Momentele mele astrale

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Sunt convins că oamenii evocaţi în legătură cu momentele mele astrale – și am ţinut să-i nominalizez pe toţi – au contribuit, fiecare în felul lui, la reîntâlnirea mea cu Divinitatea.

Sexul nu trebuie limitat de vreo inhibiţie religioasă. Adevărat sau fals?

Într-o societate marcată de dezintegrarea perspectivei creştine cu privire la sexualitate, ce mai poate să ne înveţe Scriptura?

O dragoste mai presus de raţiune | Recenzie de carte

În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.

„Iubește-te pe tine însuţi.” Cât de biblic este conceptul self-care?

Foarte vehiculat în ultima perioadă, termenul self-care se referă, în principiu, la concentrarea pe nevoile și obiectivele care ne aduc bunăstarea. „Iubește-te pe tine însuţi” este motto-ul acestei „forme supreme a îngrijirii de sine”, pe care unii creștini o consideră o trambulină spre iubirea și grija faţă de cei din jur. Cât de biblice sunt...

Expresii dificile în Apocalipsa: „Mielul care vorbește ca un balaur”

De la începuturile lor ca mișcare, adventiștii de ziua a șaptea, care numără astăzi peste 21 de milioane de membri la nivel mondial, au manifestat interes faţă de problemele libertăţii religioase. Acest interes provine din importanţa subiectului, în general, și din alte două motive, în special.

Bătuţi și pedepsiţi. Toleranţa religioasă, prin istoria quakerilor

În Anglia secolului al XVII-lea, mulţi copii cu părinţi anglicani nonconformiști au experimentat teroarea persecuţiei. În aceste povești, rar relatate, de suferinţă loială, putem descoperi rădăcinile firave ale acceptării sociale tot mai mari a unei idei noi: toleranţa religioasă.

Crislamul – sincretismul dintre credinţă și știrile false

Un număr important de creștini din diverse confesiuni, tradiţionale și protestante, urmăresc cu îngrijorare materialele online care anunţă înfiinţarea unei noi religii unice mondiale – crislamul. Iar veștile sunt că acesta este doar un prim pas, căruia îi vor urma o monedă unică globală și un guvern mondial de la care nu se poate aștepta...

Ce spune Apocalipsa despre o nouă ordine mondială și despre sfârșitul lumii

Scenariul din Apocalipsa (capitolele 13 și 17) se referă la o ordine mondială, dar aceasta cu greu ar putea fi numită „nouă”. Este mai degrabă o revenire la o veche ordine istorică, dar de data aceasta, cu un succes mondial nemaiîntâlnit. 

„Neașteptata întorsătură a vieţii” | Atunci când Dumnezeu zăbovește

„Neașteptata întorsătură a vieţii” este o confesiune care merită citită oricând, dar mai ales atunci când cititorul ajunge el însuși pe un drum de pe care au dispărut toate indicatoarele.

Cum se clădește (și cum se diluează) o viziune biblică asupra lumii

Doar 6% dintre americani au o „viziune biblică asupra lumii”, procentul rotunjindu-se la 21% în cazul celor care frecventează în mod regulat bisericile evanghelice. Datele oferite de un sondaj Barna arată că tot mai puţini creștini se îndreaptă spre Scriptură pentru a răspunde întrebărilor cu care se confruntă.

„Răspunsul este rugăciunea” | Vești bune pentru închinătorul sincer

Cartea lui Moris Venden, Răspunsul este rugăciunea, se constituie într-o pledoarie puternică pentru forţa și importanţa rugăciunii, adresându-se cititorilor care cred sau speră că pot găsi în rugăciune ceva mai mult decât au reușit să o facă până atunci.

Rabinul care (nu a fost niciodată rabin) nu va fi niciodată uitat

În condiţiile în care nimeni nu putea deveni cărturar fără pregătire formală, este cu adevărat remarcabil că, deși lipsit de educaţie formală, Iisus a fost totuși recunoscut ca „Rabbi“.

Deslușind „Zvonurile altei lumi”

Cartea Zvonurile altei lumi a fost scrisă, potrivit autorului ei, pentru cei care sunt blocaţi în „zonele de frontieră ale credinţei”: fie neagă existenţa supranaturalului, deși uneori tânjesc după ceva mai mult decât le oferă viaţa lor încorsetată în rutină, fie simt că nu știu cum să trăiască simultan în cele două lumi, vizibilă și...

Contextul narativ iudaic al cuvintelor lui Iisus

Maniera de a comunica a lui Iisus nu putea fi străină de contextul iudaic al vremii. Într-o cultură eminamente orală, naraţiunile ocupau un loc important.

Cum decodam un mesaj criptic al lui Iisus

Interpretarea biblică este neîndoielnic una dintre cele mai mari provocări ale cititorului Bibliei. Care sunt principiile hermeneutice esenţiale de care avem nevoie?

Cum a folosit Iisus Scripturile ebraice

Când citim Evangheliile, putem deveni contrariaţi de modul în care Iisus Hristos interpretează Scripturile ebraice.

Credinţa vede miracolul

În tulburarea lor, martirii nu-L abandonează pe Dumnezeu. Deși nu Îl înţeleg întru totul, Îl cunosc suficient încât să aibă încredere în El.

Inima mare a unui geniu

Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.

Incertitudinile omului religios

A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei.

Cum am ajuns să cred

În copilărie am fost păgân. Nu a fost o alegere, ci o consecinţă a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi am ajuns să cred.

Merg prin credinţă

Nu știu vreun timp în care să mă fi îndoit că, dincolo de limitele lumii vizibile, atât de acaparatoare, există o altă realitate, la care are acces doar cel care silabisește alfabetul credinţei.