere eliberarea lui imediată, informează Christian Post.

Iranul se deconectează de la internet

Autorităţile din Teheran (Iran) intenţionează să închidă site-urile de internet ale ministerelor din guvern întrucât oficialii consideră că internetul nu este „de încredere". În plus, iranienii doresc să împiedice occidentul de la a le monitoriza site-urile, prin cyber-atacuri.  

Agenţia nucleară din Iran are un nou director

Președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, l-a numit pe Fereydoun Abbasi director al Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, a anunţat duminică televiziunea de stat din Iran, Press TV.

Iranul sub oprobiu internaţional

ONU a adoptat o rezoluţie anuală care condamnă tortura, tratamentele şi pedepsele crude, inumane şi degradante, biciuirile şi amputările comise de autorităţile de la Teheran.

De ce tot mai mulţi turiști aleg Iranul ca destinaţie

În anticiparea alegerilor prezidenţiale pentru care România se pregătește intens, o statistică despre o ţară atât de diferită de a noastră precum Iranul ar putea extinde orizontul așteptărilor pe care să le avem de la noul președinte.

Iran: Logo-ul Jocurilor Olimpice 2012 este rasist!

Șeful Comitetului Olimpic din Iran a trimis o scrisoare către președintele forului internaţional prin care critică logo-ul propus pentru Jocurile Olimpice din 2012. Reprezentarea grafică este văzută ca sionistă și rasistă. 

Iranienii câştigă premiul UE pentru libertate

Regizorul iranian Jafar Panahi şi avocatul pentru drepturile omului, în prezent incarcerat, Nasrin Sotoudeh, au câştigat premiul Sakharov pentru libertatea de gândire, oferit în fiecare an de către Parlamentul European.

Esenţiale de weekend

România: Salariile la stat au ajuns la aproape 900 de euro