De ce ateii moderni sunt bărbaţi educaţi, bogaţi, albi și vârstnici și cum fac prozelitism?
Ateii moderni sunt în general bărbaţi educaţi, bogaţi, albi și vârstnici, susţine un studiu recent realizat pe ateii americani, intiulat „Nu există nici un Dumnezeu: Ateii din America" şi realizat de sociologii David Williamson și George Yancey, de la Universitatea din Texasul de Nord.
Curte daneză decide în favoarea unui profesor concediat din cauza Sabatului
Comisia daneză pentru Tratament Echitabil i-a dat câștig de cauză unui profesor de liceu de confesiune adventistă care fusese concediat pentru că refuzase să participe la un eveniment de promovare a școlii organizat într-o sâmbătă.
Lupta pentru dovezi: Chiar a fost Iisus un personaj real?
Astăzi, nu puţini sunt cei care au convingerea că Iisus este produsul minţii umane mai degrabă decât o figură istorică reală. Se ajunge la astfel de concluzii fiindcă se ignoră dovezile scrise care vin în sprijinul existenţei fizice a lui Iisus. Cel puţin aceasta este opinia argumentată a unui profesor britanic, și nu numai a...
Betleemul se îndreaptă spre…muzeificare
De Crăciun valuri de turişti sunt aşteptate să ajungă la Betleem, locul din care din ce în ce mai mulţi creştini rezidenţi caută să plece.
În umbra dramei „Spotlight”: cum a fost posibil abuzul?
Oscarul pentru cel mai bun film a distins anul acesta drama „Spotlight”, readucând în atenţia lumii povestea reală a echipei de jurnaliști de investigaţie din cadrul Boston Globe care, în anul 2002, a făcut publică complicitatea sistemică a Bisericii Catolice din SUA în tăinuirea abuzurilor comise de preoţi. Deși decenii întregi s-au scurs de la...
Crăciun esenţial
Crăciun magic, seară magică, atingere magică, iubire magică - oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta" - e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.
Au apărut ochelarii pentru pioşi
Evreii ultra-ortodocşi din Ierusalim vor putea achiziţiona, în schimbul sumei de 32 de dolari, o pereche de ochelari care estompează imaginea femeilor de la o distanţă mai mare de 3 metri.
Întrebarea care zdruncină chiar și credinţa clericilor
„Unde este Dumnezeu?” este întrebarea dramelor inexplicabile. Atunci când această întrebare macină și gândurile unui înalt cleric, tendinţa firească ar fi să spunem că ceva nu se leagă.
Dispută religioasă între BOR şi Adevărul, cu privire la Biblia distribuită împreună cu ziarul
După cum anunţase săptămâna trecută, cotidianul Adevărul a început marţi vânzarea ziarului împreună cu o ediţie revizuită a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, apărută anul acesta la editura Orizonturi din Bucureşti.
COVID-19: Cum ar fi dacă am primi veștile rele în vid?
Cum ar fi fost dacă nu ar fi existat nicio veste bună care să ne dea încrederea că putem trece prin necazurile cu care ne întâlnim? Nicio veste bună care să ne asigure că suntem preţuiţi, iubiţi, că suntem sprijiniţi, că nu suntem singuri?
Tot mai mulţi oameni din tot mai multe confesiuni nu mai participă la școala duminicală
Școala duminicală este o instituţie bisericească atașată puternic de istoria bisericii creștine americane. Însă studii recente arată că tot mai puţini oameni contribuie la continuarea acestei tradiţii educative.
Mai vindecă Dumnezeu astăzi?
Mulţi creştini cred că Dumnezeu nu mai face minuni astăzi şi prin urmare, nici vindecări. Însă medicii creştini susţin contrariul. Ba mai mult, spun că situaţiile de care s-au lovit de-a lungul carierei lor le confirmă asta.
Manuscrisele de la Marea Moartă accesibile pe internet
Sulurile de la Marea Moartă vor fi disponibile pe internet. Google şi Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (AIA) au anunţat că vor pune la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului larg prima bază de date conţinând sulurile cu o vechime de peste 2.000 de ani. „Cu un singur click de mouse, [publicul] va putea să acceseze istoria...
Musulmanii din Malaysia, somaţi să nu bea bere
Ministrul malysian de Relaţii Islamice Jamil Khir Baharom și înalt responsabilul clerical Harussani Zakaria au avertizat credincioși musulmani din Malaysia că berea aromată vândută sub denumirea de „bere fără alcool", are totuși conţinut alcoolic. Din cauza celor 0,5 procente de alcool, oficialii au recomandat musulmanilor să nu consume astfel de ...
Ce facem când religiile se răzgândesc?
Cândva, sacrificiile animale constituiau o parte importantă a vieţii hinduse, preoţii catolici se căsătoreau, iar reprezentările grafice ale profetului Mahomed făceau parte din arta islamică. În curând, numeroase biserici vor accepta căsătoriile gay. Cum reușesc religiile să opereze astfel de schimbări majore și ce pot face credincioșii când religiile lor se răzgândesc?
Biserica Ortodoxă nu recunoaște exorcismul
Cu toate că Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște exorcismul și condamnă practicarea slujbelor de exorcizare, realitatea din unele sate românești pare să nu ţină cont de recomandările Patriarhiei.
Reportaj BBC despre bisericile din România trezește nemulţumirea BOR
În fiecare lună, aproximativ 10 noi lăcașuri de cult sunt ridicate în România, spre nemulţumirea românilor care ar dori ca mai puţine cheltuieli să fie implicate în construirea de edificii cu rol religios. Un reportaj BBC intitulat „Pasiunea costisitoare a României pentru construirea de biserici" a discutat, pe 3 august, chiar...
Creștini în șoc, după explozia unei biserici în Tanzania
„Ne-a luat luni de zile să pregătim evenimentul. Am invitat între 3.000 și 4.000 de oameni pentru lansare. Acum suntem pierduţi, nu știm ce să facem," a declarat cel care trebuia să fie parohul Bisericii Catolice.
Intercer, unul dintre primele site-uri creştine din România, împlineşte 16 ani
În anii '90, celor care îşi permiteau „să facă impulsuri pe telefon", internetul le punea înainte uriaşul volum informaţional al World Wide Web-ului. În vara lui 1997, Lucian Mihăilescu, inspirat de un articol semnat de Octavian Lupu, a decis să testeze felul în care internetul ar putea disemina valorile creştine, lansând unul dintre primele website-uri...
Cleric musulman „îi înscenează o blasfemie” unei fete creștine
Poliţia din Pakistan a descoperit că un cleric musulman a inventat dovezi pentru a acuza o fată de religie creştină într-un caz de blasfemie, care a provocat tensiuni în ţară şi a atras interes internaţional.
Lecţii învăţate din tăcerea lui Dumnezeu
„Aveam 18 ani când am încetat să mă mai rog pentru fraţii mei." Așa își începe Renee James tulburătoarea mărturisire despre modul în care experienţele dureroase au adus-o mai aproape de Dumnezeu.


















