La 51 de ani, C. M. este o umbră din ce a fost. O umbră care a scăpat de un cancer pulmonar, dar pe care doar cancerul oral o mai desparte de ţigările de care a fost nedespărţit 44 de ani. Înghite cu greu, chiar și saliva, și îi este mereu sete.
Nu prea îi mai arde de fumat. Prietenii de la barul unde mergea – pentru tovarăși sau pentru băutură, probabil nici el nu poate spune precis – l-au cam uitat. Și asta este mai trist decât cancerul. Se uită la poze din copilăria lui cu o privire lungă, în care nu poţi citi. Este extenuat de foame? Sau se întreabă și el ce s-a ales de visurile acelui băieţel rotofei care nu și-a propus nicio clipă să devină un adult dependent de tutun și de alcool.
Dacă ar putea vedea sfârșitul de la început, oamenii s-ar opri, cu siguranţă, înainte să facă multe dintre lucrurile spre care se aruncă acum sperând că riscurile lor nu se vor materializa niciodată. Despre materializarea riscurilor asociate dependenţelor de diferite substanţe, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vorbește prin intermediul unor cifre grele: 3,3 milioane de persoane mor, în fiecare an, din cauza consumului de alcool.[1] Alcoolul este cauza a peste 200 de boli și dizabilităţi. Dacă nimeni nu ar mai consuma alcool, 5,1% din povara economică produsă la nivel global de boala și accidentările provocate de alcool ar dispărea. Consumul de alcool produce moarte și dizabilitate. Circa 13,5% din totalul morţilor suferite de tineri de 20-39 de ani au drept cauză alcoolul. Cea mai recentă descoperire cauzală cu privire la alcool a stabilit că abuzul de alcool crește incidenţa bolilor infecţioase, precum tuberculoza, și agravează complicaţiile infectării cu HIV.[2] Iar cel mai recent studiu privind nivelurile de siguranţă până la care poate fi consumat alcoolul a coborât ștacheta la zero. Mai exact, singurul consum „sigur” de alcool este consumul care nu a avut loc.[3]
Despre fumat, OMS informează că „își ucide jumătate dintre adepţi”. Din doi prieteni care fumează la o terasă, unul va muri din cauza unei boli asociate consumului de tutun. În fiecare an, peste 6 milioane de oameni au soarta acestui prieten. Alt milion are soarta tovarășului nefumător, dar care se întâmplă să stea la masă și să se îmbolnăvească din cauza fumatului la mâna a doua.
Se estimează că ar exista 1,1 miliarde de fumători la nivel global și că 80% dintre aceștia se află în ţări cu venituri mici și mijlocii. Fumatul nu doar că se asociază cu sărăcirea, boala și moartea, ci este chiar o cauză a acestora.[4]
Dacă despre consumul de alcool și despre fumat se poate spune că provoacă adicţii de durată, există și substanţe despre care știm că dau dependenţă, dar că aceasta nu durează mult, din simplul motiv că dependenţii lor mor mult mai repede. Ne referim, desigur, la droguri. Se estimează că, la nivel global, nu mai puţin de 275 de milioane de persoane ar fi consumatoare de droguri precum canabis (cel mai frecvent, cu 192 de milioane de consumator), amfetamine, cocaină și opioide. Circa 34 de milioane de oameni au consumat opioide în anul 2016 și nu mai puţin de 27 de milioane au avut, în același an, probleme de sănătate din cauza consumului de opioide. Un adevăr mai puţin cunoscut despre opioide (morfină, heroină, tramadol, oxicodonă și metadonă) este că, din cauza efectului pe care acestea îl au asupra acelei părţi a creierului care reglează respiraţia, dozele mari pot provoca detresă respiratorie (o scădere periculoasă a frecvenţei respiraţiei) și moarte. O categorie aparte a celor afectaţi de consumul de droguri sunt cei 11 milioane de oameni care le consumă sub formă injectabilă. Nu mai puţin de 1,3 milioane dintre ei trăiesc cu HIV, 5,5 milioane, cu hepatita C și 1 milion, cu ambele.[5]
Prevalenţa dependenţelor care au ca obiect alcoolul, tutunul și drogurile a fost studiată intensiv de-a lungul anilor. Nu același lucru se poate spune despre dependenţele care au în centru nu o substanţă, ci diferite obiceiuri. Aceste dependenţe comportamentale recent intrate în clasificatoarele știinţifice de boli mintale sunt încă insuficient sondate și ca nivel de răspândire în cadrul populaţiilor, dar și la nivel de simptome și tratament.
