Social

Râsul poate fi cel mai bun medicament, dar numai atunci când este folosit ca mijloc de exprimare a bucuriei și a speranţei pe care le trăim atunci când ne punem încrederea în Dumnezeu.

La vârsta de 34 de ani a mișcat naţiunea americană printr-un discurs despre cel mai mare vis al său. La 35 de ani a fost laureat cu Nobelul pentru Pace. La 39 de ani și-a încheiat viaţa subit, lăsându-și visul moștenire generaţiilor următoare.

Criza dezinformării în rândul adulţilor în vârstă este reală, bine documentată și în continuă creștere. Iată ce spun studiile despre cum ar putea fi...

Cartea Patriarhi și profeţi spune istoria unei iubiri care nu renunţă niciodată, cheltuindu-se pe sine pentru a le arăta fiilor rătăcitori drumul spre casă. Analizând evenimentele și personajele Vechiului Testament din perspective variate, unele familiare, altele surprinzătoare, volumul îi oferă cititorului multiple chei de lectură. Poate cea mai revelatoare dintre ele este iubirea divină care...

Răsplata este un concept care ascunde o lume de bucurii, satisfacţii, emoţii plăcute și împliniri. Este corelată, de obicei, cu ceea ce facem, ce spunem, ce suntem etc. Este, prin urmare, expresia valorii sinelui în relaţie cu lumea care ne înconjoară. Răsplata poate fi însă umbrită de trăiri dureroase atunci când există o perioadă lungă...

Intrăm pe Facebook fără să ne propunem mare lucru. Poate vrem să vedem ce mai fac prietenii, poate să treacă timpul, poate doar să ne simţim, pentru câteva minute, conectaţi. Feed-ul se așază în faţa noastră ca o succesiune firească de fragmente: o fotografie de familie, un comentariu ironic, un articol distribuit de cineva cunoscut....

Dacă mitul salvării familiei prin naşterea unui copil ar fi fost povestit în felul următor, probabil mulţi dintre cei care îl cred astăzi nu l-ar mai fi crezut.

Statul degeaba, sau visatul cu ochii deschiși, este singura metodă prin care în creier se activează o reţea neurală numită de cercetători default mode network (reţea implicită). Această reţea conectează arii mult mai extinse comparativ cu cele care se activează atunci când ne concentrăm asupra unei sarcini specifice.

Atunci când avem un comportament greșit pe care îl perpetuăm, involuntar încercăm să îl scuzăm prin faptul că așa l-am moștenit. Până și cei cărora le cauzăm probleme ne acuză că semănăm cu vreo rudă, fie chiar și străbunici. Să fie chiar așa de simplu?

„Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)

Suntem înconjuraţi zi de zi de caractere în formare și e aproape imposibil să nu fim atinși de frumuseţea și fragilitatea lor.

Parenting cu blândeţe. Cum a ajuns alăturarea aceasta caldă de cuvinte să activeze vulcani de dispreţ, sarcasm și condescendenţă?

Trăim un moment ciudat: niciodată nu s-au vândut mai multe „programe de mentorat”, „coaching transformaţional” sau „metode psihologice” și niciodată nu a fost mai ușor ca ele să fie generate de inteligenţă artificială. O întreagă industrie promite schimbare, claritate și disciplină, dar în spatele acestor promisiuni nu se mai află, de multe ori, un om,...

Pe vremea adolescenţei mele, un autor elveţian, Erich von Daniken, a făcut vâlvă cu teoriile lui despre influenţe extraterestre asupra omenirii la începuturile ei. Versiunea românească a cărţii lui principale s-a numit Amintiri despre viitor. Desigur, ideile lui nu au astăzi nicio susţinere, dar expresia a rămas: amintiri despre viitor. Ceva din trecut spune ceva...

„Ne apropiem cu repeziciune de stadiul unei inversiuni terminale: stadiul în care guvernarea este liberă să facă orice dorește, pe când cetăţenii au voie să acţioneze numai cu permisiunea ei; ceea ce reprezintă stadiul celei mai întunecate perioade din istoria omenirii, cel în care dictează forţa brută.” (Ayn Rand)

Una dintre cele mai ciudate transformări din parentingul contemporan este modul în care acesta începe să semene cu un joc de strategie, bine construit, capabil să producă dependenţă jucătorilor. Ce se întâmplă însă cu părinţii care simt că pierd jocul?

Există multe limbaje morale prin care încercăm să vorbim despre justiţie. Unele apără procedura, altele invocă eficienţa sau stabilitatea socială. Aproape toate găsesc, mai devreme sau mai târziu, o justificare pentru suspendarea adevărului. Creștinismul este o excepţie incomodă: insistă că nedreptatea are întotdeauna un cost real și că nicio reconciliere nu este posibilă atâta timp...

Să trăiești în perioade de masivă transformare socială este atât un privilegiu, cât și o provocare. În interviul lunii septembrie, dr. Ella Simmons dezvăluie ce au însemnat copilăria și tinereţea ei în timpul luptei pentru drepturi civile ale negrilor americani.

„Dacă îmi oferiţi libertatea cu condiţia de a nu mai vorbi în acord cu mintea mea... trebuie să vă spun: bărbaţi atenieni, voi asculta de zei mai mult decât de oameni.” Socrate

„Ce este omul, ca să-ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile și să-l încerci în toate clipele?” (Iov 7:17,18)

Majoritatea poveștilor despre traumă sunt pesimiste. Ele ne învaţă să gestionăm fragilitatea, să evităm lucrurile care declanșează amintiri dureroase, să acceptăm ideea unei lupte care durează toată viaţa. Dar cercetările despre creșterea post-traumatică arată că există și o altă posibilitate: chiar și cele mai adânci răni pot aduce putere, dezvoltare și o apreciere mai profundă...