Fascinaţia libertăţii eterne într-un regim comunist

Cea mai mare surpriză a anului 1989 a fost rapiditatea cu care regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit. Colapsul acestora a survenit tot atât...

Cel care S-a dezbrăcat de Sine

Unele secvenţe de viaţă se estompează repede, ca niște portrete efemere în arhiva memoriei. Altele, deși nu le-am văzut vreodată cu ochii, devin prezenţe neliniștitoare, care ne obligă să redefinim modul în care gândim viaţa, timpul și propria umbră.

Drumul meu spre Betleem

Se spune că „toate drumurile duc la Roma”. Această expresie celebră s-a născut în Antichitate, de la vasta reţea de drumuri construită de romani pentru a facilita comunicarea și deplasarea în întregul imperiu.

Chirurgul

Iisus cunoștea gândurile oamenilor și de aceea mânia Sa împotriva lor era întotdeauna chirurgicală – adică nu doar precisă, ci și terapeutică.

Dilema alimentelor cu colesterol

Dwight D. Eisenhower, fost președinte al SUA, a avut un infarct miocardic la vârsta de 64 de ani. Ulterior, deși avea un nivel de colesterol în parametri normali, a adoptat o dietă cu conţinut scăzut de grăsimi. Totuși, în ciuda dietei, a luat în greutate, iar nivelul de colesterol i-a crescut, ceea ce a ridicat...

Omagiu pentru viaţă, când viaţa nu i-a lăsat aproape nimic

Pierderea sănătăţii și incapacitatea de a o recăpăta sunt experienţe profund transformatoare. Corpul devine brusc mai mult decât o anexă a minţii, așa cum este tratat când toate merg bine, iar mintea devine prizoniera lui.

„Spune doar o vorbă!”

Puterea cuvintelor este deopotrivă o taină și o banalitate. Prin forţa lor, cuvintele pot fi cea mai letală armă inventată vreodată sau cel mai eficient medicament.

Neînsemnaţii

În noaptea în care cerul s-a coborât printre oameni, primii care L-au văzut pe Dumnezeu n-au fost nici marii-preoţi, nici învăţaţii vremii, ci niște păstori neînsemnaţi.

Forţă hrănită cu plante

Sportivii antici greci consumau mari cantităţi de carne, considerând că performanţele lor se datorau proteinelor de origine animală. Necesitatea crescută a proteinelor animale a...

Poveștile care ne redau viitorul

Dintre cuvintele lui Iisus, m-au fascinat mai întâi contraîntrebările Sale, suprinzătoare și enigmatice, care generau adevărate caramboluri printre ispititorii săi. În faţa întrebărilor care trebuiau să-L lase fără răspuns, El avea întotdeauna o viziune mai cuprinzătoare, din perspectiva căreia capcanele se reduceau la obstacole ridicole, absurde.

Toate dovezile (materiale) în sprijinul contrariului

Nu există niciun argument ultim, raţional, care să poată dovedi, de unul singur, existenţa vreunui lucru din domeniul spiritual.

Iisus, exemplul suprem de empatie

În general, suntem înconjuraţi de oameni apropiaţi, fie de familie, fie de prieteni sau de colegi. Ne clădim un microcosmos în care punctul central suntem noi, alături de toate relaţiile pe care alegem să le întreţinem. Dar în ziua aceea mi-a fost reamintit faptul că fiecare are microcosmosul lui.

După 110 ani

Toată lumea spune că dacă vrei să înţelegi prezentul și să iei decizii corecte pentru viitor, atunci trebuie să studiezi trecutul. Cu ocazia împlinirii a 110 de la publicarea în România a primei ediţii Semnele timpului, am decis să ne studiem din nou atent trecutul, iar la final trebuie să spun că a meritat efortul.

­­­Înţelegerea bazelor nutriţionale

Importanţa alimentaţiei adecvate este deseori subestimată. Nutrienţii din alimente furnizează energie, contribuie la construcţia și repararea ţesuturilor și reglează procesele fiziologice. În funcţie de vârstă și de starea fizică, nevoile nutritive variază.

Simeon și Ana: de la așteptare la împlinire

Există așteptări care se dizolvă în rutină sau se preschimbă în disperare și așteptări care însufleţesc viaţa. Prima categorie se măsoară în fapte și dorinţe; a doua, în fidelitate și credinţe.

Predicţiile unei civilizaţii dispărute

Subiect de film, de carte şi dezbateri publice, anul 2012 este îmbrăcat, înainte de a se înscrie în firul istoriei, în hainele dezastrului şi ale morţii. Conform calendarului maya, sfârşitul anului 2012 va însemna şi sfârşitul acestei lumi. Biblia oferă însă o perspectivă diferită despre evenimentele sfârşitului. ...

Liber să-L urmez pe Iisus

Repetiţia de cor începuse de doar cinci minute, dar deja eram nerăbdător. Folosindu-mă de un pretext, am ieșit tiptil, cu gândul la locul unde, cu un săptămână înainte, ascunsesem o bucată strâmbă de fier beton. Era exact ce-mi trebuia pentru a forţa broasca ușii fără clanţă, lăsată intenţionat așa pentru ca nimeni să nu poată...

Puterea prezenţei

Schimbarea socială nu se implementează deci prin intermediul politicului, pentru că politicul nu are acces la rădăcinile culturii unei societăţi.

Iisus, Cel care ne cheamă pe nume

Ceea ce îmi place cel mai mult la Iisus este maniera personală, profund individualizată, în care Se raportează la cei din jur. Felul în care manifestă disponibilitate, interes autentic și respect în fiecare interacţiune.

Iubirea care ne caută în ciuda imperfecţiunii noastre

Una dintre operele de artă și stil ale Bibliei este Evanghelia după Ioan. În ultima vreme am perceput această capodoperă ca fiind evanghelia întâlnirilor personale, decisive, dintre Domnul Iisus și diferiţi oameni.

Topul evenimentelor geopolitice în 2018

3. Anul acesta, Brexitul devine realitate