S. Peres: Programul nuclear din Iran trebuie oprit

Preşedintele Israelului, Shimon Peres, cunoscut până în prezent drept un lider pacifist, a afirmat că o soluţie militară luată de comunitatea internaţională vizavi de program nuclear al Iranului este mai probabilă decât una diplomatică.

Tragedia de la Smolensk: rezultatele anchetei ruse

Miercuri, anchetatorii ruși au anunţat rezultatele investigaţiei privind prăbușirea avionului președintelui polonez Lech Kaczynski la Smolensk.

Electoratul la voturile din 6 mai: răzbunător şi pregătit de creştere economică

Alegerile prezidenţiale din Franţa şi cele parlamentare din Grecia, de duminică, au arătat o dorinţă comună a cetăţenilor, care trece de naţionalitate: europenii s-au săturat de austeritate şi sunt pregătiţi pentru creştere economică şi socială. Întrebarea este cine ar putea şi cum ar putea să îi ducă acolo.

Hamas respinge premierul propus de Fatah

Mișcarea islamistă Hamas a respins propunerea înaintată de Fatah pentru conducerea unui guvern interimar comun, până la alegerile naţionale de anul viitor. Potrivit BBC, decizia a fost luată la doar câteva ore după ce Fatah și-a anunţat susţinerea pentru Salam Fayyad, aflat în prezent la conducerea guvernului Autorităţii Palestiniene din Cisiordania.

Ameninţări şi paşi mici în negocierile cu Iranul

Doar zece minute a durat întâlnirea istorică de ieri, în care s-a discutat despre viitorul Iranului, ca stat ce deţine armament nuclear. Însă progresele mici şi constante au fost puse în umbră de ameninţările făţişe asupra Occidentului.

Premiata Nobel Suu Kyi a fost eliberată

Activista pentru democraţie Aung San Suu Kyi, din Myanmar, a fost eliberată, sâmbătă, din arestul la domiciliu. „Libertatea de exprimare este temelia democraţiei", a declarat Suu Kyi, ieri, în faţa celor 10.000 de susţinători ai democraţiei care s-au adunat să o asculte.

Coreea de Nord acuză SUA că aduce armament la graniţele sale

Phenianul a decis să îşi mărească arsenalul nuclear, ca răspuns la atitudinea ostilă din partea SUA, a anunţat ieri Agenţia oficială nord-coreeană KCNA. „Evenimentele recente din peninsula coreeană arată că DPRK (Coreea de Nord) are nevoie să îşi consolideze dispozitivul de disuasiune nucleară într-un mod nou, pentru a răspunde politicii de ostilitate persistentă a Statelor...

Emil Boc: Fără credinţă nu e posibil nimic

„Fără credinţă în Dumnezeu, nici dumneavoastră şi nimeni din ţara asta nu poate face nimic", a declarat premierul Emil Boc, justificând decizia recentă a Guvernului de a suplimenta fondurile alocate bisericilor.

Human Rights Watch: George W. Bush ar trebui anchetat pentru tortură

Patru oficiali de rang înalt american ar trebui aduși în faţa justiţiei pentru folosirea torturii în cazul suspecţilor de terorism, e de părere Human Rights Watch. Cei patru sunt nimeni alţii decât fostul președinte George W. Bush, fostul vice-președinte Dick Cheney, fostul ministru al apărării Donald Rumsfeld și fostul șef CIA George Tenet.

Americanii vor vota în funcţie de interes, nu de morală

Americanii vor vota la alegerile prezidenţiale din 2012 în funcţie de ceea ce poate să aibă impact asupra siguranţei personale şi asupra confortului propriu. Chestiunile care ţin de morală vor avea mai puţină importanţă în alegerea următorului preşedinte al SUA.

Guvernatorul Texasului candidează la preşedinţie

Guvernatorul statului Texas și-a anunţat sâmbătă oficial candidatura la postul de președinte al SUA.

Bisericile cer NATO să scoată armele nucleare din Europa

Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) a transmis membrilor NATO reuniţi la summitul de la Chicago să „conducă prin exemplu" şi să retragă armele nucleare care mai sunt încă instalate în Europa, la peste două decenii de la sfârşitul Războiului Rece.

Șapte milioane de semnături împotriva președintelui egiptean M. Morsi

O organizaţie de opoziţie din Egipt a reușit să strângă 7.000.000 de semnături pentru demiterea președintelui în funcţie, pe care îl consideră incapabil să conducă ţara. Scopul opoziţiei este să strângă 15 milioane de semnături până pe 30 iunie pentru a solicita alegeri anticipate.

Lumea cu ochii pe Siria, în timp ce Assad promite pace

Comunitatea internaţională a apreciat, pozitiv, acceptarea de către autorităţile siriene a iniţiativei în şase puncte, prezentate de către trimisul special pentru problema siriană, Kofi Annan. Însă aşteaptă să vadă acţiunile concrete, nu doar să audă vorbele, după cum a declarat secretarul de stat american Hillary Clinton, citată de CNN.

Snowden nominalizat la un premiu european pentru libertatea de gândire

Membri ai Parlamentului European l-au nominalizat pe Edward Snowden la premiul Sakharov pentru promovarea libertăţii de gândire, a anunţat un reprezentant al grupului Verzilor din PE, citat de Ria Novosti.

Referendumul invalidat, în oglindă – vezi HARTA și concluziile votului

Dincolo de interpretările subiective, rezultatele aproape finale de la referendum, comparate cu cele de la alegerile locale din iunie 2012, permit formularea câtorva concluzii despre reacţiile românilor faţă de evenimentele de pe scena politică internă.

Socialiştii lui Hollande deţin parlamentul francez

Duminică în Franţa a avut loc primul tur al alegerilor legislative pentru Adunarea Naţională, rezultatele definitive publicate de Ministerul de Interne francez anunţând că preşedintele francez Francois Hollande şi aliaţii săi au obţinut majoritatea.

Sondaj: cei mai mulţi americani cred că SUA se află în declin

Percepţia americanilor despre ţara lor este una definită de noţiuni precum „slăbiciune" şi „lipsă de respect" între statele lumii, un pesimism accentuat, aflat la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, arată un studiu Pew foarte recent.

Violenţele din Egipt depășesc orice limite

După rapoarte despre femei violate în plină stradă, în timpul protestelor care au dus la înlăturarea primului președinte ales al Egiptului, un nou incident incită și mai mult spiritele.

Casa Albă implicată în scandalul Media Matters

Grupuri conservatoare au acuzat marţi Casa Albă că are legături cu organizaţia non-guvernamentală Media Matters, aflată în centrul unui scandal din pricina acuzaţiei că ar fi primit bani pentru a monitoriza și critica presa creștină

Netanyahu: „Prieteni, 2012 nu este 1944".

Cu doar câteva ore înainte de discursul primului ministru Beniamin Netanyahu de la Washington, în faţa Comitetului americano-israelian pentru afaceri externe, un post de televiziune israelian relata că premierul Netanyahu ar fi luat deja decizia sa atace Iranul.