Cercetarea academică privind dependenţa de jocurile de noroc, compulsia privind cumpărăturile, adicţia de exerciţiul fizic, hiperutilizarea telefonului mobil și a internetului, supralicitarea prin muncă sau abuzul de mâncare se află la începutul unui drum care se anunţă lung. Însă oamenii de știinţă au început să constate existenţa unor asemănări între dependenţele de substanţe și dependenţele comportamentale. De altfel, criteriile de diagnosticare a dependenţelor comportamentale au fost recent aliniate cu cele ale tulburărilor provocate de consumul de substanţe adictive. Consensul printre specialiști este că atât dependenţele de substanţe, cât și cele comportamentale au în comun simptomele de sevraj, creșterea toleranţei, continuarea dependenţei în ciuda faptului că raţional consumatorii știu că aceasta le face rău, încercările nereușite de a renunţa la dependenţă și riscul recăderii după întreruperea dependenţei.[6] Dovezile privind asemănările psihologice și neurobiologice între tulburările de adicţie de substanţe și dependenţele comportamentale sunt tot mai numeroase[7], devenind o pistă bună de urmat, nu atât în privinţa tratamentului, cât în privinţa strategiilor de prevenire.
Coordonate ale prevenţiei
Că vine vorba de dependenţa de alcool, de tutun, de droguri sau de diferite dependenţe comportamentale, orice adicţie are la bază o constelaţie de factori. În general, cu cât o persoană prezintă mai mulţi factori de risc, cu atât este mai predispusă să dezvolte o anumită dependenţă. Reversul este și el valabil. Cu cât o persoană beneficiază de pe urma mai multor factori protectori, cu atât riscul dezvoltării dependenţei este mai redus.
Specialiștii plasează pe lista factorilor de risc: comportamentul agresiv în copilărie[8], lipsa supravegherii din partea părinţilor[9], lipsa abilităţilor de relaţionare socială[10], experimentarea anterioară cu obiectul unei dependenţe[11], disponibilitatea obiectului dependenţei[12]și apartenenţa la o comunitate socială cu posibilităţi materiale reduse[13]. Ceea ce acţionează, în schimb, ca un înveliș protector este capacitatea de a exercita autocontrol[14], un sprijin și o supraveghere consistente din partea părinţilor[15], cultivarea unor relaţii sociale pozitive[16], notele bune la școală[17], politicile împotriva diverselor substanţe care provoacă dependenţă[18] și resursele comunitare.[19]
Acţionarea pentru limitarea factorilor de risc și potenţarea factorilor protectori este o soluţie intuitivă[20], însă se ridică întrebarea: în ce fel s-ar putea concretiza această acţiune? Răspunsul diferă în funcţie de entitatea care se află în situaţia de a răspunde.
Cheia strategiilor de prevenire a dependenţelor se află în mijlocul unei echipe formate din părinţi, educatorii din sistemul formal de educaţie, arhitecţii politicilor publice și grupurile de tip comunitar (mass-media, ONG-urile, bisericile). De la aceștia așteptăm în general să conlucreze pentru a crea o atmosferă socială atât de sănătoasă încât să fie incompatibilă cu adicţia, fiindcă fiecare poate contribui semnificativ la prevenirea dependenţelor.
Un model de bună practică vine din Islanda, ţară care a creat și implementat cu un succes exemplar un program dedicat prevenirii consumului (nu doar a abuzului!) de substanţe în rândul adolescenţilor. Modelul islandez s-a fundamentat pe cele mai actualizate cercetări știinţifice în domeniu – fiind ceea ce specialiștii numesc „o abordare comprehensivă, bazată pe dovezi”[21] – și a raliat profesioniști în domeniul politicilor publice, cercetători în știinţe comportamentale, practicieni în asistenţa socială și rezidenţi din Islanda.
