banci

Studiu: 37% dintre români trăiesc de pe o zi pe alta

Omul înţelept își face iarna car și vara sanie. Ce nu spune proverbul este însă că peste jumătate dintre români își fac credit pentru car și peste o treime au cheltuieli lunare identice cu venitul încasat, deci nici vorbă să viseze la sanie.

Maxim istoric pentru creditele de consum în lei

Stocul creditelor de consum în lei acordate populaţiei a atins în luna mai un nou maxim istoric şi a ajuns la un nivel de 34,5 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, potrivit datelor BNR.

Cipru redeschide băncile, în mijlocul protestelor

Din 15 martie, băncile din Cipru au fost închise şi s-au impus limitări la sumele ce putea fi scoase de la bancomat, într-o zi. Autorităţile au anunţat că vor deschide băncile astăzi, după ce la începutul săptămânii au ajuns la o înţelegere cu liderii europeni, pentru un împrumut de 10 miliarde de euro.

Spania, „economia voodoo” şi viitorul UE

Spania a devenit a patra economie a Europei care a solicitat ajutor european pentru salvarea băncilor sale, într-o teleconferinţă cu miniştrii de finanţe ai Eurogroup, sâmbătă. Premierul Spaniei a încercat să dea un aer de normalitate acestei acţiuni, specificând că „nu are nimic de a face cu o salvare", ci este pur şi simplu un împrumut.

Cum fac băncile faţă crizei. Cine pierde?

Costurile administrative ale băncilor, de la salariile angajaţilor până la chiriile pentru sediile unităţilor teritoriale, continuă să aibă una dintre cele mai mari ponderi în dobânda creditelor, de circa 4%. Întrucât nu s-au restructurat pe măsura crizei, băncile au transferat acest cost şi clienţilor bun-platnici.

Băncile islamice, profitabile chiar şi pe timp de criză

Autorităţile din Nigeria au promulgat anul acesta un set final de legi care va reglementa unul dintre sectoarele financiare cu cea mai rapidă creştere: băncile islamice. Cu o acoperire de 50 de ţări (predominant din Orientul Mijlociu), sectorul bancar islamic este o industrie de peste un trilion de dolari.

Cea mai mare bancă americană acuzată de fraudă masivă

Situaţia economică americană își spune cuvântul în relaţia dintre bănci și societăţi de asigurare. Gigantul AIG acuză Bank of America de o fraudă de nu mai puţin de 10 miliarde de dolari.

Criza bancară are scadenţa în 2012

Într-un interviu acordat pentru Spiegel Online, expertul american în economie Barry Eichengreen avertizează că „băncile Europei sunt într-un risc mai mare decât își dau seama oamenii." 

Un club secret al bancherilor conduce piaţa derivatelor

Publicaţia New York Times deconspiră monopolul deţinut de nouă bănci asupra tranzacţiilor din piaţa derivatelor. Ministerul de justiţie a demarat o anchetă în acest caz urmărind să investigheze practicile anticoncurenţiale ale băncilor. 

StopBanque propune retrageri de masive de cash pe 7 decembrie

Data de 7 decembrie 2010 ar putea fi ziua unei masive retrageri de cash din bănci, pentru falimentarea sistemului bancar. Sugerată de fostul fotbalist Eric Cantona, iniţiativa a fost preluată de alte organizaţii și promovată în reţelele de socializare. 

Băncile sunt acuzate că împing oamenii la sinucidere

Liderii bisericilor din Irlanda de Nord au acuzat băncile că îşi împing clienţii la sinucidere, scrie ziarul The Guardian. Potrivit unor persoane respectate în biserică, "acţiunile discutabile din punct de vedere moral ale băncilor" ar contribui la încurajarea clienţilor să îşi ia viaţa.

Procese colective fără precedent intentate băncilor din România

Consideraţi la început „o mână de internauţi" cărora nu li se dădea nicio şansă, clienţii nemulţumiţi de comisioanele practicate de băncile comerciale au reuşit o performanţă unică în istoria postdecembristă: să clintească din temelii sistemul bancar din România, scrie ziarul Adevărul.