Atacurile teroriste islamiste primesc cu 357% mai multă atenţie în presă
Un cetăţean german de origine iraniană înarmat cu un cuţit de bucătărie a atacat vineri la întâmplare pasagerii unui autobuz din oraşul Luebeck, din nordul Germaniei, iar în urma atacului 9 persoane au fost rănite, dintre care 3 sunt în stare gravă.
În duet cu frica: viaţa sub controlul superstiţiilor
În secolul în care comunicăm prin videotelefon şi trimitem roboţi în spaţiu încă ne temem de pisica neagră, ziua de 13 şi credem în deochi. Numărul celor a căror viaţă este modelată de credinţa în superstiţii nu este deloc neglijabil. La intersecţie chiar cu elemente de tradiţie religioasă, superstiţiile ocupă un rol major și în...
Octogenar american, ameninţat cu evacuarea pentru că predă studii biblice
Organizaţia juridică First Liberty Institute a intentat proces unei companii care deţine un complex rezidenţial pentru persoane vârstnice, după ce aceasta a interzis studierea Bibliei în interiorul complexului, etichetând-o drept „activitate comercială”.
Şi musulmanii din Anglia vor să fie scutiţi de oficierea căsătoriilor gay
Liderii musulmani au criticat ieri planurile controversate ale guvernului britanic de la legaliza căsătoriile homosexuale şi au cerut să le fie dat acelaşi statut ca Bisericii Anglicane, în cazul căreia guvernul vrea să interzică prin lege oficierea căsătoriilor gay, la cererea ei.
Catolicii și ortodocșii – Întâlnirile ultimului mileniu
Francisc scrie istorie sub ochii noștri. Ar fi una dintre concluziile care vin de la sine, în acord cu evenimentele unice la care asistăm. S-ar putea spune, fără a se greși, că Vaticanul și-a propus să doboare toate „recordurile”. Ultimul dintre ele s-a marcat la Havana.
Preoţi austrieci ameninţă Vaticanul cu schisma
Mai mulţi preoţi dizidenţi din Austria ameninţă Biserica Catolică, de care încă aparţin, că vor renunţa la slujbă şi că împreună cu ei vor pleca din biserică numeroşi membri, dacă Vaticanul nu acceptă reforme precum renunţarea la celibatul preoţesc şi acceptarea femeilor preot, relatează Reuters.
Papa Francisc se va întâlni cu Benjamin Netanyahu pe 2 decembrie
Premierul israelian va fi primit în audienţă de către Papa Francisc pe data de 2 decembrie, potrivit agenţiei italiene de presă Ansa.
Creștină convertită la islamism din convingeri feministe
O femeie creștină s-a convertit la islamism cucerită fiind de perspectiva acestei religii asupra statutului femeii.
Vot ISTORIC: Baptiştii de Sud aleg un preşedinte de culoare
Pastorul Fred Luter Jr va deveni primul preşedinte afro-american al celei mai mari denominaţiuni creştine protestante din Statele Unite ale Americii.
Paştele, pierdut între semnificaţii şi oferte speciale
Românii sărbătoresc Paştele, dar sunt şi unii care nu ştiu semnificaţia sărbătorii. Publicului i se oferă o gamă largă de produse şi servicii de Paște, chiar şi mesaje de Paşte care să fie trimise prin SMS. În alte ţări se organizează procesiuni care reproduc patimile Mântuitorului, iar Barack Obama foloseşte ocazia pentru a-i convinge pe...
Plăceri (ne)vinovate – religia şi sexul la tineri
Tinerii americani cred în Dumnezeu, dar nu asociază obligatoriu divinitatea cu regulile bisericii de care aparţin ei sau familia lor. Ca atare, majoritatea consideră că Dumnezeu nu se amestecă și nu are pretenţii în ceea ce privește viaţa lor sexuală, notează The Huffington Post despre concluziile unui studiu.
