Iisus cel înviat

A fost moartea lui Iisus sfârșitul unei vieţi extraordinare sau doar începutul unei vieţi fără de sfârșit pentru cei care cred în El? Cât timp...

De ce contează moartea lui Iisus

Ideile creștinismului devin tot mai puţin plauzibile, susţine autorul Richard Tarnas într-una din cărţile sale, care oferă o privire de ansamblu asupra gândirii occidentale. Pentru Tarnas, existenţa lui Iisus din Nazaret, „petrecută cu două milenii mai devreme într-o naţiune primitivă și obscură”, nu mai poate fi luată în serios. Vorbind despre moartea lui Iisus, Tarnas...

L-am ales pe Dumnezeu

Singurul vis pe care l-am avut vreodată, acela de a merge la facultate într-o altă ţară, a fost înlocuit de unul mult mai tangibil: vreau să pășesc pe porţile cerului.

1.000 de ani mai târziu

Creștinismul este, în mod esenţial, construit pe convingerea că viaţa și misiunea lui Iisus Hristos pe pământ au fost o continuare și o împlinire a revelaţiei lui Dumnezeu din perioada anterioară, numită Vechiul Testament.

Summa Theologica | Dansul teologiei cu logica

„Summa Theologica” este o sistematizare a întregii teologii creştine şi constă în aproape trei mii de articole organizate în trei părţi majore.

Ghetsemani, suspinul divin

Îndată ce turiştii se îndepărtează de ţărmul durerilor tăcute ale Ghetsemanilor, viaţa lor reintră în făgaşul de mai înainte, iar grădina în care Fiul lui Dumnezeu a suspinat în durere de nedescris, neînţeles şi nesprijinit nici de ucenicii mai apropiaţi se cufundă din nou în uitare.

Ultimele zile ale lui Iisus în profeţiile biblice

Istoria primei veniri a lui Iisus pe pământ este impresionantă nu doar pentru că a fost anunţată cu mii de ani înainte, ci şi datorită împlinirii exacte a detaliilor profetizate cu privire la patimile şi moartea Lui.

Curajul de a înfrunta leul împreună cu Dumnezeu

Samson a fost un copil primit printr-o minune (Judecători 13:2-25). Un dar al lui Dumnezeu pentru Manoah și soţia sa infertilă, el a fost înzestrat de Dumnezeu cu o putere neobișnuită. Dumnezeu l-a folosit pe Samson pentru a-i învinge pe filisteni, dușmanii declaraţi ai lui Israel, și pentru a realiza planurile divine pentru poporul Israel....

Strigătul contrastelor

Cu excepţia hrănirii miraculoase a celor 5.000 de bărbaţi, intrarea triumfală în Ierusalim este singurul eveniment pe care îl relatează toţi cei patru evanghelişti. În timp ce Ioan priveşte evenimentul în lumina impactului său asupra ucenicilor, Matei subliniază răspunsul mulţimii, identificând pe Iisus cu Mesia...

Cum (și de ce) să îţi încurajezi pastorul

După 25 de ani de slujire, în care nu s-a gândit nici măcar o dată să renunţe, pastorul Tim Kuperus mărturisește că ultimii trei ani au fost îndeajuns de dificili pentru el încât să se gândească la posibilitatea de a alege un alt drum.

Sabatul în care se desfătează inima noastră

Sabatul este un termen nefamiliar pentru mulţi dintre noi. Dar știai că respectarea lui îţi poate schimba viaţa?

În sfârșit, împreună!

În timp ce scriu acest articol, casa este plină de copii. Fiica mea și-a invitat verișorii la o petrecere în pijamale. Se aud glasuri vesele și casa este plină de un zumzet de bucurie, în timp ce copiii se joacă împreună. Se tachinează, râd și își cer scuze prompt atunci când lezează sentimentele cuiva. Mânâncă...

Lumea văzută de pe cruce

Rostite în timp ce era ţintuit pe cruce, cele şapte ziceri ale lui Iisus au fost pline de semnificaţie pentru unii dintre martorii răstignirii. Alţii le-au minimalizat sau le-au negat importanţa. Cuvintele Sale selectează şi astăzi audienţa. Cuvintele lui Iisus din cele câteva ore constituie o cheie semnificativă pentru înţelegerea mesajului Său.

O voce în întuneric

Am o prietenă micuţă, de numai nouă ani, care mi-a povestit recent o întâmplare neobișnuită. Era în vacanţă cu familia ei și campaseră în pădure. Se înnoptase și toată familia era în jurul focului, dar ea avea nevoie să meargă la toaletă. S-a ridicat și a mers în direcţia toaletei amenajate de tatăl ei. Și,...

Veștile bune despre moarte pe care le aduce Biblia

La sfârșitul anilor ’70, părinţii mei erau logodiţi, iar tatăl meu studia Biblia cu pastorul mamei mele, Graeme Christian. Într-una din zile, au cercetat un subiect important, învăluit pentru mulţi în mister: ce se întâmplă cu omul după moarte?

Biblia, cartea care aduce speranţă

De la tipărirea Bibliei lui Gutenberg, Biblia rămâne cea mai răspândită carte din istorie. Se estimează că există între cinci și șapte miliarde de Biblii în lume, dintre care aproximativ 2, 5 miliarde au fost tipărite între 1815 și 1975. De atunci, Biblia continuă să apară pe listele cu bestselleruri, cu 80 de milioane de...

Liberi să fim responsabili

Mai multe experimente simple au arătat că anumite procese neuronale necesare realizării unei acţiuni se intensifică cu fracţiuni de secundă sau chiar secunde întregi înainte ca gândirea conștientă să fie informată cu privire la realizarea acelei acţiuni.

De ce să citești Biblia

Pentru unii, exerciţiu demodat, fanatism sau bizarerie. Pentru alţii, talisman de atras bunăvoinţa divină. Este ceva care ar putea face Biblia mai mult decât un hăţiș intimidant de genealogii, de simboluri și de instrucţiuni?

Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică

Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.

Vestea bună a marginalizării religiei

O decizie administrativă a unei universităţi catolice din Statele Unite este un studiu de caz foarte relevant pentru a înţelege unul dintre cele mai actuale motive pentru care bisericile creștine eșuează în serviciul pe care îl aduc credincioșilor nepracticanţi din jurul lor.

Înzestraţi de Dumnezeu

Zărești, la o oarecare distanţă de tine, ceva ce pare să fie o fotografie uriașă. Te apropii și vezi că desenul e format din multe piese, aidoma unui puzzle. Dar modelul este unul neobișnuit, nu o imagine pe care să o poţi recunoaște ușor, cum ar fi Alpii elveţieni sau un buchet de lalele. Pe măsură...