Revista

„Dovada faptului că în univers există civilizaţii inteligente este că nu ne-au contactat pe noi”, îmi spunea cineva. O reflecţie ce pare rezonabilă, chiar dacă e mai degrabă ironică, când te gândești la agitaţia din jur.

În 1932, cu doar un an înainte de ridicarea la putere a lui Adolf Hitler, Albert Einstein îl întreba într-o scrisoare pe Sigmund Freud, cel mai cunoscut psiholog al vremii: „Există vreo cale prin care să scăpăm lumea de ameninţarea războiului?”

În dreptul meu, l-am salutat respectuos cu „sărut-mâna, părinte!”, la care sfinţia sa mi-a întins icoana ca s-o sărut. I-am cerut scuze, explicându-i că nu sunt ortodox. „Da’ ce ești?” „Sunt protestant!”. „Aha! Bine, numai ateu să nu fii!”.

Nimeni nu a văzut vreodată un gând. Nici chiar neurochirurgii. Cu toate acestea, despre cum gândim știm mai multe decât vedem și mai puţine decât ne-am dori, sau ne-ar prinde bine.

În 2004 am trăit în direct unul din cele mai devastatoare tsunamiuri ale secolului nostru. Era dimineaţa devreme, a doua zi de Crăciun.

Marea atracţie a lumii virtuale vine tocmai din posibilitatea evadării pe care i-o oferă vizitatorului, care simte că acolo își poate ascunde identitatea, își poate satisface orice fantezie fără a suporta, adesea, vreo consecinţă. Posibilitatea ascunderii identităţii oferă sentimentul de libertate, dorinţă deloc rea în sine, până la urmă. Dar, este posibilă libertatea de acţiune...

Cititorul obișnuit al Bibliei folosește o traducere. De unde știm că o traducere este bună? Din punct de vedere tehnic, este impropriu ca o traducere...

Într-o lume cinică, formulările corecte, pentru că pot fi ușor bănuite de ipocrizie, dezvoltă și mai mult cinismul, precum anumiţi nutrienţi altminteri sănătoși dezvoltă cancerul.

Niciun istoric serios nu se îndoiește de faptul că Iisus a trăit în primul secol în Palestina și a murit crucificat. Controversele încep când este luată în discuţie învierea.

„Omul care se iubeşte numai pe sine nu poate fi, ce-i drept, acuzat de promiscuitate în materie de sentimente, dar până la urmă el nu va putea scăpa de insuportabila plictiseală generată de invarianţa obiectului de care se simte ataşat.”1 (Betrand Russell)

Deși toate estimările nu sunt decât o picătură în ocean, progresul știinţific în descifrarea mecanismelor moleculare prin care funcţionează celulele și înţelegerea moleculei ADN nu pot fi considerate altfel decât revoluţionare. În seria de articole „Genetică și evoluţie“, pe care o lansăm în această ediţie a revistei, vom analiza impactul acestor descoperiri asupra perspectivelor evoluţionistă...