Previziune sumbră: în 3 ani, majoritatea copiilor se vor naşte în familii cu părinţi necăsătoriţi

Statisticile şi recensământul realizat în Marea Britanie în 2011 relevă o tendinţă socială îngrijorătoare: până în anul 2016, peste 50% dintre copiii nou născuţi în ţară vor face parte din familii în care părinţii nu sunt căsătoriţi.

În Slovacia, un râu s-a transformat în sânge

Apa unui râu din Slovacia s-a colorat peste noapte în roşu, spre groaza localnicilor care încearcă să găsească o explicaţie.

Tratament nou pentru bulimie

O echipă de cercetare în domeniul alimentaţiei compulsive, condusă de directorul Institutului de Cercetare Clinică și Neuropsihiatrică din Dakota de Nord, Stephen Wonderlich, a dezvoltat o metodă eficientă de tratare a bulimiei nervoase, care ar putea constitui o alternativă pentru pacienţii care suferă de această tulburare. ...

Google Earth salvează mahalalele indiene

Înainte să existe Google Earth, cartierele sărace din Sangli, un oraş de 550.000 de locuitori, în sud-vestul Indiei, erau trecute pe hărţile de stat ca nişte spaţii goale. Dar apoi, un satelit a văzut ce nici un geometru municipal nu s-a obosit să arate: mici insule de colibe dărăpănate, răspândite în tot oraşul.

Preoţi austrieci ameninţă Vaticanul cu schisma

Mai mulţi preoţi dizidenţi din Austria ameninţă Biserica Catolică, de care încă aparţin, că vor renunţa la slujbă şi că împreună cu ei vor pleca din biserică numeroşi membri, dacă Vaticanul nu acceptă reforme precum renunţarea la celibatul preoţesc şi acceptarea femeilor preot, relatează Reuters.

Premieră elveţiană ratată: 2.000 de euro oferiţi „gratis”

Elveţienii au respins masiv, printr-un referendum, instituirea unui venit minim de bază pentru toţi cetăţenii, salariaţi sau șomeri. Iniţiativa trebuia să facă parte dintr-un proiect unic în lume, stârnind dezbateri furtunoase într-o ţară care pune mare preţ pe valoarea muncii, relatează Agerpres.

Oscar 2018, o ceremonie a incluziunii sociale

A devenit evident de-a lungul timpului că fiecare ediţie a Premiilor Oscar are o tematică unificatoare. Anul acesta, miezul cultural al premiilor Academiei de Film din SUA pare să fi fost incluziunea socială a minorităţilor de gen și a celor rasiale.

La fiecare 5 minute un creştin e martirizat

Numărul creştinilor ucişi în fiecare an datorită credinţei lor este atât de mare, încât matematic vorbind, la fiecare cinci minute unul moare ca martir, a afirmat sociologul Massimo Introvigne, care a reprezentat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la o conferinţă despre dialogul creştino-evreo-musulman, încheiată vineri în Ungaria.

China şi BRICS: mecanismul creării unei lumi „non americane”

În cadrul celui de-al cincilea summit BRICS (organism de cooperare între Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), China şi-a reafirmat dorinţa de a avea un cuvânt mai greu de spus în politicile internaţionale. Acest nou rol urmează să fie obţinut prin expansiunea geografică şi o putere mai mare pe care să o exercite...

5 motive pentru care pacea între Hamas şi Israel se lasă aşteptată

Cu cât eforturile de încheiere a unei păci între Israel şi gruparea palestiniană Hamas se intensifică, cu atât războiul devine mai sângeros. Ieri, în pofida vizitei secretarului de stat Hillary Clinton în Israel, a negocierilor purtate prin meditatorii egipteni şi a promisiunilor de ambele părţi, încetarea focului s-a lăsat aşteptată.

Ionuţ Budişteanu, în topul TIME al celor mai influenţi tineri din lume

Ionuţ Budişteanu a fost inclus în acest an în topul TIME al celor mai influenţi tineri din lume, după ce a câştigat marele premiu de 75.000 de dolari la concursul Intel International Science and Engineering Fair.

Antiperspirantele duc la apariţia cancerului la sân?

Parabenii, un ingredient important al antiperspirantelor, se găsesc în multe dintre tumorile de cancer la sân. Aceasta i-a condus pe mulţi să sugereze că ar exista o relaţie cauzală între utilizarea antiperspirantelor cu parabeni şi dezvoltarea acestui tip de cancer.

38 de miliardari donează jumătate din averea lor

Nu mai puţin de 38 de miliardari americani au promis să doneze 50% din averea lor pentru acte de caritate, ca răspuns la o campanie umanitară iniţiată de investitorul Warren Buffet și fondatorul Microsoft, Bill Gates.

Facebook va bloca conţinutul care promovează violenţa asupra femeilor

Facebook a acceptat să își schimbe politica în ce privește conţinutul pe site și să blocheze orice remarcă ce ia în derâdere sau încurajează violenţa asupra femeilor, după ce o campanie virulentă a demonstrat neajunsurile reţelei de socializare.

Interes crescând pentru filme biblice: entuziasm și scepticism

Miniseria „The Bible" a ocupat locul 1 în topul programelor TV vizionate anul acesta, bucurându-se în medie de 11 milioane de telespectatori la fiecare din cele cinci episoade. Acest succes a generat atât entuziasm, cât și scepticism în rândul analiștilor media creștini. 

Siria: Sfârşit de Ramadan, început de manifestaţii

Sfârşitul Ramadanului înseamnă în Siria reînceperea manifestaţiilor antiguvernamentale. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa după intervenţia forţelor siriene pentru domolirea protestelor.

Șomajul părinţilor scade notele copiilor la școală

Pierderea loculului de muncă al unui părinte poate avea un impact negativ semnificativ asupra performanţei copiilor săi la şcoală, potrivit unui studiu iniţiat de către Universitatea din Bristol.

O biserică hrăneşte săracii cu legumele de pe acoperiş

În 1984, reverendul Gene Bolin se ruga pentru biserica lui, amplasată într-o clădire recent achiziţionată dintr-un cartier tulburat în oraşul New York, numit Hell's Kitchen, ca Dumnezeu şi îi ajute să o folosească „24/7".

Numărul femeilor din UK care își bat soţii s-a dublat

Numărul femeilor condamnate pentru violenţă domestică în Marea Britanie și Țara Galilor a crescut de peste două ori, în ultimii cinci ani, potrivit unui raport al Crown Prosecution Service (CPS).

Producătoarea documentarului „Biblia” povesteşte cum a distribuit rolul lui Iisus

Programul documentar „Biblia", o mini-serie de 10 ore, redată în cinci părţi pe canalul History Channel, a ajuns pe primul loc în ceea ce priveşte audienţa înregistrată de un program TV în 2013. Co-producătoarea Roma Downey a povestit pentru revista People cum a distribuit rolul lui Iisus.

Laureaţi Nobel: zona euro va vedea un boom

Mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel în economie au susţinut într-o recentă întâlnire că zona euro va trece peste dificultăţile actuale și va înregistra un boom economic depășind chiar Statele Unite, precizează Reuters.