Interfaith Network: Nu e loc pentru violenţa religioasă
Creştinii şi toate celelalte grupuri religioase trebuie să se unească împotriva violenţei motivată religios şi împotriva prejudecăţilor - este apelul lansat de organizaţia Interfaith Network din Marea Britanie, după atentatele din Norvegia.
Turcia returnează bunurile confiscate minorităţilor religioase
Printr-un decret dat duminică, guvernul turc s-a angajat să returneze minorităţilor religioase non-musulmane, sutele de proprietăţi confiscate. Reprezentanţi ai Uniuneii Europeane împreună cu lideri religioşi evrei și creștini salută acest pas istoric al autorităţilor turce, relatează uscatholic.org.
Un ONG răspândeşte mesajul speranţei în toată lumea
Organizaţia „To write love on her arms" din Statele Unite ale Americii şi-a propus să ducă un mesaj de speranţă celor mai descurajaţi şi loviţi americani, care se confruntă zilnic cu depresia, abuzul şi gândurile sinucigaşe.
Televiziunea este un pericol şi pentru familiile din Africa
Episcopii catolici din Angola şi Santo Tome avertizează că familia este supusă unui atac continuu din partea societăţii moderne, în special copiii fiind afectaţi de faptul că părinţii permit ca educaţia lor să fie făcută de televiziune, de seriale soap opera, de filme şi de diverse programe neadecvate vârstei lor.
SUA: Încrederea în preoţi și pastori a scăzut
Numărul americanilor care apreciază onestitatea şi etica preoţilor şi pastorilor la un nivel „foarte ridicat" sau „ridicat" este în scădere şi a ajuns la cel mai slab procent din ultimii 32 de ani. Scoruri mai bune decât clericii au obţinut asistentele medicale, farmaciştii, învăţătorii, medicii şi poliţiştii.
Reporter Fox News, strateg de comunicare pentru Vatican
Greg Burke, în vârstă de 52 de ani, este membru al frăţietăţii conservatoare Opus Dei și reporter de la Roma pentru televiziunea americană Fox. De sâmbătă însă, Burke a fost desemnat de către Papa Benedict al XVI-lea în poziţia de strateg de comunicare pentru Vatican.
Evoluţia societăţii nu a schimbat opinia despre creaţiune
În 2012, americanii cred în procent de 46% că Dumnezeu i-a creat în ultimii 10.000 de ani, acestui procent adăugându-se şi 32% care cred că omul a evoluat sub îndrumarea lui Dumnezeu, teorie numită evoluţie teistă. La polul opus, americanii care cred în teoria evoluţiei numără 15%.
Marș protestant în Belfast. 30.000 de participanţi
O manifestaţie pentru comemorarea unui episod istoric din lupta protestanţilor pentru a rămâne sub tutela britanică a reunit sâmbătă circa 30.000 de persoane la Belfast (Irlanda de Nord), relatează Mediafax.
Musulmanii vor un Islam activ în politică
Un nou sondaj oferit de Pew Research Center arată că cei mai mulţi dintre musulmani ar aprecia un rol mai semnificativ al Islamului în viaţa politică. În același timp au păreri diferite cu privire la grupări militante ca Hamas sau Hezbollah.
Biblie incendiată la Vatican
Un român a incendiat o Biblie în Piaţa Sfântul Petru, din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată de Papa Benedict al XVI-lea. Se pare că românul este o persoană cu probleme psihice, care a recurs la gesturi similare şi în alte ocazii.
Video: Un puști de 9 ani recapitulează TOATĂ Biblia în 8 minute
La finalul unui proiect de citire a Bibliei într-un singur an, un băieţel de doar 9 ani îi surprinde pe participanţii la serviciul divin al bisericii Pleasant Valley Church of Christ din Litlle Rock Arkansas (SUA), recapitulând întreaga istorie biblică în 8 minute. Prezentarea filmată a fost preluată recent de crosswalk.com.
Un consumator de droguri a devenit predicator de succes
A renunţat la droguri, a devenit predicator, iar anul trecut a botezat aproape 1000 de oameni la credinţa în Iisus Christos.
Evanghelicii pregătesc case de groază pentru Halloween
La un preţ de 300 de dolari, creștinii evanghelici pot comanda pe internet un kit cu ajutorul căruia să creeze de Halloween propria casă bântuită, dar de data aceasta cu o morală în spate.
UE extinde condiţiile acordării azilului persoanelor persecutate religios
Curtea Europeană de Justiţie a decis că statele membre UE sunt obligate să acorde azil religios persoanelor persecutate religios, chiar şi atunci când acestea pot să se închine în spaţiul privat.
Guvernul român a decis că religia „este un serviciu public esenţial”
Guvernul României a decis că religia este un serviciu public esenţial și că primăriile nu pot funcţiona fără acest serviciu.
Catolicii și luteranii caută direcţii pentru viitor
Delegaţi ai catolicilor liberali din întreaga lume se reunesc în weekend la Detroit pentru a discuta despre reforma Bisericii Catolice, despre o democraţie mai mare în structurile acesteia. Convenţia este organizată de Consiliul Catolic American. Luteranii se întâlnesc la Geneva pentru a stabili strategii de acţiune pentru următorii ani.
Miss Univers Îl recunoaște pe Dumnezeu
Leila Lopes este noua Miss Univers. Răspunsul la întrebarea care a departajat-o de celelalte finaliste a inclus o referire la recunoașterea lui Dumnezeu în viaţa ei.
Prietenul din copilărie al Papei Ioan Paul al II-lea a murit
Jerzy Kluger, prietenul evreu de origine polonă al Papei Ioan Paul al II-lea, a murit în ajunul Anului Nou, la vârsta de 92 de ani.
Hugo Chavez se roagă lui Dumnezeu să îl vindece de cancer
Cu ochii în lacrimi, preşedintele Venezuelei, Hugo Chávez, l-a rugat pe Dumnezeu să îi cruţe viaţa, în timpul unei Liturghii la care a participat după întoarcerea din Cuba, unde a fost supus unui tratament de vindecare a cancerului, relatează Guardian.
Marşuri ale tăcerii împotriva avortului
Studenţi şi elevi din 1.200 de instituţii de învăţământ din SUA şi alte ţări vor protesta împotriva avortului şi vor milita pentru dreptul la viaţă al copiilor cu ocazia Zilei Pro-Viaţă prin Tăcere Solidară în data de 18 octombrie 2011.
Reformele „pe hârtie” umflă deficitul bugetar al României
Impedimentele de ordin politic și social în aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor ar putea face ca deficitul bugetar din acest an să depășească estimările Guvernului, avertizează Comisia Europeană (CE), într-un raport asupra Programului de Convergenţă al României, pentru perioada 2009-2012.