Guvernul britanic: căsătoria gay să fie ilegală în Biserica Anglicană
Într-un efort de a linişti grijile liderilor religioşi ai Bisericii Anglicane, care şi-au exprimat în nenumărate rânduri refuzul de a oficia căsătorii homosexuale, guvernul britanic a anunţat că va fi ilegal pentru Biserica Anglicană să facă astfel de ceremonii, în timp ce alte biserici au voie, dacă îşi doresc acest lucru.
Biblia îmbrăcată în hainele Coranului
Liderii musulmani fac eforturi insistente pentru a schimba percepţia opiniei publice cu privire la esenţa islamului. „Nu este o religie violentă”, auzim cel mai adesea. Totuși, Coranul conţine suficiente texte agresive care par să îi contrazică pe imami. Problema este că nici Biblia nu duce lipsă de ele. Astfel, s-ar putea concluziona că cele două...
7 lucruri pe care nu le știai despre Biblia Gutenberg
Fără îndoială, Johann Gutenberg a fost omul care a marcat întreaga cultură şi civilizaţie, omul care ne-a dăruit cărţile aşa cum le cunoaştem astăzi, părintele primei maşini de tipar. Însă pentru lumea creştină, el are meritul de a fi tipărit pentru prima dată cea mai valoroasă carte din lume: Biblia.
Începe „epoca de aur a catolicismului” în politica americană
Cândva temători faţă de influenţa catolicilor asupra politicii naţionale, americanii și-au schimbat astăzi notabil perspectiva. Teama că raportul biserică-stat ar putea fi afectat dacă politicieni catolici ar prelua puterea a fost înlocuită cu o deschidere fără precedent faţă de catolicii din politică.
Dumnezeul de dincolo de fileu
„Aș fi încântat să știu că Dumnezeu există!”[1] Această afirmaţie, pe care mulţi și-au amintit-o recent, nu îi aparţine vreunui filosof, ci unui sportiv – Rafael Nadal, câștigătorul din 2017 al turneului de tenis US Open.
Lumea văzută de pe cruce
Rostite în timp ce era ţintuit pe cruce, cele şapte ziceri ale lui Iisus au fost pline de semnificaţie pentru unii dintre martorii răstignirii. Alţii le-au minimalizat sau le-au negat importanţa. Cuvintele Sale selectează şi astăzi audienţa. Cuvintele lui Iisus din cele câteva ore constituie o cheie semnificativă pentru înţelegerea mesajului Său.
Congelarea ovulelor a devenit o modă periculoasă
Doctorii specialişti în tratarea infertilităţii şi-au schimbat opinia faţă de practica controversată a congelării ovulelor pentru fertilizări efectuate după mai mulţi ani de la recoltare, încurajând femeile tinere să apeleze la practica controversată, chiar şi atunci când acestea nu au probleme medicale.
Iisus, o nădejde mai bună
Cultul sfinţilor este o tradiţie foarte veche în creștinism. Numeroși creștini nu-și pot concepe religia fără apelul la sfinţi, cărora le cer povăţuire, ocrotire, vindecare și mijlocire.[1] Mai puţin preocupaţi de corectitudinea teologică, oamenii căută compania sfinţilor din pricina solitudinii, nevoilor, bolilor, temerilor, vinovăţiilor, dezamăgirilor.
Și dacă Dawkins are dreptate?
În contextul discuţiilor interminabile și uneori sterile cu privire la ora de religie, o declaraţie făcută de celebrul ateu Richard Dawkins merită o atenţie sporită. De regulă, mesajele sale cu privire la problematica religioasă sunt destul de contondente și au darul de a irita mediul religios. Așa ar putea fi considerată și ultima sa remarcă....
Persecutarea creștinilor, la cel mai înalt nivel al ultimelor trei decenii
Un creștin din 7 este victima persecuţiei la nivel mondial și un creștin din 16 moare în fiecare zi pentru credinţa lui, potrivit raportului publicat de organizaţia Open Doors, care arată că persecutarea creștinilor a atins cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii.






















