Ce conţin vaccinurile anti-COVID? Ce rămâne în organism din fiecare și pentru cât timp?

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Există numeroase tehnologii care sunt aplicate în producerea de vaccinuri anti-SARS-CoV-2. Cele patru vaccinuri disponibile în acest moment în România se bazează pe două principii diferite.

Vaccinurile ARNm

Vaccinurile bazate pe tehnologia ARNm, și anume vaccinul Comirnaty (Pfizer/Biontech) și vaccinul Spikevax (Moderna), pornesc de la un principiu relativ simplu: SARS-CoV-2 este un virus al cărui acid nucleic este ARNm. Aceasta înseamnă că, introdus într-o celulă, acidul nucleic este imediat folosit ca matriţă pentru producerea proteinelor virale. Cele două vaccinuri ARNm funcţionează după același principiu. Dar, spre deosebire de virus, al cărui ARN conţine informaţii necesare pentru sinteza tuturor proteinelor virale (având aproximativ 30.000 de baze nucleotidice), vaccinurile conţin doar acea informaţie genetică necesară sintezei unei singure proteine – proteina spike (adică în jur de 3.700 de baze nucleotidice). Odată introduse în organism, vaccinurile ARNm sunt rapid transformate în proteină spike. Studii pe șoareci au arătat că cea mai mare parte din ARN-ul mesager vaccinal rămâne în mușchi, la locul de injectare. Un procent semnificativ din ARNm ajunge în ganglionii limfatici din vecinătate, unde atinge un nivel maxim la 8 ore după injecţie. O cantitate mult mai mică de ARNm este distribuită la distanţă, în alte ţesuturi și organe.[1]

Concentrarea ARNm în ganglionii limfatici este normală, deoarece la acest nivel sunt produse celulele imune și anticorpii protectori. Ganglionii sunt o componentă importantă a sistemului limfatic, al căror rol este acela de a elimina din organism excesul de fluide și deșeurile. La câteva zile după vaccinare, toată cantitatea de ARNm din vaccin este deja fragmentată și eliminată. De asemenea, după aproximativ 1-2 săptămâni sunt eliminate și proteinele spike produse, astfel încât rămân doar anticorpii protectori, precum și celulele imune cu memorie.

Ce conţin vaccinurile anti-COVID bazate pe vectori adenovirali

Vaccinurile bazate pe vectori adenovirali – vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) și vaccinul Johnson&Johnson/Jansens – utilizează un adenovirus pentru livrarea ARN-ului viral. Adenovirusurile funcţionează în acest caz ca niște cai troieni. Ele sunt complet inofensive pentru om, deoarece toate componentele periculoase (infecţioase) ale adenovirusului au fost în prealabil eliminate din structura vectorilor. Principala diferenţă dintre vaccinurile Astra-Zeneca și Johnson&Johnson este că primul folosește ca vector un adenovirus de cimpanzeu, în timp ce cel de-al doilea folosește un adenovirus uman foarte rar, Ad26. Este necesar să folosim astfel de virusuri rare ca să nu existe în populaţie imunitate faţă de vector (spre exemplu, vaccinul rusesc Sputnik V folosește ca vector un Ad5, pentru care aproximativ 30% din populaţie are deja anticorpi, ceea ce explică eficienţa mai redusă a acestui vaccin).

Odată injectat vaccinul, vectorul adenoviral livrează celulelor reţeta (matriţa) pentru producerea (sinteza) proteinei spike, după care este distrus și eliminat. Celulele infectate cu vaccinul anti- COVID-19 produc mari cantităţi de proteină spike și elimină vaccinul în câteva zile sau săptămâni. Proteinele spike sintetizate sunt recunoscute de sistemul imun, care produce în consecinţă anticorpi neutralizanţi.

Acizii nucleici din vaccinurile ARNm nu intră în nucleul celulei (acolo unde se află ADN-ul gazdei), în timp ce ADN-ul adenoviral nu se poate integra în nucleu (fapt cunoscut de aproximativ 70 de ani), astfel încât nu există niciun risc al modificării genelor noastre (ADN-ului uman) de către vaccinurile anti-COVID-19.

Așadar, nu există niciun motiv de îngrijorare legat de tehnologiile utilizate pentru producerea vaccinurilor anti-COVID disponibile în România sau legat de interacţiunile acestor vaccinuri cu organismul.

Prin natura lor, ambele tipuri de vaccinuri reduc la maxim ponderea elementelor adiţionale în vaccinuri (niciunul nu folosește adjuvanţi) care, de multe ori, sunt responsabile de efecte secundare. Organismului îi sunt prezentate niște variante simplificate, incomplete, nonpatogene de virus, menite a proteja și care, până în prezent, și-au atins aceste ţinte.

Prof. univ. dr. Cristian Apetrei activează în cadrul departamentului de Boli Infecţioase și Microbiologie, Școala de Medicină și Școala Doctorală de Sănătate Publică, Universitatea Pittsburgh, Pennsylvania, SUA.

Colecţia de articole cu contribuţii despre vaccin semnate de medici

(actualizare zilnică)

Articolele din secţiunea medicală a seriei de mai jos au fost revizuite de prof. univ. dr. Cristian Apetrei, care activează în Departamentul Boli Infecţioase și Microbiologie, Școala de Medicină și Școala Doctorală de Sănătate Publică, Universitatea Pittsburgh, PA, SUA, și de dr. Costel Atanasiu, virusolog, fost cercetător la Wistar Institute, Philadelphia, SUA.

Discutăm despre implicaţiile spirituale ale acestei măsuri de sănătate publică împreună cu:

Footnotes
[1]„Kapil Bahl, Joe J. Senn, Olga Yuzhkov et al., art. cit.”

„Kapil Bahl, Joe J. Senn, Olga Yuzhkov et al., art. cit.”