Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi
În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se...
Război în Iran în mai puţin de un an
Cu sau fără acordul Statelor Unite, israelienii vor ataca Iranul în mai puţin de un an. Aceasta este concluzia unei serii de interviuri realizată de un jurnalist american cu 40 de foști și actuali oficiali israelieni, relatează revista Atlantic, citată de Newsin.
Societatea Universală de Hinduism condamnă „rasismul” președintelui
Societatea Universală de Hinduism a cerut președintelui Traian Băsescu să prezinte scuzele sale comunităţii rrome pentru declaraţiile „rasiste" făcute în timpul unei vizite recente în Slovenia.
Accesul la apă a intrat pe lista drepturilor fundamentale ale omului
ONU a declarat accesul la apă potabilă și igienă sanitară ca drept fundamental al omului în condiţiile în care milioane de oameni pe faţa pământului au acces limitat sau deloc la apă potabilă și o treime din populaţia lumii nu are acces la igiena sanitară.
Franz Hasel | Arma îngerului păzitor
În cele mai grele momente ale vieţii, Franz Hasel s-a rugat: „Doamne, dacă voi fi atacat, nu voi avea niciun mijloc de apărare. Va trebui să mă încred în Tine. Viaţa mea e în mâinile Tale.“
În ciuda tensiunilor, SUA şi Rusia nu renunţă la discuţiile pe tema nucleară
Chiar dacă preşedintele american Barack Obama a anulat întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, cele două state nu au renunţat la semnarea celor două acorduri referitoare la cooperarea nucleară.
Raritate: Rusia atentă la declaraţiile CIA despre Iran
Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a declarat alarmat de afirmaţiile Statelor Unite privind capacitatea Iranului de a costrui două arme nucleare şi a avertizat că dacă pericolul se confirmă, Republica Islamică s-ar putea confrunta cu noi măsuri de sancţionare.
Premierul olandez tace. Site-ul PVV împotriva imigranţilor rămâne
Mark Rutte, premierul olandez refuză să-şi exprime o poziţie în legătură cu iniţiativa partidului de extremă-dreapta PVV de a crea un site în care cetăţenii ţării pot să posteze plângeri despre est-europenii din Olanda.
ONU adoptă primul tratat pentru regularizarea comerţului cu arme
După șapte ani de negocieri Adunarea Generală ONU a adoptat prima rezoluţie pentru regularizarea comerţului mondial cu arme convenţionale, rezoluţie care semnifică prima dezarmare internaţională majoră.
Pasiunea pentru conflictul israeliano-palestinian
Puţine conflicte din lume generează atât de multe opinii, remarci și discursuri pasionante precum conflictul din Gaza. Nici măcar situaţiile din Siria, Ucraina sau Yemen nu reușesc să stârnească atâtea pasiuni printre oamenii de rând. Niciun „spectator” nu vrea să facă dreptate vreunei părţi implicate în acele conflicte cum vrea să facă dreptate israelienilor, respectiv,...
Hollande este PRO căsătorii gay şi eutanasie
Poziţia pe care cei 2 candidaţi la preşedinţia Franţei o au faţă de comunitatea sexuală poate decide rezultatul alegerilor în Franţa, informează AFP.
Brazilia: proteste de 1 milion de oameni
Potrivit Agenţiei France Presse, joi, au ieșit pe străzile orașelor din Brazilia cel puţin 1milion de oameni, care au protestat împotriva corupţiei clasei politice.
Băsescu susţine "Statele Unite ale Europei"
Săpămâna trecută, aflat într-o vizită în tabăra de vară de la Sulina, organizată pentru tinerii români care trăiesc în diaspora, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat opinia cu privire la necesitatea de a realiza Statele Unite ale Europei.
Spaţiul Shengen, motiv de ceartă în Parlamentul European
După ce Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a hotărât că Parlamentul European (PE) va fi scos din procesul decizional privind mecanismul de evaluare pentru admiterea în spaţiul Schengen, eurodeputaţii au anunţat că vor boicota preşedinţia daneză a UE, cu care întrerup orice dialog.
Ierusalim, „Cetatea Păcii” aflată veșnic în război
Ierusalimul este capitala religioasă a majorităţii spirituale a lumii. Aproximativ 57% din lumea noastră aparţine religiilor abraamice: evrei (0,5%), creștini (34%), islamici (22%) și o serie de minorităţi cu caracteristici (babiști, bahai, samariteni, mandeeni, druzi, rastafarieni – cam 0,5%). Nu întâmplător, toate religiile abraamice majore au centre importante în Ierusalim și în alte locuri ale...
Dumnezeu e prea bun ca să existe
Ura și separarea. Sunt cele două cuvinte la care se rezumă sursa amărăciunii pe care am simţit-o recent.
Israel și Iran – păreri radical opuse faţă de 9/11
Israelul și Iranul își menţin aceleași poziţii și perspective faţă de interpretarea evenimentelor de la 9/11. În timp ce Israelul face apel la o poziţie unită împotriva islamismului radical, Iranul vede o orchestrare oficială americană în drama atacurilor de la 11 septembrie.
La vest de Soare, la sud de Dumnezeu | Cel mai mare lagăr din lume: Coreea de...
Prezentul trist al Coreei de Nord reconfirmă faptul că oamenii rămân nişte fiinţe mărunte, victime ale propriului egoism feroce. S-a spus despre Coreea de Nord că este cel mai mare lagăr al lumii şi, din nefericire, cerberul care-i păzeşte intrarea este chiar lumea.
România, pe lista ţărilor care „tac” despre închisorile secrete CIA
România se află pe lista ţărilor cărora parlamentarii europeni din Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) le-au reproșat lipsa de transparenţă în ceea ce privește găzduirea unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul lor.
Traian Băsescu: Statele Unite ale Europei reprezintă soluţia corectă
Congresul Partidului Popular European a început ieri la Bucureşti şi continuă astăzi cu discursuri ale liderilor europeni şi alegerea celor 10 vicepreşedinţi ai PPE, unul dintre candidaţi fiind senatorul Anca Boagiu, vicepreședinte al PDL. Pentru România, până acum, unul dintre cele mai importante momente a fost discursul preşedintelui Băsescu de dedicare totală proiectului Statele Unite...
În ce ţări nu se vinde Coca-Cola și de ce
Astăzi, la 126 de ani de la intrarea pe piaţă a produsului, nu mai puţin de 1,8 miliarde de doze de Coca-Cola se vând zilnic, în întreaga lume. Băutura devenită un simbol al visului american și, mai extins, al capitalismului, rămâne însă interzisă în ţările care nu vor să aibă de-a ...
















