Topul celor mai marcante 10 evenimente din domeniul religios, în 2013
Lumea religioasă a fost, în 2013, scena a numeroase negocieri între politic și social, generate de revendicarea unor permisiuni. Implicit sau explicit, credincioșii și necredincioșii, deopotrivă, și-au cerut drepturile.
110 ani de la prima ediţie
Ediţia de faţă a revistei Semnele timpului este, fără îndoială, inedită. Este pentru prima dată când republicăm articole vechi, apărute în Semnele timpului de-a lungul perioadei de 110 ani de la apariţia primei ediţii în limba română.
Reclamă controversată, retrasă la cererea Vaticanului
Renumita companie de îmbrăcăminte Benetton a fost criticată sever de către Vatican pentru introducerea în cea mai recentă campanie publicitară a unei imagini care îl arată pe Papa Benedict sărutându-l pe gură pe Ahmed el Tayyeb, imam al moscheii Al-Azhar Mosque din Cairo. Miercuri Benetton a retras din campanie imaginea respectivă, scrie France24.
Mii de români s-au închinat la Crucea Mântuitorului
Mii de credincioşi ortodocşi participă în perioada 23-26 martie la un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, pentru a vedea şi atinge un fragment de lemn despre care se spune că ar face parte din Crucea lui Iisus.
Toleranţă sporită faţă de căsătoriile homosexualilor, în SUA
O majoritate fragilă a populaţiei americane continuă să se opună căsătoriilor între homosexuali, în ultimii ani înregistrându-se o scădere a opoziţiei în acest sens, potrivit unui nou sondaj Gallup. 53% dintre respondenţi au declarat că sunt împotriva legălizării căsătoriilor între homosexuali, în timp ce procentul celor dispuşi să accepte o astfel de lege este de...
Musulmanii din Bulgaria nu sunt prea credincioşi
Minoritatea musulmană din Bulgaria nu este foarte religioasă, deşi îşi practică în mod conştiincios ritualurile. Este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la New Bulgarian University.
Hackerii Anonymous au atacat Vaticanul „orientat spre profit”
Gruparea de hackeri Anonymous a închis miercuri câteva site-uri din Vatican, printre care şi site-ul oficial al Sfântului Scaun www.vatican.va cu scopul de a lovi „Biserica Catolică coruptă". Atacul informatic vine la o zi după arestarea presupuşilor lideri ai grupării.
Pastor american: „O treime din creştini sunt doar creştini cu numele”
Cei mai mulţi americani nu trăiesc potrivit definiţiei biblice de „creştin", ci se înscriu mai degrabă într-un creştinism cultural, a declarat recent pastorul Ed Stetzer, implicat şi în cercetările efectuate de agenţia creştină de cercetare LifeWay Research.
Americanii nu merg la biserică atât de des precum afirmă
Creştinii americani tind să exagereze mai mult decât creştinii din alte ţări frecvenţa participării lor la serviciile religioase ale bisericilor. Este concluzia unui studiu realizat la Universitatea din Michigan.
Elevii acceptă şi religia şi ştiinţa, dar le judecă diferit
Concluziile preliminare ale unui studiu privind atitudinile elevilor faţă de relaţia dintre religie şi ştiinţă indică faptul că „un număr surprinzător de elevi creştini - nu doar din bisericile fundamentaliste - consideră că religia nu acceptă un alt tip de creaţie, decât cel de 6 zile, inclusiv actul special de creaţie în urma căruia au...
Top 7 poveşti religioase din 2012
În ziua de azi şi în lumea contemporană, care îmbrăţişează secularismul în toate amănuntele sale, religia ajunge de multe ori să fie „povestea din spatele poveştii", dar cu toate astea are încă puterea de a modela lumea.
Transsexual: Iisus mi-a salvat viaţa
Walt Heyer, un fost transsexual care s-a luptat cu identitatea de gen toată viaţa, se prezenta drept „Laura", înainte ca relaţia cu Dumnezeu să îl elibereze de problemele de identitate sexuală.
Europenii lansează cea mai mare campanie anti-avort de pe Bătrânul Continent
O asociaţie formată din organizaţii care militează împotriva avortului, din 20 de ţări, au lansat o petiţie prin care urmărește să ceară Parlamentului European să recunoască momentul concepţiei ca fiind momentul în care începe viaţa.
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a început ieri seară la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Evenimentul este organizat la nivel internaţional, coordonat de Consiliul Mondial al Bisericilor.
Creşte numărul legilor care condamnă blasfemia, apostazia şi defăimarea religioasă
În anul 2011, aproape jumătate dintre ţările şi statele lumii au avut legi care condamnă blasfemia, apostazia şi defăimarea religioasă, potrivit unei analize efectuate de Forumul pentru Religie şi Viaţă Publică de la Pew Research Center.
Musulmanii au devenit „ţapii ispășitori” ai Europei
Musulmanii au „înlocuit" evreii în topul celor mai discriminate categorii sociale în Europa, e de părere Tariq Ramadan, profesor la Oxford și expert în Studii Islamice. Nepot al lui Hasan al-Banna, fondatorul Frăţiei Musulmane din Egipt, Tariq Ramadan a făcut aceste declaraţii în timpul unui seminar susţinut la Universitatea Bilgi ...
Sfârşitul lumii, aşteptat diferit de liderii evanghelici
Majoritatea liderilor evanghelici americani cred că Iisus Christos va reveni pe pământ şi va domni împreună cu credincioşii Săi timp de 1.000 de ani. Teoria premilenialistă despre sfârşitul lumii este susţinută de 65% dintre liderii evanghelici, conform unui sondaj realizat de National Association of Evangelicals (NAE).
Franţa deschide „Sfârşitul lumii TV”
„Sperăm că iubiţi pământul, marea şi munţii, dar, înainte de toate, sperăm că iubiţi viaţa (...) Potrivit profeţiilor maya, viaţa se va încheia pe 21 decembrie 2012. Deci să profităm!" Aşa începe un spot de promovare a unei noi televiziuni franceze, care promite o lună de distracţie, înainte de apocalipsă.
Odiseea Mayflower
„Pământ! Pământ!“ Era 19 septembrie 1620, o zi aspră și ploioasă de toamnă, când vasul englez Mayflower acosta la ţărmul Americii.
Președintele Republicii Chile laudă o fetiţă de 11 ani care refuză avortul după un viol
O fetiţă de 11 ani, victimă a unui viol, a fost lăudată de președintele republicii Chile, Sebastian Pinera, pentru că a declarat că s-ar bucura să poată păstra copilul rezultat în urma abuzului comis asupra ei de către concubinul mamei, relatează Christian Post.
FBI-ul nu distinge între crimele împotriva adepţilor sikh și cele împotriva musulmanilor
După atacul de la templul sikh din Wisconsin, care a lăsat în urmă șase morţi, comunitatea sikh a căpătat notorietatea tristă a unui grup luat „din greșeală" ca ţintă pentru violenţa etnică.














