Etichetă: antisemitism

Antisemitismul în Europa, „la fel de grav ca pe vremea naziștilor”

Demonii trecutului, pe care Germania a încercat prin toate mijloacele (inclusiv legale) să îi anihileze, au fost readuși la viaţă în ceea ce președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Dieter Graumann, a calificat drept „cele mai grele vremuri de la naziști încoace”.

Antisemitismul lovește în inima Europei

Antisemitismul a reînviat la Paris. Dar și în inima emblematică a Europei, la Bruxelles. Atacurile soldate cu victime din ultimele zile sunt îngrijorătoare. Iar temerile sunt cu atât mai justificate cu cât în noul Parlament European au intrat partide neonaziste. Viitorul nu pare să fie deloc liniștit. Și nu doar pentru etnicii evrei din Europa....

Holocaustul, realitate sau minciună? (video)

A fost sau n-a fost Holocaust? Și dacă da, nu cumva proporţiile lui sunt exagerate? Acestea sunt întrebările pe care și le pune un sfert din populaţia lumii. Asta în condiţiile în care mai mult de o treime nici măcar nu știe că a existat Holocaustul. Ce spun toate aceste statistici, de fapt?

Antisemitismul, fenomen de amploare la nivel mondial

Un sfert dintre persoanele care au participat la un sondaj la nivel mondial sunt antisemite. Cercetarea a fost realizată de Anti-Defamation League și a relevat o amploare îngrijorătoare pe care a luat-o antisemitismul în lume.

Scandal la lansarea TVR3, referitor la un colind antisemit

Postul public TVR 3 se află în mijlocul unui scandal, după ce vineri a difuzat un colind antisemit. Din cauza colindului, Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 au reclamat postul TVR3 la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Studiu: Antisemitismul, în creștere în Europa

Aproximativ 76% dintre europenii care se declară evrei sunt de părere că, în ultimii cinci ani, antisemitismul din ţara în care locuiesc a crescut, iar un procent important dintre aceștia se tem că vor deveni victime ale abuzurilor verbale, dar și fizice, potrivit unui raport publicat de Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA).

Sondaj șocant: Jumătate din elevii polonezi sunt antisemiţi declaraţi

O proporţie semnificativă din elevii polonezi sunt antisemiţi declaraţi, conform unui sondaj organizat în 20 de licee din Varșovia cu ocazia aniversării a 70 de ani de la Revolta din ghetoul Varșoviei, cel mai mare protest al evreilor din timpul Holocaustului, scrie Israel National News.

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură: Israelul ameninţă pacea lumii

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, germanul Günter Grass, a publicat miercuri un poem în care ia apărarea Iranului şi apreciază că Israelul, cu armele sale atomice, „ameninţă pacea mondială care este deja atât de fragilă", relatează AFP.

Preot polonez, acuzat de antisemitism

Organizaţii evreieşti cer Vaticanului să sancţioneze un preot polonez pe care îl acuză că foloseşte mijloacele media pe care le are la îndemână pentru a promova idei antisemite.

Nehotărâţi cu privire la Patimile lui Christos

În satul bavarez Oberammergau, este pusă în scenă, o dată la zece ani, o piesă despre patimile şi răstignirea lui Iisus Christos. Noul regizor al piesei este însă hotărât să elimine din piesa de teatru orice urmă de antisemitism.