Islanda, dovada că se poate
În anii ‘90 și la începutul anilor 2000, consumul de substanţe adictive printre adolescenţii de 15 și 16 ani a crescut în numeroase ţări europene, iar Islanda nu a făcut excepţie. Proporţia elevilor de clasa a X-a care fumau zilnic crescuse de la 15 la 22% doar între 1992 și 1998. Procentul consumatorilor de hașiș crescuse și el în rândul adolescenţilor de la 7 la 17%, în aceeași perioadă. În privinţa consumului de alcool, nicio ţară din Europa nu înregistra un consum mai ridicat în rândul adolescenţilor decât Islanda, care se înscria într-un veritabil trend nordic al alcoolismului. Circa 42% dintre adolescenţii Islandei mărturiseau într-un sondaj citat de Mosaic Science[22] că se îmbătaseră măcar o dată în decursul ultimei luni. În consecinţă, Islanda avea și cea mai mare rată a accidentelor produse de adolescenţi sub influenţa alcoolului: 14% dintre adolescenţi trecuseră cel puţin printr-un astfel de incident.
Fiindcă programele informative din școli păreau că nu dau roade, psihologii au parcurs drumul invers și au privit nu la caracteristicile tinerilor fumători, ci la ale celor care nu fumau.[23]
Părinţii acestora petreceau mai mult timp cu ei, iar adolescenţii erau implicaţi în diverse activităţi extrașcolare și nu ieșeau noaptea târziu în oraș. Așa că guvernul a luat măsuri ca să îi încurajeze pe toţi adolescenţii să se implice în activităţi plăcute și sănătoase. A subvenţionat cluburi de muzică, dans, sport și artă, pentru ca tinerii să ia parte la activităţile unui grup în care să simtă că aparţin. A introdus o alocaţie familială de aproape 300 de euro pe an pentru activităţi cu copiii. Școlile au introdus cursuri pentru părinţi, pentru a-i învăţa să petreacă timp de calitate cu copiii lor. Vânzarea de alcool tinerilor sub 20 de ani și vânzarea tutunului către tineri sub 18 ani au fost scoase în afara legii. Iar tinerilor sub 16 ani le-a fost interzis prin lege să mai iasă noaptea târziu pe stradă. Iar aceste măsuri simple nu au întârziat să aibă rezultate.
În 2012 deja, 42% dintre adolescenţii de 15 și 16 ani făceau sport cel puţin de patru ori pe săptămână. Numărul adolescenţilor care raportau că petreceau timp cu părinţii lor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend, s-a dublat. Numărul adolescenţilor care spuneau că se îmbătaseră măcar o dată pe parcursul ultimei luni a scăzut cu 90%. Și doar 3% dintre adolescenţii de 15-16 ani mai fumau. În prezent, adolescenţii islandezi au cel mai „curat” stil de viaţă dintre adolescenţii europeni.[24]
Principii protectoare
Programul islandez a avut în centru adolescenţii și a avut succes pentru că a atacat problema din mai multe unghiuri, adaptând permanent instrumentele de lucru la caracteristicile publicului-ţintă. Aceleași măsuri nu vor da roade într-un program de prevenţie adresat adulţilor, fiindcă impactul factorilor de risc și potenţialul factorilor protectori variază foarte mult odată cu vârsta publicului-ţintă. De exemplu, factorii de risc care ţin de un mediu familial stresant au un impact mult mai mare asupra unui copil.[25] Asupra unui adolescent, în schimb, un impact mai semnificativ îl vor avea prietenii care își întreţin o anumită dependenţă.[26]
Principiul care rămâne valid în ambele cazuri și chiar și în dreptul adulţilor este acela că relaţiile noastre contează. Dacă un grup de prieteni poate pune presiune care să împingă spre dobândirea unei dependenţe, tot de o reţea socială bine închegată ar fi nevoie și pentru ca grupul să fie o forţă protectoare, atunci când mai sprijină prin cultivarea unor obiceiuri sănătoase.
Relaţiile solide ne întreţin simţământul valorii personale, ne ajută să ne consolidăm identitatea de sine și valorile. Acestea, la rândul lor, ne emancipează, ne încurajează să ne dezvoltăm abilităţi și instrumente de rezolvare a problemelor (inerente) vieţii, în loc să înecăm aceste dificultăţi în diverse dependenţe.
Religia are și ea un rol important în prevenţie, fiind unul dintre factorii protectori de care aminteam anterior. Valorile spirituale, alimentate prin intermediul rugăciunii și al disciplinei pe care o necesită închinarea autentică, au un rol ocrotitor asupra sănătăţii mintale. Iar religiozitatea în copilărie și-a dovedit forţa protectoare împotriva dependenţei la vârstă adultă.[27] O reconfirmare știinţifică a vechiului verset biblic: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).
Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.
