În Afganistan opiul este hrană sau medicament

În mai multe regiuni ale Afganistanului opiul slujește pe post de hrană, medicament sau calmant. Generaţii la rând de copii ce devin părinţi mărturisesc dependenţa de drog. 

Fumătorii au un IQ mai scăzut decât nefumătorii

Se ştie în prezent că fumatul provoacă, în general, afecţiuni grave ale plămânilor şi inimii. De curând, un studiu efectuat de o echipă de cercetători israelieni a descoperit că există o legătură între obiceiul de a fuma şi o inteligenţă scăzută.

Interdicţie pentru alcool și sala de fitness

Cea mai înaltă autoritate religioasă din regatul Oman a cerut o lege care să interzică consumul de alcool și să monitorizeze strict sălile de fitness din ţară.

Alcoolul e mai periculos decât heroina sau cocaina

Alcoolul este mai periculos și mai dăunător decât heroina sau cocaina. Concluzia a fost publicată în jurnalul medical Lancet, în urma unui studiu recent realizat de experţi în narcotice.

China reduce fumatul – doar pe ecrane

Oficialii chinezi le-au ordonat producătorilor de filme și showuri de televiziune limitarea timpului de emisie în care apar persoane care fumează. 

Studiu: Fumatul poate provoca demenţa

Bărbaţii de vârstă medie care fumează sunt expuşi unui declin cognitiv accelerat în comparaţie cu semenii lor nefumători sau cei care s-au lăst de fumat de peste 10 ani, descoperă un studiu dat publicităţii luni în revista Archives of General Psychiatry.

O nouă armă în lupta cu drogurile: amintirile

Manipularea amintirilor privind folosirea drogurilor ar putea ajuta dependenţii care au renunţat la ele să nu revină la obiceiul fatal, spun cercetători din China, citaţi de BBC.

Studiu: Reclamele conving adolescenţii să se apuce de fumat

Publicitatea la ţigări în magazine funcţionează de minune când vine vorba de cumpărătorii adolescenţi. aceasta este concluzia unui studiu efectuat de cercetătorii de la Standford Prevention Research Center, care spun că expunerea adolescenţilor la reclamele pentru ţigări creşte probabilitatea ca aceştia să înceapă să fumeze.

Noi măsuri stricte antitutun aprobate de UE

Noile reglementări ale directivei antitutun, concepute în scopul descurajării fumatului, au fost aprobate ieri de diplomaţii Uniunii Europene, scrie Reuters. Măsurile vor intra în vigoare începând cu 2016.

Un tânăr din 10 se droghează

În România, 10% dintre tineri consumă droguri. Cei mai mulţi dintre aceştia folosesc heroină - 34%, canabis - 31%, ecstasy - 13% şi plante etnobotanice. Părinţii află prea târziu că aceştia sunt dependenţi de droguri.

Inhalarea alcoolului, o distracţie care îi îngrijorează pe părinţii americani

O nouă metodă de a consuma alcool a devenit tot mai populară printre tinerii americani: fumatul. Tinerii dornici să experimenteze euforia de dinainte de beţie „scurtează" circuitul alcoolului în organism, inhalând aburii lui, care ajung direct în plămâni și la creier.

Imaginile de pe pachetele de ţigări „nu descurajează fumatul în rândul adolescenţilor”

Avertismentele fotografice inscripţionate pe pachetele de ţigări în legătură cu pericolele fumatului nu sunt suficient de eficiente pentru a-i determina pe fumătorii adolescenţi să renunţe la acest viciu, arată un studiu britanic citat de BBC.

Moartea albă aduce profituri de miliarde de dolari

Cu 72 de miliarde de dolari, traficul cu cocaină este comerţul ilegal care produce cea mai mare sumă de bani din lume, anunţă Agerpres. Cifrele provin din raportul „Globalizarea delictului: o evaluare a ameninţării reprezentate de crima organizată transfrontalieră", publicat ieri de Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi a crimei organizate.

Descurajarea fumatului cu forţa – O metodă eficientă?

În vreme ce numărul fumătorilor din lume se ridică la aproape un miliard de oameni, guvernele se luptă pentru a impune măsuri stricte în scopul descurajării acestui obicei nociv. Pot aceste eforturi să îi convingă pe fumători să își stingă ţigările?

China interzice fumatul în spaţii publice

China va introduce o interdicţie privind fumatul în cele mai multe spaţii publice.

Petrecerile studenţeşti stropite cu alcool cresc riscul bolilor de inimă

Tinerii nu sunt feriţi de efectele nocive ale consumului de alcool, obicei care le poate provoca afecţiuni cardiace, sunt rezultatele unui studiu american, notează Daily Mail.

O lună de post pentru traficanţii de droguri

Lideri religioși din SUA și Mexic au lansat un program comun de rugăciune și post pentru rezolvarea problemelor legate de traficul de droguri la graniţa dintre cele două state.

Islanda ar putea vinde ţigări doar cu reţetă

Autorităţile islandeze plănuiesc să interzică vânzarea de tutun la liber şi să facă ţigările un produs disponibil doar pe bază de reţetă.

Guvernul spune „NU” drogurilor

Asimilate drogurilor, 36 de substanţe și plante etnobotanice nu vor putea fi fabricate, extrase, preparate, vândute sau transportate, nici cumpărate, cultivate sau chiar experimentate în mod legal, ca urmare a unei decizii guvernamentale. Cei care nu respectă această decizie sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea.

Studiu: Adolescenţii impulsivi, mai predispuși la consumul de droguri

Unii adolescenţi prezintă un risc mai mare de a experimenta droguri şi de a consuma alcool, deoarece creierul lor funcţionează diferit, făcându-i mai impulsivi și mai puţin capabili de a inhiba acest îndemn, potrivit celui mai mare studiu de imagistică a creierului uman realizat vreodată (1.896 de adolescenţi participanţi, cu vârsta de 14 ani).

Guvern: Noi măsuri contra plantelor etnobotanice

Guvernul a decis ca magazinele cu substanţe şi plante etnobotanice să fie obligate să comercializeze doar produsele omologate de ministerele de resort. În paralel, acţiunile de control din partea autorităţilor se vor intensifica.