Tratarea cancerului – prea devreme pentru o schimbare de paradigmă
Cu doar câteva zile în urmă presa al colportat aparent una dintre cele mai importante vești din cercetarea privind tratarea cancerului: au fost descoperite celulele stem ale cancerului. Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie a luat o poziţie de reticenţă faţă de entuziasmul presei care semnala apropierea unei schimbări de paradigmă în tratarea cancerului.
Trei studii independente confirmă existenţa celulelor stem ale cancerului
Descoperirea celulelor stem ale cancerului ar putea genera o schimbare de paradigmă în tratarea cancerelor.
Tulburările psihice minore cresc riscul de deces prematur
Tulburările psihice, chiar și atunci când nu sunt foarte grave, cresc riscul de deces prematur. Cel puţin asta susţin autorii unei cercetări publicate de British Medical Journal.
Veşti bune pentru copiii care suferă un infarct
După un infarct, celulele cardiace au capacitatea de a se reface, de a înlocui ţesuturile afectate, iar inima este refăcută complet în doar câteva luni după atacul de cord.
Povestea singurului om care s-a vindecat de SIDA
Pacientul din Berlin. Aşa era cunoscut unul dintre cei 34 de milioane de bolnavi de SIDA din toată lumea, pentru care păstrarea anonimităţii era un lucru vital.
Viaţa copiilor bolnavi de SIDA încă de la naștere
Oamenii de știinţă au astăzi șansa fără precedent de a înţelege ce presupune viaţa unui om care se infectează cu HIV la naștere. Pe măsură ce tratamentele se îmbunătăţesc, iar pacienţii infectaţi la naștere reușesc să ajuungă la 30, 40, 50 de ani, oamenii de știinţă se apropie de dovedirea sau...
Unul din 10 adulţi va suferi de diabet zaharat
Federaţia Internaţională a Diabetului avertizează că până în 2030, incidenţa diabetului zaharat va creşte în aşa măsură încât o persoană din 10 va primi acest diagnostic peste 18 ani.
O nouă obsesie: anorexia la femeile de 50 de ani
În timp ce generaţia faimoşilor actori de la Hollywood se îndreaptă vertiginos spre 50 de ani, cu bani şi voinţă fiecare face tot ce poate pentru a nu lăsa să se vadă trecerea anilor. Şi mulţi dintre ei chiar reuşesc. Aşa a devenit faimoasă ideea că anii 30 sunt noii 20, anii 40 sunt noii...
Un tratament nou împotriva cancerului distruge celulele toxice şi întăreşte sistemul imunitar
Inovaţie în domeniul tratării cancerului! Cercetători de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii americane Yale au conceput un medicament care nu doar că distruge celulele canceroase din organism, ci şi eliberează o proteină care îmbunătăţeşte sistemul imunitar al corpului.
Consumul de droguri în Grecia a explodat, pe fondul crizei economice
În urmă cu o lună, organizaţia Medici Fără Frontiere acuza autorităţile de la Atena că renunţă la programele de sănătate, pe fondul crizei financiare și, în consecinţă, numărul cazurilor de infectare cu HIV/SIDA crește.
Primele indicii pentru boala care ucide copiii din Cambodgia
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că a fost identificată una dintre afecţiunile care stau la baza bolii neidentificate care ucide copiii infectaţi din Cambodgia în doar 24 de ore.
Studii: Cancerul devine imun la tratament din cauza proteinelor
Două studii apărute ieri în revista Nature arată că celulele canceroase (în special în cancerul de piele, dar nu numai) recrutează proteinele din jurul tumorilor pentru a se apăra de tratamentele cu medicamente.
Legătura dintre mărimea sânilor și cancerul mamar
Un studiu realizat pe 16.000 de femei a descoperit o legătură între mutaţii genetice asociate cu mărimea sânilor și riscul de a dezvolta cancer mamar. Conform rezultatelor, femeile cu sânii mai mari sunt mai predispuse la această boală.
NOU! Primul test privind HIV care se poate face acasă
Americanii vor putea, în curând, să se testeze pentru a vedea dacă sunt infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) în intimitatea propriului cămin. Aceasta deoarece Administraţia naţională pentru Hrană și Medicamente (FDA) a aprobat primul test rapid privind HIV, care se va vinde în farmacii.
Pastila Quad ar putea transforma tratamentul pentru HIV
O nouă pastilă, care combină excipienţii a 4 medicamente pentru HIV şi se administrează o dată pe zi, ar putea constitui un tratament sigur şi eficient, indică un studiu american, informează BBC.
Demenţa ar putea fi provocată de stres
Fundaţia Alzheimer's Society din Marea Britanie urmează să investigheze 140 de persoane care prezintă simptome reduse de dizabilitate cognitivă, sau „pre-demenţă", pentru a putea analiza modalitate în care stresul le afectează boala.
Experimentul care a transformat un strănut într-un risc de pandemie
Un experiment care a reuşit mutaţia repetată, în laborator, a virusului gripei aviare H5N1, pentru a-l face transmisibil doar printr-un strănut a stârnit controverse în comunitatea ştiinţifică în ultimele şase luni.
Video: Discuţiile secrete ale bacteriilor
„Ştiu că voi vă vedeţi ca fiinţe umane, însă eu vă văd ca 99% bacterii." Nu este o jignire, ci constatarea unui expert. Bonnie Bassler, profesor de microbiologie la Universitatea Princeton, s-a dedicat cu pasiune studiului bacteriilor.
Tinerii, la fel de speriaţi de https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/crestini/matematica-un-catalizator-al-credintei.html ca seniorii
Aproape două treimi dintre englezi sunt îngrijoraţi că ar putea dezvolta demenţă, arată un sondaj publicat de YouGov, realizat la comanda Societăţii Alzheimer și a căminului Saga Homecare, din Marea Britanie.
OMS: gazele de eşapament diesel, mai nocive decât fumatul pasiv
Gazele de eşapament ale motoarelor diesel cauzează cancer şi sunt mai nocive ca fumatul pasiv, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Studiu: e nevoie de o metodă agresivă de depistare a „pre-diabetului”
Medicina are nevoie de o metodă agresivă de depistare a „pre-diabetului", susţine un studiu publicat în The Lancet.













