Evoluţie și creaţie. Mai aproape de miezul controversei
L-am cunoscut pe Ariel Roth ca autor, dar l-am cunoscut și ca om. Nu am descoperit patimă, nici nervozitate, nu am descoperit nici îndoială sau discurs ideologic la octogenarul Ariel Roth, care caută încă detalii despre fiecare nou subiect ce apare pe agenda dezbaterii dintre evoluţie și creaţie, cu aceeași dorinţă de a fi cinstit...
30 de teologi combat analfabetismul biblic
Un grup de 30 de profesori de teologie au iniţiat un proiect prin care să combată analfabetismul biblic. Ei au lansat un blog unde oferă lecţii gratuite de teologie.
„Sabatul Pământului": mijlocul prin care ecologiştii devin spirituali
Distrugerile masive ce au urmat urganului Sandy au făcut multe comunităţi religioase să se gândească la realităţile schimbărilor climatice, dar puţini au acordat importanţă dimensiunii spirituale a evenimentului. Însă un grup multireligios a re-instituit „Sabatul Pământului", un eveniment iniţiat de ONU în 1990.
Misterul zilei a șaptea (I) – Pământul este martor
Grace Community, o bisericuţă evanghelică americană, publică pe site-ul ei o mulţime de cărţi electronice, între care unele religioase, apologetice, cum ar fi Open...
Portret de Paște (I): Iisus Mântuitorul
Mântuirea nu este un concept descoperit odată cu creștinismul. În sens larg, mântuirea înseamnă salvare de orice pericol, sau din orice situaţie adversă.[1]
Camera Reprezentanţilor a SUA apreciază Biblia KJ
Camera Reprezentanţilor a SUA va da o rezoluţie de recunoaştere a impactului pe care l-a avut Biblia King James asupra societăţii americane, cu prilejul celor 400 de ani pe care îi aniversează traducerea King James.
Păcatul și planta sinucigașă | Iubirea care ne protejează de atingerile vătămătoare
Eram în drum spre un vârf cu vedere spre orașul Airlie Beach, din nordul statului Queensland. Credeam că e vorba de un traseu de 800 de metri, dar fiecare turist pe care îl întrebam cât mai avem până la destinaţie ne răspundea invariabil: „Încă 10 minute”. Așa că am avut nevoie de optimism și determinare...
Locurile unde Biblia se bucură de cea mai mare acceptare
Deşi nu se cunosc exact motivele pentru care unele oraşe acceptă mai mult Biblia, s-a constatat că există o legătură invers proporţională între aceasta şi densitatea populaţiei.
Cine sunt eu?
Criza vârstei de mijloc m-a lovit foarte devreme – abia împlinisem 26 de ani, când m-am trezit absorbit de un vârtej de întrebări: Cine sunt? Care este scopul pentru care trăiesc? Ce am realizat până acum? Mă complac oare în mediocritate? Am devenit o persoană bună sau una egoistă? Aceste întrebări au găsit un mijloc...
Cartea Apocalipsa: Recomandări pentru predici asumate și pline de sens
Să predici din Apocalipsa înseamnă mai mult decât titluri de senzaţie sau povești despre balauri și fiare. Înseamnă să vorbești despre Iisus Hristos și despre binecuvântarea promisă de El,
Ultramaratonul: corpul, mintea și inima
Aș fi putut vorbi cu dr. Oliver Glanz despre foarte multe lucruri: familia sa cosmopolită, criza și decizia credinţei, metode de avangardă în studiile religioase și câte altele. Doar este profesor de teologie la Universitatea Andrews, din Michigan, Statele Unite. Dar am ales să discut despre drumuri de munte și curse extrem de lungi. Cu...
Microscopul teologiei vs. Decalogul ştiinţei
Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.
Este toleranţa un păcat sau o virtute?
Mărturisesc sincer că nu am luat în serios subiectul până când nu i-am auzit într-o seară vorbind pe această temă pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, și pe scriitorul Sorin Lavric.
Cea mai nouă ţară a lumii a epuizat stocul de Biblii al Societăţii Biblice
Sudanul de Sud, cea mai nouă ţară a lumii, a înregistrat un record în ceea ce priveşte distribuţia de Biblii: în doar şase luni, Societatea Biblică a anunţat epuizarea stocului de Biblii pe care le pregătiseră pentru credincioşii sudanezi.
Cele mai recente avertismente de Apocalipsă vin de la … Banca Mondială
Un raport realizat de Banca Mondială, intitulat „Turn down the heat" (Reduceţi căldura) şi publicat zilele acestea avertizează că Pământul se află pe o traiectorie distructivă şi că Pământul se va confrunta cu un val de dezastre fără precedent, dacă guvernele lumii nu iau măsuri urgente în privinţa încălzirii globale.
Dragostea și frigul cosmic
„Ni se tot spune că religia, indiferent de imperfecţiunile ei, măcar insuflă moralitate. Există dovezi concludente, de oriunde, că se întâmplă contrariul, de fapt, credinţa determinându-i pe oameni să fie mai răi, mai egoiști și, poate mai presus de toate, mai proști.” (Cristopher Hitchens)
Biblia și masca de gaze într-un hotel din Coreea
Dacă în România s-a lansat recent „trusa de înmormântare", într-un hotel central din capitala Coreei de Sud turiștii au la dispoziţie în noptieră două elemente de prim ajutor: Biblia și o mască de gaze (fum).
Textele biblice care pot distruge viitorul copiilor
Bătaia disciplinează. Auzim destul de des această axiomă. Uneori o vedem etalată pe stradă sau o aplicăm chiar noi, acasă. Disciplina este de multe ori asociată cu o corecţie severă, iar mulţi dintre cei care o aplică găsesc justificare chiar în Biblie pentru intensitatea aleasă.
Biblia audio a fost tradusă în total în 733 de limbi
O organizaţie din Mexic, Faith comes by Hearing, a reuşit să traducă Biblia audio în alte opt limbi, astfel încât totalul a ajuns la 733. În prezent, Biblia audio este disponibilă gratuit pentru aproape trei sferturi din populaţia globului.
Inspiraţia divină | Suflarea lui Dumnezeu peste profeţi
Când auzim cuvântul „inspiraţie”, ne gândim de obicei la cea artistică, însă ce se înţelege prin „inspiraţie divină”? Cum se petrece aceasta?
Biblia primește un „facelift” pentru mileniali
Când Brian Chung lucra ca și capelan la Universitatea din California de Sud a observat ceea ce arată și sondajele din ultimii ani – tinerii nu sunt interesaţi de Biblie, care poate să pară inaccesibilă și intimidantă pentru un neiniţiat. Atunci, Bryan s-a gândit la un plan.






















