Sexul ocazional are un impact negativ asupra sănătăţii mintale
Informaţia acesta i-ar putea surprinde pe unii, însă cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Ohio sunt convinși: sexul ocazional poate altera sănătatea mintală, iar în unele cazuri poate contribui la alimentarea gândurilor sinucigașe, citează Medical Daily.
O nouă controversă în ceea ce priveşte prostituţia legalizată în Germania
După un deceniu de la legalizarea prostituţiei în Germania, numeroşi activişti, oameni politici, actori şi ziarişti luptă pentru interzicerea industriei sexului.
APA renunţă la clasificarea pedofiliei ca orientare sexuală
Săptămâna trecută, Semnele timpului scria în ediţia online un articol pornind de la clasificarea de către Asociaţia Americană de Psihiatrie a pedofiliei ca orientare sexuală. Acum, în urma unui val de reacţii negative din partea conservatorilor americani, APA a renunţat la această clasificare.
Sweetie, filipineza virtuală de 10 ani, a prins mii de pedofili
Un ONG olandez care luptă pentru protecţia copiilor a reuşit să prindă aproape o mie de pedofili online după ce au creat cu ajutorul tehnologiei computerizate de ultimă oră o fetiţă cu vârsta de 10 ani, pe care au botezat-o Sweetie, momeală plasată, ulterior, pe mai multe site-uri pornografice şi de videochat.
Există o nouă orientare sexuală: pedofilia
În general, oamenii se indentifică ca fiind heterosexuali, asexuali sau homosexuali. Mai nou însă, s-a introdus o altă opţiune. În a cincea ediţie a Manualului de Diagnosticare și Statistică a Bolilor Mentale (DSM 5), Asociaţia Americană de Psihiatrie trage o linie destul de clară între pedofilie ca boală mentală și pedofilie ca orientare sexuală.
Adolescenţii și sextingul
Un studiu britanic atrage atenţia asupra unui fenomen periculos și frecvent întâlnit în rândul adolescenţilor: sextingul. Circa 60% dintre tinerii intervievaţi au mărturisit că li s-au cerut fotografii sau materiale video cu caracter sexual, iar un sfert dintre aceștia au trimis astfel de imagini folosind un telefon mobil, arată BBC.
Nepotul lui Billy Graham: Câmpul misiunii creștine este „un magnet” pentru abuzurile sexuale
Boz Tchividjian, nepotul evanghelistului creștin american Billy Graham, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că situaţia evanghelicilor în ceea ce privește abuzurile sexuale este „mai rea" decât în cazul catolicilor, considerând câmpul misiunii creștine ca fiind un „magnet" pentru agresorii sexuali, informează Religion News.
Mai există viaţă după sclavia sexuală?
Au scăpat din ghearele sclaviei sexuale, iar viaţa le-a mai dat o șansă, dar coșmarul lor nu se oprește aici. Victimele traficului de carne vie care scapă din mâinile „călăilor" se confruntă cu traume psihologice, emoţionale și fizice majore și, deseori, cu prejudecăţile societăţii. Uneori trecutul sumbru le marchează întreaga existenţă.
15 ţări interzic femeilor să muncească fără acordul soţului
Dintre 143 de ţări analizate, 15 le interzic femeilor să lucreze dacă nu au acordul soţului, arată un raport al Băncii Mondiale, citat de AFP.
Ce face ca pornografia să fie irezistibilă?
Pornografia a devenit omniprezentă în societatea noastră. Scene de nuditate, care altă dată ar fi stârnit opoziţie vehementă, au devenit banale şi accesibile oriunde. Ce s-a întâmplat? Un studiu recent sugerează că pornografia poate genera aceeaşi dependenţă ca şi consumul de droguri.
Pedofilia „ușoară”, conform lui Richard Dawkins
„Mă gândesc în urmă la copilăria mea și îmi este imposibil să condamn lucruri ca pedofilia ușoară, după standardele de azi", a declarat faimosul biolog ateu Richard Dawkins, într-un interviu publicat pe 7 septembrie în The Times. Declaraţiile sale au pornit o întreagă controversă în presă.
Autorităţile din Zurich inaugurează un drive-in pentru prostituţie
Autorităţile din Zurich au anunţat că vor inaugura săptămâna aceasta un complex tip drive-in pentru prostituţie. Legea elveţiană permite practicarea sexului pentru bani însă, spun criticii, nu oferă suficientă protecţie femeilor care oferă servicii sexuale.
Obezitatea ar putea fi tratată şi prevenită prin metode diferite, în funcţie de sex
În cel mai recent studiu, cercetătorii americani au descoperit că există anumite obiceiuri care sporesc riscul instalării obezităţii, în funcţie de sexul persoanei, notează Reuters.
Şase promisiuni pe care le face pornografia pentru a da dependenţă
Orice dependenţă este dăunătoare şi exercită o putere greu de rezistat. Însă industria pornografică are o caracteristică aparte, în opinia Dr. Tim Chester: face şase promisiuni care îi atrag chiar şi pe cei care se consideră intangibili.
Turismul sexual înflorește în Egipt
Egiptul este una din ţările în care fetele minore încă sunt vândute în căsătorii aranjate. Aproximativ 38.000 de fete păţesc asta în fiecare zi, dar mai grav de atât este situaţia fetelor din cele mai sărace comunităţi rurale, fete care sunt vândute pentru căsnicii temporare.
David Cameron începe războiul împotriva pornografiei
Premierul britanic David Cameron a spus luni, într-un interviu pentru BBC, că accesul la pornografie va fi restricţionat, cetăţenii britanici fiind nevoiţi să ceară explicit acces la site-uri pornografice operatorilor de internet din Marea Britanie.
VIDEO: Două organizaţii creștine împart Biblii în cluburi de striptease
În loc să ostracizeze și să condamne bărbaţii și femeile care lucrează în industria pornografică, două organizaţii creștine din SUA merg în cluburi de striptease și la convenţii pornografice, împărţind Biblii celor implicaţi în această industrie și vorbind despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei.
Calitatea unei relaţii depinde de momentul începerii vieţii sexuale
O echipă de cercetători de la Universităţile Cornell şi Wisconsin au dorit să afle cât de devreme încep cuplurile să aibă relaţii intime de la debutul relaţiei. Nu doar că durata a fost surprinzător de mică, dar aceasta afectează calitatea relaţiei.
Promiscuitatea sexuală în rândul tinerelor este alimentată de absenţa tatălui
O copilărie marcată de absenţa tatălui poate conduce la dezvoltarea unui comportament sexual riscant în rândul fetelor, arată un studiu american citat de Daily Mail.
Educaţia sexuală în școală „promovează tehnica, nu castitatea”
De unde ar trebui copiii români să afle despre sex? Care e vârsta potrivită pentru a-i vorbi copilului despre sex şi care e cea mai bună metodă? Sunt întrebări legitime care își află un răspuns în primul manual auxiliar de educaţie sexuală creştină și care promovează „educaţia pentru castitate". ...
Cum a gândit Dumnezeu chimia sexului
Există un motiv pentru care ruperea unei relaţii care a avut și o natură sexuală e mult mai dureroasă și mai dificil de uitat decât în cazul uneia care n-a implicat sex. Despărţirea în urma unei relaţii cu componentă sexuală e adesea comparată cu lipirea și apoi ruperea a două coli de hârtie. Ei bine,...
















