Primul „copil de eprubetă” american a devenit mămică

Săptămâna trecută a avut loc o naștere cu totul deosebită, notează Boston Globe, care descrie evenimentul sub titlul „cel dintâi al celei dintâi". Băieţelul Trevor James a fost adus pe lume de Elizabeth Comeau, ea fiind primul copil al Americii născut în urma fertilizării in vitro.

Restricţiile privind libertăţile religioase au crescut în lume

Nivelul de restricţionare a libertăţii religioase a cunoscut o creștere fulminantă în toată lumea, începând din a doua jumătate a anului 2009, până la mijlocul lui 2010, arată un studiu publicat de Centrul de Cercetare Pew. Nu doar ţările nedezvoltate au asistat la acest fenomen, ci chiar și ţările occidentale, în...

Nehotărâţi cu privire la Patimile lui Christos

În satul bavarez Oberammergau, este pusă în scenă, o dată la zece ani, o piesă despre patimile şi răstignirea lui Iisus Christos. Noul regizor al piesei este însă hotărât să elimine din piesa de teatru orice urmă de antisemitism.

Papa vorbeşte despre „zilele de pe urmă”

În timpul predicii ocazionate de sărbătoarea sfinţilor Petru și Pavel, papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre „zilele de pe urmă" ale lumii, perioadă în care biserica trebuie să predice adevărul cu integritate, fără a fi coruptă de starea lumii marcată de „rele spirituale și morale”.

Mormonii, cei mai credincioşi americani

Statele Unite ale Americii rămân o ţară predominant creştină, în care mormonii sunt cei mai credincioşi americani, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Gallup şi publicat luni.

Decret sud-corean: embrionii nu sunt forme de viaţă

Curtea Constituţională din Coreea de Sud a emis o hotărâre prin care decretează că „embrionii umani rămași în urma tratamentelor de fertilizare nu sunt forme de viaţă, prin urmare pot fi folosite pentru cercetare, sau distruse,” informează AFP.

Capcanele neştiute ale evanghelizării

A duce Biblia şi a pregăti evanghelişti în ţările în care creştinii sunt persecutaţi pare o misiune greu de îndeplinit, mai ales în lumina rapoartelor terifiante ce descriu, pe larg, tratamentele inumane îndurate de cei care vor să devină creştini. În afară de pericolele evidente, există şi unele capcane care fac ca asemenea demersuri să...

Biserica din România, între ora de religie și ora de campanie electorală

Biserica Ortodoxă a primit o lovitură puternică în urma unei decizii recente a Curţii Constituţionale. O decizie cel puţin interesantă, în contextul în care, în ultimele zile, BOR a fost acuzată de implicare electorală nevoalată.

Un grup de atei l-a citat greşit pe T. Jefferson

Un grup de atei din SUA a plătit pentru postarea în public a unui banner cu un citat al fostului preşedinte american Thomas Jefferson: „Nu găsesc în creştinism niciun fapt izbăvitor. Creştinismul e fondat pe legende şi mituri". Se pare însă că nu există nicio dovadă că Jefferson ar fi făcut această afirmaţie.

Prima Biblie care a apărut întâi în format digital

Prima traducere nouă a Bibliei publicată în format digital înainte de a fi tipărită, a apărut la editura Zondervan.

Evanghelicii se tem de secularism, consumerism şi cultura pop

Liderii evanghelici din emisfera sudică a planetei sunt optimişti cu privire la proiectele de răspândire a Evangheliei în zonele în care trăiesc. În schimb, cei din emisfera nordică tind să fie mai pesimişti. Şi pentru unii, şi pentru alţii ameninţările cele mai mari pentru creştinismul de azi sunt secularismul, consumerismul şi cultura pop.

Beijing: Dalai Lama trebuie să se reîncarneze

Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, nu are dreptul să îşi aleagă succesorul, pentru că trebuie să respecte tradiţia istorică a reîncarnării. Este poziţia adoptată de autorităţile chineze.

Generaţia 1980-2000 este apatică faţă de religie

Persoanele născute între anii 1980 şi 2000 nu sunt antireligioase sau anticreştine, dar nici nu sunt interesate de religie. Apatia faţă de religie şi spiritualitate este larg răspândită în rândul celor care fac parte din această generaţie.

Patriarhul Chiril e îngrijorat de radicalismul religios

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la radicalizarea mediului religios din Rusia.

Papa va vorbi la BBC de Crăciun

Papa a înregistrat un mesaj de sărbători special pentru britanici, care va fi difuzat la BBC în ajunul Crăciunului. 

Încrede-te în Dumnezeu și totul va fi bine

Înainte de a-I cere ajutorul, Dumnezeu are deja o soluţie la orice problemă a noastră. Așadar, nu trebuie să ne îndoim niciodată de puterea lui Dumnezeu de a veni în ajutorul nostru. Tot ce trebuie să facem este să ne încredem în El.

„Pledoarie pentru Cristos”: dovezi că Iisus a înviat

„Eu nu vreau să-mi întemeiez viaţa pe un simbol", mărturiseşte profesorul de teologie Gregory Boyd, înainte de a încheia interviul acordat lui Lee Strobel.

Noul ecumenism

În data de 14 martie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a vizitat o biserică luterană din Roma, gest menit să promoveze unitatea în rândul creştinilor. Aceeaşi biserică a mai fost vizitată de Ioan Paul al II-lea în 1983, la 500 de ani de la naşterea lui Martin Luther (1483-1546).

Jumătate dintre britanici cred că Iisus a fost vizitat la naştere de…Moş Crăciun

Deşi odată cu intrarea în decembrie, Marea Britanie este împânzită de scene cu Naşterea lui Iisus expuse în public şi în mai toate şcolile primare se organizează piese de teatru pe această temă, mulţi dintre englezi sunt în continuare foarte confuzi cu privire la aceasta.

Număr record de americani care susţin imoralitatea

Numărul americanilor care susţin căsătoria gay, care consideră că relaţiile sexuale înainte de căsătorie nu sunt de blamat şi care sunt convinşi că homosexualii se nasc aşa a atins cel mai mare număr înregistrat în istorie, potrivit unui sondaj de opinie Gallup.

Matematica – Un catalizator al credinţei?

Anumite aspecte din matematică și raportul acesteia cu știinţa sunt în armonie cu revelaţia Scripturii în privinţa lui Dumnezeu. Ar putea aceasta să constituie un catalizator al credinţei?