Hamas respinge premierul propus de Fatah
Mișcarea islamistă Hamas a respins propunerea înaintată de Fatah pentru conducerea unui guvern interimar comun, până la alegerile naţionale de anul viitor. Potrivit BBC, decizia a fost luată la doar câteva ore după ce Fatah și-a anunţat susţinerea pentru Salam Fayyad, aflat în prezent la conducerea guvernului Autorităţii Palestiniene din Cisiordania.
Egipt: Consiliul Armatei plânge protestatarii decedaţi
Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt, care se află la conducerea ţării în urma demisiei președintelui Hosni Mubarack a prezentat scuze pentru moartea mai multor cetăţeni implicaţi în ciocnirile violente cu poliţia, din timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în ultimele zile.
O privire spre ziua de mâine: Statele Unite ale Europei
Comisarul european al Energiei, Gunther Oettinger, a declarat la o reuniune desfăşurată la Viena că Uniunea Europeană trebuie să devină „Statele Unite ale Europei", acesta fiind singurul plan de salvare a euro.
Americanii luptă pe două fronturi – contra şi pro dictatură
Renumite firme de lobby din America promovează la Washington interesele unor state nedemocratice, dictatoriale, în timp ce, pe de altă parte, Statele Unite şi-au asumat rolul de promotor al democraţiei în lume, impunând restricţii şi sancţiuni chiar unora dintre aceste state, notează Newsweek. Vocile dictatorilor lumii se aud tot mai clar la Washington, în timp...
Erdogan își consolidează puterea impunând starea de urgenţă
Aproximativ 60.000 de persoane, soldaţi, poliţiști, judecători, funcţionari publici și profesori, au fost arestate sau înlocuite din funcţie după tentativa de lovitură de stat militară din Turcia. Aproximativ o treime dintre generalii turci aflaţi în serviciu au fost plasaţi în detenţie, iar cadrele didactice au primit interdicţie de a părăsi ţara. După toate aceste...
Statele Unite, asasinul nr. 1 în lume
Atacurile cu avioane fără pilot ale CIA împotriva unor ţinte din Pakistan şi Afganistan au făcut din Statele Unite cel mai prolific asasin din lume, susţin oficialii ONU. Atacurile cu avioane conduse de la distanţă sunt parte a „unei licenţe de a ucide fără a da socoteală, licenţă puternic afirmată, dar slab definită", se arată...
Comunist chinez: religia ameninţă unitatea Partidului
Tot mai mulţi membri ai Partidului Comunist Chinez încep să adopte practici religioase, ceea ce ameninţă unitatea şi autoritatea naţională, susţine un reprezentant al partidului, citat de Associated Press.
Fostul preşedinte al Germaniei, dat în judecată pentru favoritism
Fostul preşedinte german, Christian Wulff, a fost dat în judecată şi acuzat de faptul că ar fi primit şi ar fi oferit anumite favoruri.
Putin desfiinţează posturile Ria Novosti şi Vocea Rusiei
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis să închidă agenţia de presă RIA Novosti şi să desfinţeze site-ul Vocea Rusiei din motive economice. Schimbările nu sunt însă văzute ca benefice pentru economice, ci ca o încercare de creştere a puterii politice asupra mass-mediei.
De unde aprindem speranţa în vreme de război
Dacă ne vom găsi sfârșitul într-un război, fie el și nuclear, ar fi de dorit ca acest moment să ne găsească implicaţi în lucruri firești: rugându-ne, muncind, citind, îmbăind copiii, vorbind cu prietenii, scria C.S. Lewis. Știm cum să facem toate aceste lucruri în timp de pace, dar cum să ne continuăm viaţa și să...
Repornește cursa înarmărilor între SUA și Rusia
Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) pare să își dea ultimele suflări, după anunţuri făcute recent de singurele puteri semnatare, SUA și Rusia, că se retrag cu totul din Tratat și respectiv că își suspendă temporar participarea. Deși exprimările alese diferă, ele transmit același semnal: cele două puteri nucleare revin la un climat de neîncredere...
ONU a publicat „Atlasul de sănătate şi mediu”
Agenţiile ONU au „cartografiat" intersecţia dintre sănătate şi cilmat în era încălzirii globale, arătând că se înregistrează mai multe cazuri de miningită odată cu furtunile de nisip şi o epidemie de febră dengue în sezonul ploilor torenţiale.
Maroc: islamiștii moderaţi câștigă alegerile
Ministerul marocan de Interne a anunţat duminică victoria islamiștilor moderaţi ai Partidului Justiţie și Dezvoltare (PJD) în alegerile legislative de la 25 noiembrie.
UE negociază cu Ucraina numai în schimbul eliberării Iuliei Timoşenko
Cheia încheierii unui acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina este fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko. Reprezentanţii UE au declarat că vor negocia doar atunci când Timoşenko va fi eliberată din închisoare, unde stă de peste doi ani de zile. Acordul de asociere prevede crearea unei zone de liber-schimb cu UE.
Ce schimbă protestele din Rusia?
Războiul din Ucraina se prelungește și devine tot mai sângeros, iar regimul de la Kremlin intensifică represiunea împotriva oricărei forme de dizidenţă, ceea ce nu împiedică protestele din Rusia să continue. Reprimate dur și cu un număr relativ mic de participanţi, ar putea schimba ceva aceste proteste în ecuaţia unei crize care ţine în șah...
Crucea, svastica și tricolorul – Oare există creștinism xenofob?
Recenta comemorare a victimelor Holocaustului ne poate trezi o melancolie existenţială. Îmi amintesc strania stare aproape catatonică de la finalul vizitei mele la Centrul Mondial de Cercetare a Holocaustului „Yad Vashem“, din Ierusalim. La ieșire, unii dintre vizitatori coborau în restaurantul de la subsol, alţii... nu mai puteau mânca.
Julian Assange, moderator TV la Russia Today
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va modera o emisiune politică difuzată de postul naţional de televiziune Russia Today.
Esenţiale azi, 29 mai
Liderul Coreei de Sud ar putea participa la întâlnirea dintre Trump și Jong-un
O problemă veșnică: Europa între unificare și prăbușire
După încheierea Primului Război Mondial, prin Tratatul de pace de la Saint Germain en Lay, semnat pe 10 septembrie 1919, contele Richard Graf Coudenhove Kalergi publica la Viena manifestul „Paneuropa", în care arată că „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire". Astăzi, după aproape 6 ani de recesiune, ajungem la aceeași concluzie...
Soldatul Manning a fost scos din izolare
Bradley Manning, tânărul militar despre care se crede că a furnizat documente confidenţiale site-ului WikiLeaks, a fost mutat din celula de izolare și a primit permisiunea de a interacţiona cu alţi deţinuţi militari, a anunţat Pentagonul.
Donald Trump a anulat întâlnirea cu Kim Jong-un
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat joi anularea întâlnirii programate pe data de 12 iunie, la Singapore, cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, întrucât „în acest moment este inadecvat să organizăm această întâlnire mult aşteptată”, i-a transmis Donald Trump lui Kim Jong-un, semnalându-i totuși disponibilitatea de a-l întâlni „într-o bună zi”.


















