Biblia ca armă politică – Când „așa zice Domnul” înseamnă „așa vreau eu”

Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.

Altarul unităţii și jertfirea Jertfei

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Jesus Camp – 10 ani mai târziu

Documentarul „Jesus Camp”, realizat de Heidi Ewing și Rachel Grady, deschide ușa unei lumi dezgustătoare, pentru cei care nu sunt dispuși să cântărească ceea ce văd, și tulburătoare, pentru cei care sunt dispuși la acest efort.

Seducţia noii spiritualităţi. Duelul creştinismului cu Noua Ordine Spirituală

Studii recente arată că 22% dintre creştinii americani practicanţi cred în reîncarnare, un sfert dintre ei cred în puterea astrelor, ca să nu mai spunem că 3 din 10 americani susţin că într-un fel sau altul au contact cu cei decedaţi.

„Scandalul harului” | Un Dumnezeu care iartă (chiar și) ucigașii

Un Dumnezeu care iartă orice păcat, oricât de monstruos, poate fi o pricină de poticnire pentru cei care cred că trebuie să existe niște limite rezonabile ale iertării. Dar este și motiv de speranţă vie pentru cei care se simt prea păcătoși ca să-L mai caute.

Cercetătorul care a prezis că, în 30 de ani, nimeni nu va mai contesta evoluţionismul

Paleo-antropologul Richard Leakey prezice că, în maxim trei decenii, nimeni nu se va mai îndoi cu privire la acurateţea raportului evoluţionist asupra genezei umane.

Traducerile Bibliei

Cititorul obișnuit al Bibliei folosește o traducere. De unde știm că o traducere este bună? Din punct de vedere tehnic, este impropriu ca o traducere...

Creştinele americane, convinse că „Dumnezeu poate totul”

Cea mai mare organizaţie americană pentru femeile creştine (Women of Faith) a făcut un parteneriat cu Roma Downey şi Mark Burnett (regizorii mini-seriei „Biblia") pentru a prezenta celebra producţie în cadrul unor evenimente din turneul naţional „Crede că Dumnezeu poate totul".

Sigiliul profetului Isaia, descoperit în Ierusalim

Un sigiliu de lut datând din secolul al VIII-lea Î. Hr., despre care se crede că ar purta numele profetului biblic Isaia, a fost descoperit în urma unei excavări în zona Ofel (Ierusalim). Anunţul a fost făcut de arheologul Eilat Mazar, în publicaţia Biblical Archaelogy Review.

Forbes: Tim Tebow, cel mai influent atlet din 2013

Tim Tebow nu a câștigat la Super Bowl și recent i s-a desfăcut contractul cu cei de la New York Jets. Cu toate astea, Forbes l-a pus în topul celor mai influneţi atleţi americani din 2013.

Invazia conspiraţiilor

Eliberarea de sub tirania conspiraţiilor se realizează printr-o informare adecvată şi echilibrată. Însuşi Iisus spunea că adevărul ne va face liberi. Documentarul Mormântul învierii (The...

Apropierea și întârzierea escatonului

Acest articol abordează cele două aspecte, adesea conflictuale, ale parusiei: apropierea și întârzierea acesteia.

Umilit de colegi și profesori fiindcă nu crede în Dumnezeu

A fost umilit și izolat pentru faptul că nu crede în Dumnezeu. Este greu de conceput că acest fapt se mai poate întâmpla în lumea civilizată, dar este una dintre situaţiile petrecute într-o școală americană.

22 de milioane de avorturi în România

Între anii 1958 și 2008, numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc în România a depășit populaţia actuală a ţării.

Maica Tereza | O măicuţă măruntă cu idealuri înalte

Maica Tereza a refuzat comoditatea și liniștea atât de dorite și căutate azi pentru că a văzut nevoile oamenilor simpli și, fără să vrea, a stârnit o revoluţie a dragostei.

CEO-ul centrului adventist Loma Linda în „Top 100 femei din sistemul de sănătate”

Directoarea Centrului Medical al Universităţii Loma Linda a fost nominalizată în topul femeilor care activează cu cea mai mare eficienţă în domeniul leadershipului medical de către jurnalul Becker's Hospital Review.

Un studiu cu surprize: ateii, cei mai altruiști?

De regulă, se consideră că în familiile religioase copiii sunt mai altruiști. Așa cred și părinţii, dar și societatea, în genere. Însă această idee este posibil să nu fie tocmai conformă cu realitatea. De aici derivă provocările și controversa unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Chicago.

Ce a spus Iisus despre El Însuși

Foarte mult timp s-a consumat cu dezbaterea tainelor pe care le presupune întruparea. Aproape toată lumea crede că Iisus a fost și este Dumnezeu. Dar cum rămâne cu natura Lui umană? În ce măsură a fost și om? Era El la fel ca noi sau nu? Răspunsul nostru pare să depindă de modul în care...

Amprenta umană așezată pe dogma creștină

„Creștinismul nu a ieșit pe deplin din gura lui Iisus. Acesta a fost votat. De oameni. Nu este Dumnezeu cel care le-a spus creștinilor ce să creadă, ci oameni furioși și, uneori, violenţi." Acesta este mesajul unui articol provocator pentru creștinii care mizează pe faptul că Dumnezeu este cel care a direcţionat evoluţia crezului religios....

„În amintirea Mea” | Un Dumnezeu care nu ne uită

„Nu este oare atât de trist că ne putem aminti de orice altceva în afară de Hristos și că nu uităm nimic atât de ușor cum Îl uităm pe Acela de care ar trebui să ne amintim?” (Charles Spurgeon)

Istoria lui Iisus e incompletă fără Vechiul Testament

Teologul R. Albert Mohler Jr. i-a atenţionat pe pastorii creştini care consideră că Vechiul Testament este o carte inutilă că îi lipsesc pe membrii bisericilor de o înţelegere completă a vieţii şi activităţii lui Iisus Christos.