O lume fără „indezirabili”?

Pe actriţa Sally Philips s-ar putea să o știţi din comediile „Bridget Jones”. S-ar putea să nu știţi însă că are un copil cu sindrom Down și nici că acesta este „pe cale de dispariţie”.

Lunea neagră, ziua în care femeile au intrat în grevă

Mii de femei au protestat ieri în Polonia împotriva unei legi care ar urma să interzică total avortul și să crească pedepsele pentru femeile și medicii care ar recurge la el.

„Săptămâna Pro-Viaţă” promovează soluţii pentru criza unei sarcini nedorite

Televiziunea creștină Alfa-Omega TV a demarat, ieri, ediţia 2016 a „Săptămânii Pro-viaţă”, o campanie socială menită să conștientizeze publicul din România cu privire la răspândirea fenomenului avorturilor în ţara noastră, dar și cu privire la alternativele pe care le au femeile atunci când iau în considerare posibilitatea unui avort.

Statul american Wisconsin interzice avortul după 20 de săptămâni de sarcină

Guvernatorul din Wisconsin, Scott Walker, a semnat o lege care interzice efectuarea avorturilor după 20 de săptămâni de sarcină în cazurile care nu constituie urgenţe medicale sau în cazul în care sarcina nu este un rezultat al unui viol ori al unui incest. Cei care încalcă noua legislaţie sunt pasibili de pedeapsa cu închisoare până...

Biserica, un monument al tăcerii în faţa avortului?

De-a lungul istoriei sale bimilenare, creștinismul a avut de luptat cu propriile tabuuri. Nu a scăpat de unele nici astăzi. Problemele sexuale sunt doar unele dintre ele. La acestea se mai poate adăuga și avortul.

Televiziunea creștină Alfa Omega dedică o săptămână informării proviaţă

Poţi fi creștin și să susţii în același timp avortul? Dacă avortul este un drept al femeii, de ce produce atâta suferinţă? Este avortul păcat? Pastori, medici și femei care au trecut prin trauma avortului răspund la aceste întrebări în cadrul unei campanii multimedia desfășurate săptămâna aceasta de televiziunea creștină Alfa Omega TV.

Dramele tăcute din umbra statisticilor despre adolescenţi

Adolescenţa este percepută ca vârstă a rebeliunii și a senzaţiilor tari. Însă, dincolo de tiparele specifice vârstei, un studiu recent efectuat în SUA relevă un fapt care ar trebui să le provoace îngrijorare părinţilor, cel puţin în măsura în care o provoacă adolescenţilor lor.

„Bunul samaritean” care face avorturi în numele lui Iisus

Willie Parker putea să fie un medic obișnuit care își face meseria cu conștiinciozitate. Nu este însă așa. Principala sa preocupare este efectuarea de avorturi. Nu ar fi nimic surprinzător în aceasta dacă doctorul nu ar miza pe convingerile sale religioase. „Este greu pentru criticii mei să accepte că eu fac avorturi pentru că sunt...

Ben Carson: America își ucide copiii

Într-un interviu acordat unei televiziuni americane, Ben Carson a fost întrebat ce părere are despre avort. Răspunsul oferit de reputatul neurochirurg american a fost dur, în condiţiile în care problema în cauză este extrem de fierbinte și se află de mult timp pe agenda dezbaterilor publice. Poziţia exprimată de posibilul candidat prezidenţial nu face decât...

Medicii nu au voie să fie proviaţă

Doctorii și asistentele din Marea Britanie care se opun administrării contraceptivelor de urgenţă (pilula de a doua zi) din motive religioase sau de morală nu vor mai putea primi niciun fel de calificare profesională de specialitate.

Dacă copiii nenăscuţi ar putea vorbi

„Noi decidem asupra corpului", au strigat recent mii de femei pe străzile Madridului, în apărarea dreptului la avort. În schimb, o profesoară de religie a afirmat că femeile care recurg la avort vor ajunge în iad. Este clar că strada și-a radicalizat poziţia. Însă nici școala nu este departe de a face același lucru.

Femeile din Spania ies în stradă cu miile pentru a susţine avortul

În Spania, Ziua Internaţională a Femeii s-a sărbătorit în stradă, prin proteste, din cauza intenţiei autorităţilor de a modifica legea care permite avortul, cu scopul de a o face mai restrictivă. În consecinţă, femeile din Spania, în număr de aproape 10.000 în toate oraşele, au ieşit în stradă pentru a lupta pentru dreptul lor de...

Rata avorturilor în SUA, cea mai mică din ultimii 40 de ani

Rata avorturilor în Statele Unite a atins cel mai scăzut nivel din 1973, arată un studiu publicat de cercetători de la Institutul Guttmacher. Cercetătorii studiază acest rezultat în relaţie cu limitarea accesului la întreruperea voluntară a sarcinii sau cu folosirea masivă a metodelor contraceptive.

Mii de spanioli protestează împotriva legii avortului

Sâmbătă, 1 februarie, mii de spanioli au ieşit pe străzile Madridului pentru a protesta împotriva legii avortului şi pentru a cere demisia ministrului de Justiţie.

Israelul dă undă verde avorturilor gratuite

O comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii din Israel a recomandat ca statul să suplimenteze fondul naţional pentru avorturi, pentru ca femeile cu vârste între 20 şi 33 de ani să beneficieze de avorturi gratuite.

Defectarea busolei morale în ultimii 30 de ani

Sub umbrela egalităţii în drepturi, în America ultimilor ani au fost adoptate o serie de măsuri sociale - asemenea legalizării drogurilor sau căsătoriei homosexuale - care au modificat radical percepţia publică şi au făcut ca discernământul între ceea ce este moral şi ceea ce este imoral să fie tot mai estompat. Aşa se face că...

Studiu: Avortul adolescentelor, încurajat în majoritate de mame

Pe lângă toate cifrele şi statisticile cutremurătoare legate de avort, un studiu recent dezvăluie că multe dintre adolescentele care decid să avorteze au fost convinse de propria mamă să pună capăt sarcinii pe care o poartă.

Rata avorturilor, cea mai scăzută din ultimii 30 de ani

Rata avorturilor este în declin semnificativ şi a atins cea mai scăzută cifră din ultimii 30 de ani, arată o statistică optimistă realizată în Statele Unite ale Americii. Procentul scăzuse cu 3% în 2010 şi a mai scăzut cu opt procente în ultimii doi ani.

56 de femei au fost ucise pentru că au născut fete

Anul acesta, 56 de femei din Pakistan şi-au pierdut viaţa din cauză că au născut fete şi nu băieţi, a declarat I. A. Rehman, activist pentru drepturile omului, la un simpozion organizat cu ocazia zilei internaţionale împotriva violenţei asupra femeilor.

Rusia interzice publicitatea la avort

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea care interzice promovarea publicitară pentru serviciile medicale de avort pe teritoriul ţării, scrie Russia Today.

Curtea Supremă menţine avortul până la cinci luni de sarcină

Curtea Supremă de Justiţie din SUA a respins propunerea guvernatorului statului Texas de a interzice avortul în cazul fetuşilor cu vârste de până la 20 de săptămâni. Astfel, Curtea a decis că propunerea este neconstituţională şi îngrădeşte libertatea de alegere a femeilor.