Fiecare săptămână de februarie costă economia ţării 1 miliard euro
Jumătate din economia ţării s-a blocat odată cu zecile de drumuri din sudul ţării, cu liniile de cale ferată înzăpezite, la care se adaugă oprirea transporturilor pe Dunăre, încetinirea construcţiilor şi reducerea consumului, scriu analiştii de la Ziarul Financiar.
Impactul economic de miliarde al uraganului Sandy în SUA
Impactul economic al uraganului Sandy va putea fi calculat cu exactitate abia după trecerea acestuia. Însă potrivit estimărilor analiştilor americani, acesta are potenţialul de a fi mai puternic decât uraganul Irene, care a avut anul trecut un impact estimat la 10-15 miliarde de dolari şi a intrat în Top 10 al celor mai distrugătoare furtuni....
Profetul crizei din 2008 anunţă un crah bursier
Economistul Nouriel Roubini, poreclit Şi Dr. Doom din cauză că a „profetizat" debutul crizei, în 2008, transmite o nouă avertizare, cu privire la un crah bursier care va veni cel târziu în următorii doi ani.
Premieră: Mai mulţi milionari în Asia decât în Europa
Numărul milionarilor din Asia l-a depășit pe cel al milionarilor Europeni, iar analiștii se așteaptă să nu mai dureze decât câţiva ani până când asiaticii să îi întreacă și pe americani, se arată în cel mai recent raport anual al Merrill Lynch-Capgemini, citat de Reuters.
Franks: Grăbiţi privatizarea companiilor de stat
Guvernul trebuie să grăbească privatizările şi numirea managerilor privaţi la companiile de stat pentru a schimba definitiv sistemul în care băieţii deştepţi se bucură de profituri nemeritate, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu România, Jeffrey Franks.
Infracţionalitatea extremă ameninţă să înghită orașul Sao Paulo
Tâlhăriile și crimele au atins cote dramatice în capitala financiară a Braziliei, Sao Paulo, cel mai mare oraș al ţării. Valul de infracţionalitate ar putea afecta puternic economia locală și ar putea avea implicaţii politice de nivel naţional, scrie The Guardian.
Studiile economice ar putea alimenta individualismul
Studenţii la facultăţile de studii economice, care studiază comportamentul uman şi diferite teorii despre acesta sunt afectaţi într-o mai mare sau mai mică măsură de acestea, de multe ori în mod negativ, spun oamenii de ştiinţă, citaţi de BBC.
Acord „istoric” al miniştrilor de Finanţe UE asupra uniunii bancare
După 12 ore de negocieri la Bruxelles, miniștrii de finanţe din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un important acord asupra uniunii bancare, informează Mediafax. „Acesta este un acord important, un acord decisiv, un acord istoric", a declarat ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, la finalul negocierilor.
Oxford Economics prevede recesiune și în 2011
Economia României se va contracta și anul viitor, arată o analiză de la Oxford Economics. Deși Produsul Intern Brut ar putea înregistrat o creștere, începând cu trimestrul doi al anului 2011, estimarea pe tot anul prevede o scădere economică de 1%.
Sudul Europei, blocat în criză
Deşi de câţiva ani liderii UE se luptă pentru a stopa criza care a marginalizat sudul Europei, progresul făcut este mic în comparaţie cu aşteptările.
Următoarele 10 întâlniri pe care Europa nu le poate rata
În timp ce Grecia pare că se îndreaptă din ce în ce mai repede spre faliment şi poate părăsirea zonei euro, iar liderii euro sunt din ce în ce mai sătui de a găsi soluţii pentru „un sac fără fund", toată lumea se aşteaptă la o catastrofă europeană de proporţii. În acest context de...
Balanţa economică, înclinată tot mai mult spre Est
Lumea întreagă, inclusiv ţările incluse în BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) depind de Occident pentru ratingul economiilor naţionale, dar câţiva economişti din spaţiul oriental doresc să schimbe situaţia şi să încline balanţa în favoarea Estului.
Ce a presupus din punct de vedere economic conflictul armat în Siria
Conflictul armat din Siria care a început acum 30 de luni şi distrugerile pe care acesta le-a provocat se ridică în prezent la 16,5 miliarde de dolari americani, potrivit premierului sirian Wael al-Halqi.
BM: Decalajul dintre ţările sărace și cele bogate crește cu câteva decenii
Decalajul economic dintre ţările dezvoltate și cele emergente a crescut cu câteva decenii ca urmare a scăderii ritmului de creștere al economiilor în dezvoltare. Scăderea preţurilor la materii prime a afectat și ea economiile aflate la începutul evoluţiei, având impact asupra exporturilor ţărilor exploatatoare.
Marile economii ale lumii sunt gata de o taxă bancară globală
Gordon Brown spune că marile economii ale lumii au fost aproape de stabilirea unei taxe bancare globale, care ar putea costa sectorul financiar miliarde. Deşi acordul nu a fost finalizat, acest lucru se poate întâmpla la următorul summit G20 care va avea loc în iunie.
Criza nu îi atinge pe miliardarii lumii
Într-o vreme în care cei mai mulţi dintre noi se tem de concedieri, inflaţie, plata ratelor bancare, există câteva persoane pentru care criza a adus un profit considerabil. Averile miliardarilor lumii s-au dublat în ultimii patru ani, lărgind prăpastia dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai lumii.
Nimeni nu merită să fie atât de bogat
Într-o baracă insalubră din Nairobi, o tânără se confesează reporterului BBC care voia să îi afle povestea: „Nu știu de ce a permis Dumnezeu ca unii oameni să fie săraci, în timp ce alţii sunt bogaţi.”













