Captivi între acele de ceasornic

Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia...

Cerșetor și impostor: De ce lacrimile nu se șterg cu bancnote

Sub titlul „De la pastor la cerșetor“, povestea lui Jeremiah Steepek a avut tot ce i-a trebuit pentru a deveni virală pe internet. Impresionaţi, oamenii au dat like și share pe reţelele de socializare, cu un entuziasm care, ironic, nu se regăsește niciodată în relaţiile cu cerșetorii din viaţa reală. Există vreo ieșire din această...

Sindromul Peter Pan sau blocarea în copilărie

Fascinaţia trăită în universul copilăriei, cu sarabanda sa de istorii, trăiri și înţelesuri, este irepetabilă. Ca adulţi, suntem însă prea puţin conștienţi că, în frânturile acelui trecut magic, pot sta la pândă monștri, ascunși printre visuri, amintiri și zmeie, reactivându-se și rănindu-le posesorii, în timp ce îi anesteziază cu o senzaţie familiară de déjà-vu.

Povești cu final fericit | Cum să nu abandonăm drumul în ciuda obstacolelor

Dacă pentru anumiţi oameni, confruntarea cu suferinţa este tangenţială, pentru alţii însăși viaţa poate fi un șir îndelung de lovituri dureroase. Cu toate acestea, experienţa demonstrează că reabilitarea este posibilă chiar și atunci când omul pare a fi ajuns la capătul puterilor.

Drumul înnoirii: De la cuvintele care „aprind roata vieţii” la cele care păzesc sufletul

„Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci; izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna” (Proverbe 18:4).

„Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoști” | Recenzie de carte

Lumea noastră ferfeniţită de păcat seamănă cu un raion uriaș cu produse care au defecte și cu cât înţelegem mai repede acest adevăr, cu atât mai bine va fi pentru noi și pentru relaţiile noastre. În cartea sa Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoști, John Ortberg ne invită să descoperim dragostea tangibilă a lui...

Cântecul fericirii

Fericirea este un cântec pe care îl iubim, dar pe care arareori îl mai cântăm.

Proximitatea morţii

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoștinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13).           

În căutarea echilibrului

Anul 2022 a fost poate mai bogat decât anii precedenţi în evenimente care au afectat întreaga lume.

De ce să nu ne temem de criza vârstei de mijloc

Criza vârstei de mijloc poate da un frison neplăcut celor care se apropie de această etapă care (se presupune că) este marcată de anxietate, depresie, reevaluarea vieţii, pierderea iluziilor și trăirea dureroasă a tuturor schimbărilor care au loc în interior și în exterior. Dar dacă, în ciuda schimbărilor critice, vârsta de mijloc este una de...

Tsunami la microscop

În 2004 am trăit în direct unul din cele mai devastatoare tsunamiuri ale secolului nostru. Era dimineaţa devreme, a doua zi de Crăciun.

Lucrurile care contează

Se spune că, odată cu trecerea timpului, devenim mai înţelepţi. Oare cât de înţelepţi am devenit după o pandemie globală cu milioane de morţi, un război aproape de graniţă, probleme economice și multe drame personale în care suntem prinși ca în mrejele unei furtuni uriașe?

Ce ar trebui să facem cu preconcepţiile?

Intrăm într-o cameră plină de oameni și din prima secundă tragem o concluzie cu privire la cum ne vom simţi în compania lor. Și, de multe ori, se întâmplă ce am intuit. Cum este posibil acest lucru?

Cum să trăiești o viaţă fără regrete

Nimeni nu poate trăi o viaţă fără regrete. Există totuși câteva reguli pentru o viaţă pe care să o privești retrospectiv fără prea multe păreri de rău.

Fericirea stă sub semnul apropierii

Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...

Drumul nostru către împreună

Îmi aduc aminte ziua de 26 ianuarie 2016 de parcă ar fi fost ieri. Aici, „la antipozi”, este Ziua Australiei – sărbătoarea noastră naţională...

Izvorul fericirii nu a secat vreodată

Aplecat în mine, înlăturam energic rădăcinile noduroase și umede. Pe măsură ce gândurile îmi ajungeau mai aproape de izvorul firav și totodată viguros de...

Cum să gestionăm mânia

Nu eram într-o dispoziţie bună atunci când am intrat în biroul șefului meu. De câţiva ani încercam să jonglez cu un loc de muncă cu normă întreagă și unul cu jumătate de normă, să-mi termin studiile de masterat, să-mi susţin soţul în cariera lui și să am grijă de trei copii. Cu o lună înainte,...

Viaţa este într-adevăr frumoasă

Până când a devenit adult, Graeme Frauenfelder nu și-a dat seama că suferă de o problemă de sănătate mintală care afectează 1,8% dintre bărbaţii australieni și 1,7% dintre femei. Este vorba de tulburarea bipolară, cunoscută anterior ca depresie maniacală, caracterizată de schimbări extreme ale dispoziţiei. Graemea fost internat de mai multe ori, până când a...

Hygge, reţeta daneză a fericirii

O cameră luminată de flacăra lumânărilor și armonia unui cântec ascultat în surdină. Un fotoliu uzat, dar foarte moale și confortabil, așezat lângă un foc care trosnește. Două bezele și o ceașcă de ciocolată caldă, pe care o ţii în mâini în timp ce lenevești în fotoliu, înfășurat(ă) într-o pătură tricotată manual.

Cum să navigăm prin durere

Pierderea naște durere, dar durerea nu are mărime universală, așadar nu există nici metode de recuperare care să funcţioneze în toate cazurile. Avem însă la îndemână modele explicative ale durerii, studii care demontează miturile despre durere și, mai ales, „un sistem imunitar psihologic” care ne ajută să ne revenim după o experienţă dureroasă.